Mai exact, pe 3,3% din acțiunile companiei de rețelistică și telecomunicații Nokia. Pentru că, după cum bine știți, business-ul de rețelistică și cel de telefoane sunt diferite, chiar dacă mai au în comun numele – după ce a ajuns la Microsoft, afacerea de telefonie se dezvoltă acum pe cont propriu, în cadrul firmei HMD Global (înființată la finalul lui 2016), aceasta deținând licența de a produce telefoane sub brandul Nokia.

În urmă cu vreo 10 ani, Nokia era cel mai cunoscut și mai puternic brand din piața de telefonie mobilă. Colapsul acestei afaceri și vânzarea către Microsoft au venit la pachet cu o puternică scădere economică resimțită de Finlanda. Mai ales prin prisma faptului că, în 2014, anul în care segmentul de producție de telefoane a fost achiziționat de Microsoft, au fost concediați mii de finlandezi care lucrau pentru companie.

Pentru a nu îngropa de tot economia țării, Nokia și-a concentrat eforturile pe dezvoltarea segmentului de rețele. Acum, în Finlanda, lucrează peste 6.300 de oameni în cadrul companiei, iar la nivel global sunt peste 102.800 de oameni angajați de Nokia.

Potrivit Reuters, pentru a face rost de banii necesari pentru achiziția acțiunilor Nokia, Solidium a vândut participațiile pe care le avea în cadrul altor companii precum Telia (companie telecom suedeză), SSAB (producător de oțel) sau Sampo (servicii financiare și asigurări). Solidium a fost creat acum zece ani și are participații minoritare în 13 comanii finlandeze listate.

Printre acționarii Nokia se numără trei fonduri de pensii din Finlanda – au sub 3% din acțiuni. Cea mai mare parte a acțiunilor companiei sunt în mâinile investitorilor străini. Nokia are o capitalizare de 26,82 miliarde de dolari.