Irina Achim
Eliza este înclinată spre artă, spre care s-a îndreptat, lăsând în urmă medicina, o meserie care făcea parte din tradiția familiei ei. Dar odată ce a apărat arhitectura, a știut exact care îi este menirea și ce o face să se trezească cu bucurie în fiecare zi.
În prezent, Eliza se ocupă de biroul de arhitectură Cumulus, unde a fuzionat cu primul ei birou de arhitectură, SYAA. Cumulus e un proiect care însumează 40 de arhitecți pe diverse arii de expertiză.
Pe lângă biroul de arhitectură, Eliza este și una dintre fondatoarele De-a arhitectura, un proiect de educație de arhitectură și mediu construit de șase arhitecte pentru copii, o asociație care activează din 2013 si a ajuns la peste 30.000 de elevi din România, prin intermediul a peste 1000 de profesori și 1000 de arhitecți voluntari.
Elizei îi place să se joace cu formele, dar și cu intersecțiile domeniilor precum arta și arhitectura. De aceea, tot ea a creat niște cuburi de joacă în formă de case pentru copii, dar a și scris o carte de povești pentru copii, tot despre case.
Arhitectura ca parte din educația copiilor nu înseamnă automat setarea unui drum către meseria de arhitect a celor mici. Misiunea asociației este de a deschide minți, de a-i ajuta să înțeleagă ingredientele care fac dintr-un oraș un loc cât mai plăcut de habitat și de explorat. Sau așa cum ne spune chiar arhitecta:
”Noi, prin De-a joaca, nu ne dorim să canalizăm copiii către domeniul acesta, ci doar să le oferim un set de cunoștințe și deschidere către domeniu. De exemplu, ei învață prin joc rolurile jucătorilor în facerea orașului – autoritate, investitor, locuitor, comunitate - negociind o construcție nouă învață regulile, dar și puterile, valorile, drepturile fiecăruia. Este fascinant să observi ușurința cu care intră ei în rol.”
Despre ce vei citi mai jos:
- cum construiești proiecte de arhitectură în România și ce înseamnă să dai viață unui proiect
- cum poți aduce arhitectura în mințile celor mici, ca materie din curricula de la școală
- cum poți învăța ca profesionist de la cei mai mici profesori, copiii
Biografie Eliza Yokina: copilărie, carieră, inspirație
1. Bio copilărie
M-am născut la Vidin, pe malul sudic al Dunării, am copilărit într-un sat de etnici vlahi cu tatăl bulgar, un mix interesant între culturi. Mult timp am petrecut chiar pe malurile Dunării, unde și azi îmi place să mă plimb pe digul ce protejează întregul colț nord-vestic al Bulgariei ca să nu se verse râul peste pământ și sate, și care azi a devenit un cadru natural sălbatic și frumos.
2. Bio educație
Inițial mă pregăteam în respectul tradiției familiei să urmez medicina - având în vedere că sora bunicii și fiica ei au terminat medicina la București. Apoi a intervenit arta, de care m-am atașat si nu am putut să o las deoparte, decât pentru arhitectură, pe care am venit să o studiez la București.
3. Ce-ți place să faci când nu muncești?
Îmi place liniștea și spațiul care se formează atunci când creezi. Munca e altceva, aduce și ea multă satisfacție, energie, dar uneori vine și cu provocări, cu stres. Cel mai confortabil mă simt atunci când mă gândesc la un proiect și atunci când petrec timp pe șantier, în timpul facerii clădirii.
4. Când ai știut că vrei să te dedici domeniului în care activezi, ce te-a atras către acesta și ce ai simțit nevoia să schimbi la industria în care activezi?
Am stiut din primul an de studii pentru că a fost o dragoste la prima vedere. Încă este, și acest domeniu fascinant mă face să mă trezesc cu bucurie și entuziasm, chiar și atunci când întâlnesc provocări și situații neplăcute pe parcurs. Sper ca acest lucru să rămână pentru că e singurul motor care te poate ajuta să traversezi situații dificile. Să schimb puțin, mai ales prin educație, puțin poate însemna mult, dacă te gândești la un efect pe termen lung.
Încercăm prin ceea ce face De-a Arhitectura să aducem valori, informații, idei, în mijlocul tinerilor și al publicului care nu este din domeniu. În alte țări tradiția urbană și de arhitectură este de mii de ani, se învață arhitectura la școală ca materie în curricula obligatorie și acest lucru are efect asupra culturii mediului construit și asupra calității lui.
Noi suntem la început în toate, sper să mergem într-o direcție bună și să nu pierdem și puținul pe care îl avem în materie de patrimoniu, natură și tradiție.
