Din 2018 și până în prezent în platforma factory au fost înscrise peste 1.240 de business-uri, iar dintre acestea 740 au fost selectate pentru etapa finală a interviului.
Suma medie accesată per business a fost de 37.000 euro, bani necesari în principal pentru investiții (60%), dar și pentru capital de lucru (40%).
Prin intermediul programului factory by Raiffeisen Bank, compania sprijină business-uri din domenii tot mai variate. Astfel, 31% dintre afacerile creditate vin din zona de producție, 13% din HORECA, 10% din IT&C, 10% din Servicii, 7% din Sănătate, 7% din Educație și 22% din alte industrii (Consultanță, activități de recreere, Turism).
Dacă și tu ai o afacere în unul din aceste domenii sau în orice altă industrie, te așteptăm la Factory Bootcamp, prima ediție pe 2024, 16-17 februarie. Factory Bootcamp este un eveniment organizat de start-up.ro cu suportul Raiffeisen Bank unde 25 de antreprenori își vor optimiza planul de afaceri pentru creștere. Încă te mai poți înscrie.
În ceea ce privește profilul beneficiarilor, vârsta medie a aplicanților este de 38 de ani, iar majoritatea sunt din București – Ilfov (45%). De asemenea, din totalul business-urilor creditate, 33% sunt conduse de femei antreprenor.
“Am observat în ultimii ani un interes în continuă creștere din partea antreprenorilor pentru a dezvolta afaceri cu impact pozitiv în societate, cu grijă față de mediu și care consolidează comunitățile din jurul lor. Este exact ceea ce susținem noi la factory by Raiffeisen Bank. Așa că, dacă ai un plan de business concret, factory by Raiffeisen Bank îți dă ocazia să îl transformi în realitate”, a declarat Bianca Chișulescu, Program Manager, factory by Raiffeisen Bank România.
Factory are 3 piloni de dezvoltare, prin care să răspundă atât business-urilor aflate în stadiul de idee, cât și celor aflate în proces de scalare:
- Startup Studio by Factory - modulul de educație antreprenorială adresat celor care aspiră să devină antreprenori, cu o idee de afacere, însă fără un plan de business bine conturat. Aceștia au acces la evenimente dedicate, recomandări și primesc instrumentele de care au nevoie pentru ca ideile lor de afaceri să se transforme în realitate.
- Factory - identifică și încurajează companiile startup orientate spre impact din diverse sectoare, oferind credite de până la 50.000 de euro per proiect pentru lansarea unei idei sau unui serviciu nou în piață.
- Factory GROW - dedicat companiilor care au depășit faza de startup și au un plan ambițios de creștere. Oferă o strategie personalizată de scalare, mijloace financiare pentru implementarea acesteia (un împrumut de până la 0,5 milioane de euro) și îndrumare din partea echipei factory GROW, formată din specialiști Raiffeisen Bank și antreprenori cu experiență în procesul de scalare.