11 antreprenori din regiunea Nord-Vest au intrat în cursa pentru finanțare pe consolid8.ro, în primul pilot de matchfunding din România care combină sprijinul comunității obținut prin campanii de crowdfunding cu finanțarea din fonduri europene.
Pentru antreprenori, mecanismul oferă un traseu rar întâlnit în finanțările clasice: își pot pune soluțiile în fața publicului chiar din faza de lansare, își pot construi primele comunități de susținători și clienți prin recompense, își pot testa mesajele și prețurile în condiții reale de piață și pot folosi validarea obținută ca bază pentru etapa de finanțare ulterioară.
Cum funcționează noul model de finanțare consolid8
În mecanismul de matchfunding, contribuțiile strânse de la comunitate prin crowdfunding funcționează ca prag de eligibilitate pentru o etapă ulterioară de finanțare, astfel că, proiectele care demonstrează interes public măsurabil pot merge mai departe către finanțare europeană suplimentară.
Componenta de crowdfunding prin recompense înseamnă că susținătorii contribuie financiar la un proiect și primesc în schimb recompense (de exemplu, produse/servicii în precomandă, acces anticipat, pachete speciale sau experiențe).
Roborock vine cu un robot aspirator cu picioare care-l ajută să urce scările, nu doar să treacă pragul
În cadrul pilotului, antreprenorii își publică campaniile pe consolid8.ro și au la dispoziție până la 48 de zile pentru a strânge 10.000 de euro din partea comunității. Primele 5 campanii de succes vor primi apoi finanțare de până la încă 10.000 de euro prin Programul Regional Nord-Vest.
„Antreprenorii din România trebuie să se pregătească să folosească tot mai mult, în viitor, mecanisme alternative de finanțare. Politica de coeziune care a făcut posibile granturile clasice acordate companiilor din România începând cu 2007 se schimbă, iar viitoarele finanțări vor arăta diferit. Ne bucurăm să fim alături de echipa ADR Nord-Vest care deja se pregătește pentru acest viitor al inovației și ne bucurăm că împreună sprijinim pe consolid8 11 antreprenori pionieri care, pe lângă atingerea obiectivului de finanțare prin crowdfunding și obținerea unui grant prin Programul Regional Nord-Vest, au oportunitatea de a-și valida pe piață produsele și serviciile nou lansate. Campaniile le oferă nu doar acces anticipat la resurse materiale, ci și șansa de a pivota și de a-și îmbunătăți produsele, pe baza feedbackului direct primit de la comunitățile și piețele lor.” a declarat Raluca Prelucă, partener și consultat senior la fonduri-structurale.ro/ Co-fondatoare & community manager la consolid8.
Ce campanii poți susține pe consolid8.ro:
- CityButler - Asistent 24/7 prin QR, pentru turiști și hoteluri: un „concierge digital” accesat prin QR, fără aplicație, care oferă recomandări de restaurante, experiențe, evenimente, transport, în limba oaspetelui; campania propune pachete pentru hotelieri și pentru turiști. Susține campania direct aici.
- Strategium medicul tău personal: soluție AI pentru a genera o opinie medicală secundă pornind de la o anamneză, cu focus pe confirmarea diagnosticului, informare actualizată și suport pentru wellbeing și opțiuni de tratament. Susține campania direct aici.
- DotTrim - Asistent AI editare video: un asistent care sortează materialul video și reduce timpul de selecție și organizare în proiectele de editare. Susține campania direct aici.
- RongoFoam: Viitorul construcțiilor sănătoase!: materiale biomimetice pentru construcții și design interior, obținute prin cultivarea miceliului pe deșeuri agro-industriale, pentru panouri izolante și obiecte decorative. Susține campania direct aici.
- Up the Mountains: Oferă experiențe outdoor ghidate (pentru familii și companii) cu componentă socială; o parte majoritară din profit este direcționată către copii vulnerabili și către alpinistul orb Alex Benchea. Susține campania direct aici.
- Educație AI pentru Copii și Adolescenți: își propune dezvoltarea de programe educaționale pentru tineri (gimnaziu, liceu, universitate) în AI - platforme, AI literacy, prompt engineering, utilizare etică și responsabilă. Susține campania direct aici.
- Tiny Hearts. Big Care. Binele trăiește simplu: inițiativă cu misiune socială care își propune sprijinirea mamelor singure cu resurse limitate, prin suport concret și constant, în acord cu valorile comunității Tiny Transylvania. Susține campania direct aici.
- RAINBOW URBAN LAB: mobilizare de resurse pentru dezvoltarea unui spațiu educațional urban dedicat educației non-formale, experiențiale și ecologice, prin amenajarea și dotarea unei grădini pedagogice urbane. Susține campania direct aici.
- Carul cu Miere - apiterapie în tihnă în Maramureș: dezvoltarea unui spațiu pentru apiterapie cu aerosoli și relaxare. Susține campania direct aici.
- Lemongras - Smart Cold Chain pentru HoReCa și Retail: dezvoltarea infrastructurii unei soluții de monitorizare a spațiilor frigorifice prin senzori LoRaWAN, pentru industria alimentară și HoReCa. Susține campania direct aici.
- Medicalo Materna - ghidul tău prin sistemul medical: „Navigarea Mamei și a Copilului”, un proiect care oferă sprijin personalizat mamelor și familiilor, de la sarcină până în primii ani de viață ai copilului, prin navigatori medicali certificați și infrastructură digitală pentru programări, documente și conectare cu specialiști. Susține campania direct aici.
Proiectele pot fi descoperite și susținute pe consolid8.ro până la 28 februarie 2026. În această perioadă, antreprenorii urmăresc atingerea pragului de 10.000 euro, necesar pentru a trece în etapa următoare.
Mecanismul este testat pentru prima dată prin implementarea proiectului pilot CROWD4SME-NW derulat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR Nord-Vest).