Inițiativa se adresează persoanelor juridice, indiferent de cifra de afaceri, cu proiecte și/sau investiții sustenabile, prietenoase cu mediul, precum: centrale eoliene, sisteme fotovoltaice, pompe de căldură, cazane cu biomasă ori legate de energia solară termică (din categoria energie regenerabilă), mașini full electrice sau hibrid plug-in ori înlocuirea unui echipament, autoturism sau a unui utilaj vechi cu altul, pentru obținerea unei reduceri de consum de energie cu minim 30%, cu condiția casării/scoaterii din inventar/vinderii bunului vechi (eficiența energetică).
“Angajamentul nostru în zona ESG – sustenabilitate este ferm pentru toţi stakeholderii Grupului Financiar Banca Transilvania. Modul în care vom produce şi consuma energia este determinant pentru succesul societăţii în tranziţia către o economie cât mai verde. De aceea testăm acum interesul clienţilor companii pentru soluţii mai ieftine, destinate creşterii eficienţei energetice”, declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
Campania are două etape și începe în 22 noiembrie:
- 22 noiembrie – 24 decembrie a.c.: clienții interesați trebuie să se înscrie online în campanie;
- 24 decembrie a.c. – 31 ianuarie 2022: echipa BT ia legătura cu clienții înscriși, pentru detalii despre investiție, tipul acesteia, mărime, aport propriu, necesarul de finanțat și garanția, ca preambul la aprobarea creditului. 31 ianuarie 2022 este data până la care este necesară depunerea cererii de credit sau de leasing.
Ce înseamnă creditele pentru proiecte și investiții în producerea de energie din resurse regenerabile și eficiență energetică:
- 0% comision de acordare (redus de la standard 1,5%);
- Durata de creditare este negociabilă, în funcție de destinația finanțării;
- Perioada de implementare a investiției trebuie să fie de până la 12 de luni, flexibil în funcție de mărimea investiției;
Leasing pentru proiecte și investiții în achiziția de mașini full electrice sau hibrid plug-in și eficiență energetică înseamnă:
- 0% taxă de leasing (redus de la valoarea standard, de 2,5%);
- Durata de creditare este negociabilă, în funcție de destinația finanțării;
BT a făcut primii pași în acest sens acum 10 ani, prin susţierea creşterii eficienţei energetice a activităţilor economice a IMM-urilor, precum şi a unor proiecte de creştere sustenabilă derulate de instituţii publice.
Pe lângă finanţări din parteneriate cu BERD în cadrul programului RoSEFF, respectiv cu IFC si EEEF, Grupul Financiar Banca Transilvania susţine proiecte prietenoase cu mediul inclusiv din surse proprii şi are modele complexe de evaluare a riscului de mediu.
Unul dintre obiectivele strategice BT este reducerea amprentei de carbon generate de portofoliul finanţat de bancă şi de celelalte companii ale Grupului Financiar BT.