Astfel, deși la începutul anului, Qoobiss își bugetase investiții de 500.000 de euro, planurile de extindere internațională au determinat dublarea acestora, la 1 milion de euro.
„Accelerarea extinderii internaționale și a dezvoltării soluțiilor existente a atras suplimentarea investițiilor Qoobiss din partea fondului american NCH Capital și, în același timp, a revalidat investiția inițială. Dublarea investiției a apărut în momentul în care am decis să ne extindem în Africa, în prima parte a acestui an”, spune Ileana Comănescu, Product Manager KYC Global la QOOBISS, menționând că principalul obiectiv pentru Africa este încheierea unor parteneriate de colaborare cu companii locale care să revândă serviciile în această zonă.
Compania a demarat deja mai multe parteneriate pe partea de distribuție, însă continuă procesul de parteneriere cu companii locale de IT pentru revânzarea serviciilor
„Pentru acest an, ținta noastră este atragerea a minimum 5 parteneri distribuitori. Targetăm, în continuare, cu serviciile noastre, industria financiar-bancară, în principal, însă urmărim, în paralel, și industria telecom, medicală și cea a jocurilor de noroc”, mai spune Ileana Comănescu.
Pe piața din Africa, Qoobiss va distribui Origin, o platformă globală pentru digitalizarea completă tuturor fluxurilor dintr-o companie.
Origin este concepută pentru a permite companiilor digitalizarea proceselor esențiale fără a necesita dezvoltare internă extinsă. Platforma no-code permite integrarea unor soluții externe, precum identificarea la distanță, captarea datelor prin tehnologia OCR (Optical Character Recognition), validarea adresei de email și a numărului de telefon, generarea automată de documente, gestionarea șabloanelor, semnarea electronică a documentelor, precum și verificări privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (AML). Aceste extensii ale platformei permit companiilor să creeze fluxuri de lucru personalizate, adaptate nevoilor specifice fiecărui sector de activitate.
De asemenea, Origin permite integrarea cu plugin-uri adiționale, cum ar fi: soluții terțe, baze de date externe și diferite dispozitive, asigurând, astfel, o flexibilitate și scalabilitate ridicată.
Pregătirea unei lansări oficiale a soluției QOOBISS în alte zone geografice este precedată de o perioadă intensă de testare. Timpul de ajustare pentru intrarea pe o nouă piață variază între 1 și 2 luni, perioadă necesară pentru a adapta soluția, astfel încât să respecte legislația locală, cât și uzanțe existente (ex.: acces la baza de date a actelor de identitate).
Revizuirea pozitivă a investițiilor generează noi obiective pentru Qoobiss. Compania are în plan și extinderea către alte industrii și lansarea de servicii noi, conexe, ce pot fi folosite atât pentru a fi complementare celor deja existente, cât și independent de acestea.
Anul trecut, Qoobiss și-a triplat afacerile, până la 1 milion de euro. Creșterea veniturilor a avut loc în contextul atragerii de clienți noi din industriile financiar-bancară, a jocurilor de noroc și de eCommerce pentru implementarea soluțiilor de verificare la distanță a identității clienților prin mijloace video (eKYC).
La finalul anul trecut, QOOBISS oferea servicii pentru 30 de clienți în România. Pentru 2024, compania vizează dublarea numărului de clienți, precum și extinderea portofoliilor de servicii ale clienților existenți, în direcția utilizării mai multor soluții dezvoltate de QOOBISS.