5. Ai vreun model feminin din familie/ din apropiați care ți-a deschis prima dată orizonturile către zona aceasta?
Nu neapărat. Îmi aduc aminte că odată, fiind copil, am descoperit în podul casei bunicilor o pictură făcută de sora bunicului – Evdockia. Atunci am aflat că ea în tinerețe mai picta, însă nu am bănuit niciodată acest lucru și m-a surprins foarte tare. Atunci cumva am conștientizat că mă preocupă același lucru.
6. Îți amintești de vreun role model feminin de-a lungul vieții tale care să fi avut vreo contribuție la traseul tău profesional?
Am admirat femeile arhitect și pictor cu care m-am întâlnit, de la adolescență și până acum. Nu am avut un role model ca atare, dar sper și cred că fiecare în felul ei m-a influențat într-un mod pozitiv și că am avut ce învăța de la fiecare.
Astăzi locuiesc într-un apartament amenajat de o doamnă arhitect și pictor în anii 70, Liliana Dinescu – un interior inspirat din tradiție într-o notă modernă, atât de reușit că aduce căldură și bucurie în viața mea zilnic. Este un privilegiu și o admirație pe care o port acestei doamne și care e aproape necunoscută publicului.
7. O realizare de care ești tare mândră și ce impact crezi că a avut aceasta în domeniul în care activezi.
Faptul că am luat parte la cel mai frumos proiect De-a Arhitectura – organizație care aduce educația mediului construit printre tineri și alături de care sunt sute de arhitecți și educatori. Este un lucru frumos, responsabil, de viitor, benefic și pentru care sunt bucuroasă și mândră că se întâmplă, prin voința oamenilor care cred în aceste valori.
8. Un impas din traseul tău profesional: cum ai trecut peste acesta și cu ce lecții ai rămas.
Cele mai dificile momente sunt atunci când un proiect la care ai muncit ani de zile și ai adus toată energia, tot efortul l-ai dus până la sfârșit alături de echipă, ai convins mai mulți factori în sensul lui, din orice motiv nu se înfăptuiește în realitate – nu se construiește sau și mai rău se construiește denaturat, diferit. Sunt momente extrem de dificile, în care nu mai poti interveni, nu mai poți influența sau duce în direcția potrivită lucrurile.
Aceste situații sunt cel mai greu de gestionat pentru că nu mai depind de tine și atunci cel mai înțelept lucru este detașarea, să abandonezi simțul proprietății și să înțelegi că lucrurile nu se , dincolo de voința ta și că tot efortul și prezența cu care ai investit un demers sunt mai degrabă gândiri iluzorii, decât o realitate.
În aceste momente am căutat să mă reconectez cu arta pură, acolo unde iluzia de control pare mai reală. Caut să fac obiecte mici, design, artă, să produc ceva cu mâna mea pentru că mă ajută să îmi mențin creativitatea vie.
Biroul de arhitectură ca o experiență colaborativă
Eliza este membru fondator al biroului de arhitectura SYAA în 2006 și al Cumulus Architecture în 2017, membru de board al Asociației De-a Arhitectura, și Asociația Română de Design și Inovație (ARDI). Arhitecta este câștigătoarea mai multor ediții a Anualei de Arhitectură București, și a altor premii și distincții.
Eliza se împarte, cu activitatea profesională, între biroul de arhitectură Cumulus și cu activitatea de la asociația De-a arhitectura. Recent, ne spune ea, a deschis și capitolul artei, și încearcă să se exprime nemijlocit prin ea.
Orice misiune pe care o face nu vine singură, dar echilibrul împărțirii timpului vine și din natura meseriei de arhitect: ”cred că obisnuiți fiind să lucrăm mult pe proiect, reușim să ne focusăm pe procese și să ne organizăm, astfel încât să putem lucra la mai multe deodată. Uneori poate fi coplesitor, apoi te obișnuiești și devine mai simplu.”
Eliza a semnat și arhitectura Simbio, unul dintre locurile foarte cunoscute în peisajul bucureștean. Acest proiect, cât și De-a arhitectura, tot sub semnătura ei, se află printre premianții ediției 2014-2015 a Anualei de Arhitectură.
Cumulus este un birou de arhitectură cu 40 de profesioniști pe diverse arii de expertiză, care a luat naștere prin fuziunea a trei birouri de arhitectură care și-au dorit să facă acest experiment de a pune laolaltă portofolii, experiență și know how.
Printre proiectele biroului, unele care sigur au rezonanță la un public cât mai mare, amintim și noi Marmorosch, Muzeul de Artă Recentă, Limanu Resort, Moxy Downtown Hotel, Marriott Courtyard sau Swisshotel.
”Astăzi încă creștem, încă învățăm și primim în echipă oameni capabili și care își doresc să învețe și să crească alături de noi”, ne mai spune arhitecta.
