UPDATE 16 octombrie - evenimentul este amânat:

”În urma Hotărârii de Guvern făcută publică recent (HG nr.49/13.10.2020) și incidenței de cazuri din București, am luat decizia dificilă de a amâna expoziția pentru o dată ulterioară. Noi, în spatele Festivalului RADAR, suntem o echipă de oameni care cred în new media și potențialul imens pe care uniunea dintre tehnologie și artă o oferă atunci când se transformă în mediu de creație pentru artiști. Dar în același timp nu putem să ignorăm realitatea care ne înconjoară. În zilele în care s-ar fi desfășurat evenimentul vom face un reveal online al unora dintre instalațiile la care am lucrat”, spun organizatorii evenimentului.


Evenimentul va celebra și 100 de ani de existență a Romaero iar spațiul va determina întreaga arhitectură a evenimentului.

Tema de acest an este FLUX iar RADAR încurajează artiștii să exploreze toate aspectele conceptului, de la deplasări concrete, cum ar fi cele ale grupurilor de oameni până la cele abstracte, ca mișcarea particulelor și diseminarea informațiilor, folosindu-se de realitate augmentată, animație, instalații interactive, video mapping și inteligență artificială.

De asemenea, fluxul este și un termen din aviație iar spațiul va evidenția această idee atât prin structură, cât și prin exponate - avioane și elemente din diferite perioade.

După ce în 2019 a reunit, pe durata celor trei zile de desfășurare, peste 50 de artiști și 8.500 de participanți, RADAR își propune să inoveze formatul primei ediții cu un nou show imersiv, care îi va purta pe participanți timp de două ore printr-o serie de spectacole și instalații artistice interactive, un tur creat în linie cu toate măsurile de siguranță recomandate în contextul actual.

Astfel, FLUX aduce împreună studiouri creative și artiști independenți din România și nu numai, ce dezvoltă proiecte în domenii precum realitate augmentată, video-mapping, inteligență artificială, instalații interactive, game art, sound design.

Evenimentul va avea loc în hangarul 3 Romaero, pe o suprafață de 5.800 metri pătrați în interior și exterior. O mare parte din această suprafață va fi acaparată de spectacolul de video mapping, care va acoperi 900 metri pătrați, la care se adaugă cei 500 metri pătrați de proiecție din cadrul spațiului imersiv dedicat copiilor și instalația centrală.

Vizitatorii vor avea ocazia să exploreze emoția prin tehnologie pe parcursul a două ore în care vor fi purtați prin:

ACT 1 – IMMERSE | Scena principală de video mapping și sound design, prezentată de Unicredit Bank

ACT 2 – LIFT-OFF – Instalație generativă de lumini și sunet integrată într-un fuselaj de avion Boeing 737

ACT 3 – MOVE | Instalații kinect

ACT 4 – PLAY | Show interactiv de game design

De asemenea, publicul va putea explora și o selecție curatoriată de proiecte new media art, o serie de scurtmetraje de animație și va putea vizita și două spații deschise pe parcursul întregului timp de vizitare:

  1. CoLaboratory Capsule - expoziție a lucrărilor câștigătoare în open call-ul realizat de Goethe-Institut în colaborare cu RADAR.

Lucrările au fost realizate de artiști din Germania, România și Republica Moldova, ca răspuns al invitației la un exercițiu de imaginație care să arate schimbările prin care a trecut procesul artistic în ultimele luni.

  1. RADAR KIDS – spațiu imersiv cu proiecție interactivă dedicată copiilor prezentat de Lidl

Spațiul imersiv de la prima ediție a festivalului revine cu o nouă tematică, legată de aviație. De asemenea, în acest spațiu va fi proiectată și animația creată de copii în colaborare cu artiști, realizată în urma cursului gratuit pe tărâmurile desenelor care prind viață, un proiect desfășurat în perioada de izolare - surprize.lidl.ro/radarkids.

Spectacolul a fost gândit ca un traseu în ton cu tematica evenimentului, dar și pentru siguranța tuturor participanților. De aceea, accesul în zona de expoziție se va face doar în intervalul orar menționat pe bilet, iar timpul de vizitare va fi de maxim două ore.

Organizatorul pune la dispoziție un spațiu de lounge în aer liber până la deschiderea fluxului de vizitare alocat. Participanții sunt rugați să se prezinte cu cel puțin o oră înainte de intervalul alocat pentru a efectua procedurile de acces impuse de măsurile de siguranță pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV-2.

Biletul permite vizionarea expoziției în intervalul ales de mai jos:

Fluxuri de vizitare:

  • joi, 22 octombrie: 19:00 - 21:00; 21:00 - 23:00
  • vineri, 23 octombrie: 17:00 - 19:00; 19:00 - 21:00; 21:00 - 23:00;
  • sâmbătă, 24 octombrie și duminică, 25 octombrie: 11:00 - 13:00; 13:00 - 15:00; 15:00 - 17:00; 17:00 - 19:00; 19:00 - 21:00; 21:00 - 23:00;

Purtarea măștii este obligatorie în spațiul de eveniment.

Biletele sunt în număr limitat pentru fiecare oră de acces și se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro, internațional prin www.kooltix.com și în format fizic in magazinele Flanco, Diverta, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag și pe terminalele Selfpay. Biletele pot fi achiziționate online prin plata cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura Vodafone/ Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Prețul biletelor este de 50 lei/adult și 30 lei/copil. Accesul este gratuit pentru copiii sub 3 ani și studenți, în limita locurilor disponibile.