Compania a raportat un profit net de 62 milioane de lei, în creștere cu 24% de la an la an.
Evoluția s-a bazat pe dezvoltarea centrelor de livrare existente în București, Cluj-Napoca, Iași, Pitești, Târgu Mureș și prin deschiderea unor centre noi la Brașov și Timișoara, dar și prin dezvoltarea capacităților de livrare cu focus pe zonele de date, CRM și cloud.
Echipele aflate în centrele de livrare din România deservesc clienți din zona de plăți și servicii financiare, TMT (Tehnologie, media și telecomunicații), FMCG, logistică, dar și o mare parte din serviciile de suport ale companiei la nivel global.
Endava este din 2018 partener strategic cu Bain&Company, combinând astfel serviciile de consultanță în management ale Bain cu cele de enterprise delivery bazate pe tehnologia de ultimă generație ale Endava, iar din aprilie 2019, Endava a devenit partener principal al FinTech Alliance.
La nivel local, compania continuă să se concentreze pe dezvoltarea de programe cu diferitele comunități din zona de tehnologie și susține parteneriatele strategice pe care le-a dezvoltat în ultimii ani cu toate universitățile tehnice din centrele universitare în care există centre de livrare Endava.
Odată cu izbucnirea pandemiei globale de Covid-19, prioritățile companiei au fost să asigure sănătatea și bunăstarea angajaților săi și a familiilor acestora, să lucreze împreună cu clienții săi pentru a se adapta la caracteristicile noului context, să își păstreze angajații și să susțină veniturile realizate de aceștia în această perioadă de criză.
La momentul actual, aproape 100% din angajații Endava România lucrează de acasă, având în vedere infrastructura de date excelentă la nivelul tuturor orașelor în care compania operează, iar activitățile de recrutare, onboarding și training sunt realizate exclusiv online.
Endava în România
Brașov, București, Pitești
“În această perioadă ne-am concentrat eforturile pe adaptarea rapidă la această perturbare a pieței, generată de pandemia actuală, pentru a putea să ne ajutăm clienții să poată face schimbări rapide în businessul lor. În perioade de criză cel mai bine se descurcă firmele adaptabile și cu un nivel înalt de profesionalism pe domeniul lor de activitate. Endava este foarte bine poziționată pentru a oferi servicii în acest sens, oferta fiind foarte puternic axată pe digitizare, agilitate și automatizare; toate bazate pe exploatarea datelor din procesele de business. Noi oferim soluții și ajutăm clienții să identifice locurile unde tehnologia poate să creeze eficiență suplimentară, să rezolve probleme complexe și să contribuie la inovare – astfel creând avantaje concurențiale importante într-un context economic dificil”, a declarat Claudiu Constantinescu, Regional Manager Endava pentru regiunea de sud-vest a Europei Centrale si de Est.
Cluj, Târgu Mureș, Timișoara
”Obiectivul nostru principal este să generăm un impact pozitiv în organizatiile clienților noștri, în comunitățile din care facem parte și în același timp să creăm oportunități de creștere și dezvoltare pentru oamenii care sunt alături de noi în acest demers. Ne dorim să întărim parteneriatul cu clienții noștri și să îi ajutăm să iși transforme afacerea prin automatizarea fluxurilor de lucru existente sau crearea de noi modele de afaceri prin intermediul tehnologiei, și pe măsură ce afacerile lor au succes și se extind, să creștem alături de ei și să construim relații de durată. Ne bucurăm că există un interes mare al specialiștilor din domeniul IT pentru Endava și credem că acest lucru este rezultatul investițiilor pe care le facem în dezvoltarea profesională și personală a colegilor noștri din Endava, dar și din comunitatea locală. Educația este fundația unui viitor mai bun și este o prioritate a companiei. În același timp, este întotdeauna minunat să simt emoția oamenilor generată de acțiunile caritabile în care ne implicăm și mă bucură cu atât mai mult acele acțiuni în care angajații noștri iși asumă această responsabilitate socială și joacă un rol activ în acțiunile noastre. Obiectivul nostru este să continuăm aceste investiții – în angajații noștri, în inovația adusă clienților noștri, în comunitățile din care facem parte, cu atât mai mult cu cât experimentăm o perioadă fără precedent în trecutul apropiat. Îmi propun să trecem împreună cu bine peste ea, să oferim siguranță, stabilitate și încredere angajaților și clienților noștri, și să fim solidari cu toții în aceste momente“, a declarat Isabela Buhai, Regional Manager Endava pentru regiunea de nord-vest a Europei Centrale și de Est.
Endava înregistra o capitalizare bursieră de ,.84 miliarde dolari pe Bursa din New York, la data de 03 august 2020. Clienții Endava activează în industriile de Plăți, Servicii Financiare, TMT (Tehnologie, Media si Telecom), Bunuri de Consum, Logistică și Medicală.
Endava avea 6,468 de angajați la data de 31 martie 2010 în birourile sale din America de Nord, Europa de Vest și în centrele de livrare din România, Moldova, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Argentina, Uruguay, Venezuela și Columbia.