FINS vrea să susțină tinerii care vor să studieze în străinătate, dar nu au toate resursele financiare disponibile. FINS nu cere ca studenții să rambursele creditele în timpul facultății, așa că o pot face ulterior. Avantajul pe care-l promovează FINS e faptul că tinerii pot accesa creditele fără codebitori, garanții, venituri sau experiență de muncă.
“Studenții susținuți de FINS beneficiază de o perioadă de grație ce se întinde pe toată durata studiilor și până la 12 luni după absolvire, astfel încât ei nu sunt nevoiți să ramburseze suma împrumutată pe perioada anilor de studiu, ci abia după terminarea acestora, când deja își găsesc un job”, spune Alexandru Ghiță, fondator al FINS, care face parte din grupul Educativa.
FINS are acorduri de garantare a creditelor semnate împreună cu Fondul European de Investiții, în cadrul inițiativelor europene SLGF și EFSI SKills & Education. Liniile de garantare le permit elevilor și studenților să urmeze programe de licență sau master într-un stat UE și să beneficieze de finanțări avantajoase.
FINS oferă credite de până la 25.000 de euro în momentul de față, dar acestea pornesc și de la 12.000 de euro, cu posibilitatea personalizării în funcție de nevoile aplicanților. Creditele pot acoperi atât taxele de studii, cât și cheltuieli aferente de chirie, transport și altele.
Cum a crescut FINS în afara României
FINS s-a născut în România ca parte a grupului Educativa, un grup de întreprinderi sociale care oferă produse și servicii educaționale menite să-i ajute pe elevi și studenți să se dezvolte personal și profesional.
“De 20 de ani susținem tinerii ambițioși, cu visuri mari și care vor să facă performanță, să se conecteze cu cele mai bune oportunități pe care țările din UE le oferă în domeniile lor de interes”, spune Alexandru Ghiță.
Conform datelor, 40% dintre elevii și studenții care aplică pentru studii în străinătate folosind servicii de consiliere oferite de Educativa nu ajungeau să mai plece la studii afară din motive financiare.
“Ne-am dat seama că și alți tineri din Europa Centrală și de Est se confruntă cu această problemă. Tineri ambițioși și cu mult potențial, dar limitați de circumstanțele socio-economice”, spune creatorul FINS.
FINS a început cu credite pentru tineri din România și Grecia, iar apoi s-au extins către alte țări prin parteneriate cu universități din top 500 mondial.
“În același timp dezvoltăm o rețea de agenții de consiliere educațională care lucrează cu studenți din Europa Centrală și de Est. Avem parteneriate cu peste 50 de universități și agenții de consiliere din Europa și susținem elevi din România, Grecia, Ungaria, Polonia, Estonia, dar și din Franța sau Spania”, spune Alexandru Ghiță.
Studenții finanțați de FINS sunt acum în Olanda, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Belgia, Franța, Italia, Austria, Suedia sau Elveția.
Finanțarea studiilor în străinătate s-a dublat
În fiecare din ultimii doi ani, cererea pentru finanțări de studii s-a dublat, iar FINS anticipează faptul că trendul se va menține și în perioada următoare.
“Am reușit să trecem de break-even la finalul lui 2022, iar acum ne concentrăm pe creșterea capacității operaționale pe măsura cererii, pe consolidarea strategiei de comunicare în Europa Centrală și de Est, dar și pe diversificarea surselor de finanțare atrase de FINS”, spune Alexandru Ghiță.
El menționează că o investiție adițională în companie le va oferi resursele pentru a crește capacitatea FINS de a răspunde solicitărilor de finanțare pe care le primesc.
FINS a ajuns astfel la 200 de credite acordate pentru programe de licență și de master la facultăți din țări membre UE.
“Pentru acest an academic previzionăm o creștere de cel puțin 50% a cererilor de finanțare, iar în următorii ani urmărim să creștem accesarea soluțiilor noastre de către tineri din toată Europa de Est”, explică Alexandru Ghiță.
Criteriile pentru tineri
Elevii sau studenții pot aplica la un credit încă din momentul în care s-au decis asupra unei țări sau a unei universități.
“De obicei, primim aplicații de la elevi de clasa a XII-a sau studenți în an terminal, însă tinerii pot aplica încă din clasa a XI-a pentru creditul de studii FINS, dacă știu unde vor să studieze”, explică Alexandru Ghiță.
“Sfatul nostru este ca tinerii să își înceapă aplicația pentru creditul de studii FINS concomitent cu aplicația la universitate sau imediat după trimiterea acesteia. Oferim webinarii de informare conduse de consilierii noștri financiari, unde avem adesea invitați și studenți care studiază acum în Europa, cu ajutorul creditelor FINS. Totodată, oferim și sesiuni personalizate de grup, unde tinerii pot discuta mai pe larg situația lor și pot afla răspunsuri la orice întrebare, de la modul în care funcționează creditul, modalitatea de rambursare, procedura de aplicare și criterii de eligibilitate, până la sfaturi despre diferențele de costuri între anumite destinații de studiu”, spune creatorul FINS.
El menționează că tinerii trebuie să știe că Danemarca, Suedia, Norvegia sau Finlanda nu au taxe de studii, dar traiul presupune cele mai mari cheltuieli. În schimb, Austria, Belgia, Germania, oferă studii cu taxe care pot ajunge la 1.000 de euro pe an, dar celelalte cheltuieli sunt relativ mici.
Din experiența FINS, inițiativa de a apela la finanțare vine dintr-un mix de proactivitate, atât de la părinți, dar și de la tineri.
“Căutăm să evaluăm capacitatea tinerilor de a face performanță. Pe lângă note, activități extrașcolare și eventuale experiențe de muncă sau experiențe internaționale, evaluăm și ranking-ul universității și al programului de studiu pe care tinerii vor să le urmeze, precum și reputația programelor de studii absolvite anterior”, spune Ghiță.
Ulterior, FINS se bazează pe recomandări de la profesori sau coordonatori, iar un criteriu important este ca aplicanții să nu figureze ca restanțieri la plata unor împrumuturi către alte instituții financiare.
FINS a fost construit cu o perioadă de grație pe toată durata studiilor, dar și 12 luni după absolvire.
“Nu în ultimul rând, dobânda unui credit FINS se calculează progresiv, în funcție de soldul sumei împrumutate până la acel moment. Astfel, față de alte tipuri de creditare, la creditul de studii oferit de FINS studenții plătesc dobândă doar pentru suma utilizată, nu pentru toată suma împrumutată”, menționează Alexandru Ghiță.
Întrebat de cum vede sistemul bancar, drept un concurent sau un posibil adjuvant, Alexandru Ghiță menționează că soluțiile FINS sunt posibile pentru că instituția este intermediar în programele de garantare ale Uniunii Europene. Astfel, FINS colaborează cu instituții financiare.
“Participarea FINS în cadrul programelor de garantare administrate de EIF - Fondul European pentru Investiții facilitează colaborarea FINS cu sistemul bancar. Astfel, cu ajutorul garanțiilor oferite de UE, finanțările atrase de FINS de la investitori sau instituții financiare, beneficiază de reducerea semnificativă a riscului inerent oricărei activități de creditare, în timp ce asigură simultan randament financiar și impact social”, explică Ghiță.