Opinie semnată deTiberiu Protopopescu (senior attorney at law), avocat specializat în proprietate intelectuală în cadrul Schoenherr și Asociații SCA


Acest demers este efectuat în baza rundei din 2025 a schemei europene de subvenții din Fondul pentru IMM-uri „Ideas Powered for Business”. Programul de finanțare a fost lansat de EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) pentru prima oară în anul 2021 și a fost reluat anual. El face parte din Planul de acțiune al Comisiei Europene privind proprietatea intelectuală, având scopul să consolideze reziliența și redresarea economică a Uniunii Europene.

Astfel, prin intermediul acestor subvenții, Comisia Europeană încearcă să încurajeze IMM-urile să își înregistreze drepturile de proprietate industrială, pentru a evita riscul de copiere, contrafacere sau utilizare fără permisiune a denumirii, logo-ului, ambalajelor sau altor forme de identificare a produselor și serviciilor comercializate.

Orice IMM cu sediul în UE care solicită spre înregistrare unul dintre aceste drepturi de proprietate industrială este eligibil pentru aceste subvenții. Mai mult, sunt considerate eligibile inclusiv IMM-urile care deja au beneficiat de acest program în anii anteriori.

Cererea poate fi depusă de către un asociat, un angajat sau un reprezentant autorizat, care acționează în numele IMM-ului respectiv. Fondurile disponibile sunt limitate și se acordă pe principiul „primul venit, primul servit”.

Detalii despre program și cum poate fi completată cererea de rambursare sunt disponibile aici.