Parteneriatul face parte din programul SEED (Samsung Ecosystem for Education Development), dezvoltat de Samsung, și vizează aducerea funcționalităților avansate de creare de conținut educațional din platforma LIVRESQ, un instrument pentru crearea proiectelor digitale interactive, direct pe tablele interactive Samsung Flip.
Prin utilizarea LIVRESQ, profesorii pot să adapteze conținutul în funcție de nevoile specifice ale elevilor, să creeze lecții interdisciplinare, să integreze diferite resurse multimedia și să interacționeze cu elevii și studenții într-un mod personalizat, dinamic și eficient.
Samsung și-a propus ca prin programul SEED să contribuie activ la un viitor mai bun al educației din România. Dincolo de dotarea centrelor educaționale cu cele mai noi tehnologii Samsung, inclusiv cu soluții pentru predare la distanță, compania sprijină un program de formare dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să își dezvolte competențe digitale adecvate unui sistem modern de educație, sprijinit de tehnologiile digitale, care are ca obiectiv creșterea implicării elevilor și studenților în actul de învățare.
România ocupă ultimul lor în Europa în ceea ce privește competențele digitale. Potrivit celui mai recent studiu realizat de Eurostat pe acest subiect, România ocupă ultimul loc în ceea ce privește procentul de oameni cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani care au competențe digitale de bază, cu 28%, comparativ cu Olanda sau Finlanda (ambele având un procent de 79%). În același timp, România ocupă ultimul loc din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene la nivel de competențe digitale, conform Indicelui economiei și societății digitale (Digital Economy and Society Index- DESI).
Alfabetizarea digitală, însă, este esențială pentru generațiile viitoare. După Gen Z, nativii digitali, sunt Gen Alpha, o generație care cere redefinierea metodelor educaționare tradiționale și trecerea către învățarea activă și interactivă.
"Colaborarea cu Ascendia completează seria de parteneriate strategice pe care le vizăm în cadrul programului SEED, un program menit să susțină mediul educațional din România. Prin acest program, ne propunem să asigurăm în școli tehnologia de ultimă oră necesară pentru dezvoltarea abilităților digitale în rândul elevilor și profesorilor. În prezent, există aproximativ 7.000 de table interactive Samsung în ecosistemul de clase inteligente conectate, în cadrul cărora comunitățile pot beneficia de resurse educaționale partajate, fie că vorbim de un profesor din Alba care susține o lecție interactivă în 3 județe, sau de o librărie digitală accesibilă tuturor. Aceasta nu este doar o statistică impresionantă, ci și o ilustrare a angajamentului nostru de a pune tehnologia la dispoziția educației. Cu fiecare tablă interactivă care ajunge în sala de clasă, deschidem noi posibilități de învățare și predare. Astfel, nu numai că simplificăm accesul la resurse educaționale digitale de înaltă calitate, dar oferim și infrastructură de service și asistență la nivel național, inclusiv un call center dedicat. Integrarea editorului educațional LIVRESQ pe aceste table nu face decât să amplifice acest potențial, îmbunătățind experiența educațională pentru un număr semnificativ de instituții școlare. Misiunea noastră este să construim un viitor mai luminos prin educație și inovație tehnologică, iar acest parteneriat cu Ascendia este un pas major în această direcție", a adăugat Cristian Constantin, Head of Division Enterprise Business Team & Education Strategy Director-Central Eastern European Display Organisation.
"Misiunea noastră la Ascendia a fost întotdeauna de a oferi acces la o educație de înaltă calitate pentru cât mai mulți elevi, studenți și profesori din România. Înțelegem că în era digitală în care trăim, accesul la tehnologie și resurse educaționale digitale poate face diferența în ceea ce privește succesul academic al unui student sau eficiența unui profesor. Prin integrarea LIVRESQ, editorul nostru digital interactiv, în tablele interactive Samsung Flip, facem un pas semnificativ spre atingerea acestui obiectiv. Vedem acest parteneriat ca pe o oportunitate extraordinară de a genera un impact pozitiv asupra educației din România”, a declarat Cosmin Mălureanu, CEO, Ascendia.
Această inițiativă va face ca tehnologia educațională de ultimă oră să fie mai accesibilă pentru instituțiile educaționale din România.
Licențele LIVRESQ vor fi puse la dispoziție pentru toate tablele interactive Samsung Flip utilizate în instituții de învățământ variate: de la grădinițe, școli și licee, la universități și biblioteci. Acest lucru se va traduce printr-un acces sporit la resurse educaționale digitale de înaltă calitate pentru elevi, studenți, profesori și cercetători din România.
La sfârșitul anului 2022, Samsung Electronics România a inaugurat un centru educațional în cadrul Colegiului Național "Școala Centrală", București, gestionat în colaborare cu Asociația InfinitEdu, specializată în dezvoltarea profesională continuă a profesorilor din învățământul preuniversitar și dezvoltarea de resurse educaționale.
Centrul educațional din cadrul Colegiului Național "Școala Centrală", București, a fost cea de-a patra clasă inteligentă Samsung inaugurată în 2022, după cele deschise la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), Colegiul Național ”Emanuil Gojdu” din Oradea și Colegiul Național ”Ferdinand I” din Bacău.
Centrele educaționale Samsung Smart Classroom din București, Timișoara, Bacău și Oradea sunt dotate cu tehnologie și produse Samsung, fiecare dintre ele dispunând de două ecrane interactive, 16 scaune cu design inovativ pentru educație, 16 tablete, o soluție pentru videoconferințe, Smart Monitor, dulap încărcare tablete etc. Acestea vor putea fi folosite inclusiv pentru a găzdui evenimente dedicate educației și conferințe.