”2024 a dat un semnal: există capital și dorința de a îl investi, există startup-uri valoroase și, deci, sunt îndeplinite premisele pentru ca investițiile să se materializeze”, ne-a spus Cristian Munteanu.
În aprilie 2024, Early Game a lansat un nou fond de investiții în valoare de 60 milioane de euro, Early Game Fund II. Până în acest moment, din noul fond au fost realizate 4 investiții, în startup-uri cybersecurity, AI și healthtech.
În ceea ce privește performanțele EGV Fund I, în intervalul 2018-2022, Early Game Ventures a investit în 28 de startup-uri. Până în prezent a realizat 4 exituri, la un randament de 45%.
Alături de Cristian Munteanu, managing partner în cadrul fondului de investiții, am descoperit cum a văzut echipa EGV anul 2024 în ecosistemul local de startups, ce așteptări au de la ecosistem în anul viitor și cum ar trebui să se pregătească fondatorii pentru 2025.
Anul 2024 pentru ecosistemul de startup-uri din România
2024 a fost anul de început al unui nou ciclu de investiții de tip venture capital în România. La începutul anului, principalele fonduri de VC active în România au anunțat lansarea fondurilor de generația a doua, marcând astfel disponibilitatea de capital pentru următorii cinci ani. Imediat după momentul lansării Fondului II, la final de aprilie, Early Game a și anunțat primele investiții: startup-ul polonez de securitate cibernetică ReLock, apoi startup-ul românesc de AI CogniSync.
Puțin după aceea, Early Game a mai anunțat încă două investiții făcute din Fondul II, și anume investiția în câștigătorii Innovation Labs 2024, startup-ul de securitate cibernetică Pentra, precum și prima investiție în domeniul biotech, The Cat Health Company.
Astfel, după un 2023 extrem de sărac în investiții noi, 2024 a dat un semnal: există capital și dorința de a îl investi, există startup-uri valoroase și, deci, sunt îndeplinite premisele pentru ca investițiile să se materializeze.
Însuși faptul că Early Game a fost desemnat drept cel mai activ fond de VC din CEE în 2024 demonstrează că în ecosistemul românesc s-a dat din nou startul la investiții.
Performanța portofoliului Early Game Ventures
În intervalul 2018-2022, Early Game Fund I a investit în 28 de startup-uri. Până în prezent a realizat 4 exit-uri, la un randament de 45%.
Companiile în care Early Game Fund I a investit din primul fond au ajuns în 2024 la venituri anuale cumulate de aproximativ 50 de milioane de euro și un număr total de peste 400 de angajați. Unele dintre companii și-au dublat veniturile în 2024 față de anul anterior iar majoritatea sunt prezente pe mai multe continente, demonstrând astfel că inovația nu are granițe.
Peste 2 milioane și jumătate de oameni din întreaga lume folosesc în fiecare zi produsele și serviciile companiilor în care Early Game Fund I a investit, fie că vorbim despre părinți care țin legătura cu profesorii copiilor lor în 2400 de școli prin Kinderpedia, turiști care folosesc Questo în peste 500 de orașe din lume, angajați ai peste 200 de mari corporații care au acces la informații prin Druid sau care folosesc în teleconferințe MeetGeek în peste 100 de țări și 30 de limbi. Iar Bible Chat este startup-ul din Europa cu cea mai rapidă creștere în segmentul B2C.
Performanța companiilor din portofoliul Early Game ne face încrezători că următorul unicorn românesc va fi recunoscut foarte curând și că acesta va fi o investiție Early Game.
2024 raportat la cel mai bun an pentru investiții în startup-uri din România
Pentru Early Game, 2024 a fost un an foarte productiv. Deși Fondul II a fost anunțat la finalul lunii aprilie și a devenit activ din mai, am reușit să finalizăm patru investiții anul acesta, și mai avem în pregătire încă trei investiții pe care le vom finaliza la începutul anului viitor.
Acest nivel de activitate este comparabil cu cel din 2019, care a fost, în opinia noastră, anul cel mai prolific pentru investițiile de VC din istoria României.
Oricum, strategia de investiții a Early Game este aceea de a investi agresiv capital în primii doi ani de activitate de la lansarea noului fond și, de aceea, anticipăm că 2025 va fi un an foarte productiv, cu multe investiții și multe vești bune.
Provocările care vor apărea în 2025 pe piața de venture capital
2025 se anunță un an dificil din punct de vedere macro-economic. În România se anunță reforme, măsuri fiscale și agitație în plan politic. Celelalte economii mari ale Europei, Germania, Franța, Italia, Spania, toate trec printr-o perioadă grea.
Cu alte cuvinte, așteptările sunt ca anul viitor să fie extrem de dificil atât pentru business, cât și pentru populație. Dar aceste perioade de criză sunt, în general, prolifice pentru lumea startup-urilor. De aceea, repet, avem așteptări mari de la 2025. Sperăm să finalizăm opt, poate chiar zece investiții la anul și, de asemenea, avem planuri pentru exit-uri din portofoliul Fondului I.
Sfaturile investitorului pentru fondatorii de startup-uri
Fondatorii de startup-uri sunt obișnuiți cu greul – nu există nimic mai greu pe Pământ decât să faci un startup de succes. Mesajul meu către ei și către cei care se gândesc să lanseze un startup la anul este unul optimist: nu a existat niciodată un moment mai bun în istoria României pentru ca cineva să lanseze un startup.
Acum există capitalul necesar, există knowledge juridic, financiar, de marketing și vânzări, există networking, există tot felul de organizații de suport, practice tot ce este nevoie ca un fondator să își ia inima în dinți și să dezvolte un startup. Pentru cei curajoși care o vor face, Early Game își dorește să îi cunoască și, de ce nu?, să investească în ei și în compania lor.