Techcelerator deschide a patra rundă de accelerare pentru startup-uri tech și digitale, iar acestea se pot înscrie până la data de 6 noiembrie 2019.
Aproximativ 10 startup-uri selectate pot primi individual câte 50.000 de euro, în schimbul unei cote de acțiuni din companie, urmate de convertible note (notă convertibilă) în valoare de alți 25-50.000 de euro, după evaluarea progresului realizat în timpul programului.
Finanțarea este asigurată de partenerul strategic, GapMinder Venture Partners BV, cofinanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.
Techcelerator vizează companii aflate în faza Minimum Viable Product (MVP) sau în fază beta testabilă, iar viziunea de comercializare pe piața globală, calitatea echipei și fezabilitatea produsului vor fi elemente de departajare a aplicanților.
Accentul va cădea asupra proiectelor din domenii precum FinTech, securitate cibernetică, MedTech, soluții pentru transformare digitală, inclusiv aplicații din zonele blockchain, business process automation, inteligență artificială (AI) sau machine learning (ML). Programul acceptă aplicații și din alte domenii dacă echipele în cauză dovedesc potențialul proiectului lor.
„Începând cu această ediție, programul de accelerare vizează conlucrarea și mai strânsă cu business angels locali care pot recomanda proiecte în faza de accelerare sau care sunt interesați să co-investească în această rundă, alături de accelerator și fondul de VC. Vizăm proiecte care au dovedit că pot atrage, alături de echipa fondatorilor, o rețea valoroasă de consultanți implicați în atingerea primelor semne de tracțiune a technologiei dezvoltate", afirmă Cristian Dascălu, partener GapMinder VC și co-fondator al Techcelerator.
Runda a patra a acceleratorului va începe în 5 decembrie 2019 și va dura până în luna iunie 2020, urmând să se desfășoare atât în București, cât și în Cluj-Napoca, cu sprijinul partenerilor corporate și a aproximativ 60 de mentori și business angels români și străini.
Startup-urile din a patra rundă a Techcelerator vor beneficia de sesiuni intensive de business coaching, mentorat, know-how specific în funcție de industria startup-ului respectiv și servicii de marketing.
De asemenea, startup-urile vor avea acces la comunități internaționale pentru creștere și expansiune pe piața globală. La finalul programului, startup-urile participante își vor prezenta public business-urile în cadrul unui eveniment de tip Demo Day, putând astfel să atragă fonduri suplimentare din partea altor investitori.
"Suntem din ce în ce mai exigenți. Programul a crescut, am acumulat experiență în evaluarea potențialului produselor și a fondatorilor. Valoarea investiției a crescut, de asemenea, începând cu runda a treia, de la 25.000 de euro la 50.000 de euro, cu posibilitatea de a accesa runde noi de până la 200.000 de euro de la fondul de capital de risc partener, GapMinder Venture Capital. Am strâns în jurul programului o serie de parteneri cu greutate care completează serviciile programului și îi cresc relevanța. Iar această tendință va continua", spune Cristina Țoncu, Managerul programului Techcelerator.
27 startup-uri au finalizat primele trei runde de dezvoltare accelerată a Techcelerator, beneficiind de investiții totale de 1,35 milioane de euro din partea fondului de capital de risc GapMinder Venture Partners.