Dacă portofoliul biroului de arhitectură e la îndemâna oricui, noi am vrut să știm care sunt acele proiecte care i-au rămas Elizei în suflet. Ea ne spune că acestea sunt:
- Jurilovca Resort, care din păcate nu a fost realizat, ”dar sper că va primi o nouă șansa la un moment dat, pentru că m-a reapropiat de Delta Dunării și pentru care sunt recunoscătoare”.
- Blocul de apartamente din Badea Cârțan, ”pe care am avut satisfacția să îl văd făcându-se, un proiect destul de complicat la nivel de execuție și detalii, și în final de a putea să îl vizitez când deja este locuit, să aflu că este apreciat de public”.
- Covorul Kukeri creat pentru Atelier Kairos, ”care mi-a adus o imensă bucurie și mi-a deschis ușa către o altfel de abordare care m-a surprins pe mine însămi”. (n.r. Designul covorului este inspirat de ritualurile ancestrale bulgărești, desfășurate la începutul fiecărui an, mai ales în partea de sud a țării.)
Ce este o casă pentru un arhitect?
Pentru Eliza, o casă este mai mult decât ce vedem noi la o anumită adresă. O casă îi poate vorbi arhitectei și îi poate transmite mai multe mesaje.
”Dacă e o clădire mai veche îmi poate transmite prin configurație stilul ei, perioada, prin detalii îmi spune de măiestria meșterilor, de soarta ei, dacă a fost întreținută sau nu, materialele îmi transmit o emoție despre cum au fost prelucrate, ce textură au, cum vibrează în aspectul străzii. Pot să îmi imaginez chiar și interiorul, dacă e luminos, ce materiale originale ar avea, oare ce sobe ascunde clădirea. Am observat că văd în primul rând materialele și tâmplăria, fiind două lucruri foarte importante pentru orice clădire, fie ea nouă sau veche. Materialele improprii imitații, plastic, tablă ieftină, tencuieli decorative mă întristează foarte mult pentru că au o estetică foarte joasă, îmbătrânesc urât, distrug valori.”
Arhitectura în rândul copiilor
Eliza este versatilă, asta se vede în alegerile ei și în manifestările de artă și de arhitectură pe care le explorează. De-a arhitectura este o altă dovadă în acest sens, un proiect care a început în 2011, o idee a șase arhitecte, inspirate de existența unor programe și practici similare din Europa.
”Am pornit din dorința de a aduce lucruri pe care le prețuim, valori către copiii care nu au de unde să audă aceste lucruri. Foarte rapid am dezvoltat programul și a avut șansa să devină oficial recunoscut prin aprobare de ministru în curricula opțională pentru clasele 3-4. Ne-am dorit din start să ajungem în școli pentru că știam că doar la un nivel mare se va putea simți diferența. Am avut șansa să ne ajute specialiști în educație și lucrurile chiar să se întâmple. De atunci încolo programele au crescut frumos și organizat, prin susținerea foarte importantă a breslei și a organizațiilor profesionale, dar și prin diverse donații și prin voluntariatul arhitecților.”
Planul lor merge mai departe de statutul actual prin care învățătorii și profesorii pot rezerva atelierele dedicate. Ce își doresc prin acest proiect este să introducă părți din arhitectură în curricula obligatorie în noul sistem de învățare transdisciplinară.
”Sperăm ca în reforma educațională să își găsească loc ceea ce este vizibil și clar, pentru că avem nevoie de mai multă educație urbană, estetică, de patrimoniu și de mediu.”
Prin programele desfășurate de asociație, copiii înțeleg mai bine rolurile pe care le are fiecare participant în crearea unui oraș funcțional, sustenabil, locuibil. De la autorități la investitori, la locuitori și comunitate, atelierele de arhitectură aduc puțină claritate pe ideea că arhitectura nu e un lux, ci o necesitate.
Iar cei mici au fost receptivi la misiunea De-a arhitectura. Astfel, echipa asociației a descoperit că cei mici pot înțelege concepte pot părea complicate. Mai mult, specialiștii din proiect mai au un câștig în întregul demers: sunt provocați să explice ceea ce fac în cuvinte puține și simple aceste concepte complicate. Și prin acest exercițiu de simplificare, ne spune Eliza, deodată li se luminează și lor ideea.
În întărirea acestei misiuni de educare, Eliza a scris și o carte pentru copii, ”Vise despre case”, un volum pentru cei de peste 3 ani prin care să-i încurajeze să crească într-o lume frumoasă și să fie mai atenți la povestea lucrurilor din viața lor.
”Mi se pare că arhitectura nu trebuie privită ca pe o extravaganță, ca pe o nice to have, ea face parte intimă din viața noastră, ține de igiena vieții noastre, așa cum estetica ține de igiena noastră mentală. Deci nu e niciodată prea devreme și niciodată prea târziu.”
