Dacă vreți să vă numărați printre partenerii afacerii pornite din Târgu Neamț, am aflat de la reprezentanții producătorului român de confecții câteva detalii pe care ar trebui să le aveți în vedere pentru a putea deschide un magazin Sofiaman în franciză.

În acest moment, la nivel local există 4 magazine Sofiaman deschise în franciză, în Timișoara, Arad, Vaslui și Suceava, numărul total de magazine deschise sub brandul Sofiaman fiind de 11. Deși nu au semnat, încă, noi contracte pentru extinderea rețelei de magazine în sistem de franciză, oficialii Sofiaman precizează faptul că sunt în discuții cu o serie de noi parteneri din Brașov, Craiova, Oradea, Poliești sau Constanța.

Iar de data aceasta, și Bucureștiul este pe lista noilor deschideri în sistem de franciză. ”Magazine Sofiaman monobrand în franciză nu sunt încă în București, însă avem 2 parteneri unde avem implementat un sistem de tip shop in shop (compania operează 5 locații de acest gen – n.red.) și care funcționează după aceleași reguli ca și o franciză”, precizează Florin Cucu, general manager Sofiaman.

Franciza Sofiaman - investiție magazin

Acesta adaugă faptul că sistemul de francizare al producătorului nu este unul complicat, care să necesite un proces laborios de pregătire, iar contractele se derulează pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire.

În ceea ce privește costurile unei astfel de deschideri, oficialii Sofiaman precizează faptul că acestea țin de amenajarea locației și de garantarea stocului de marfă și revin francizaților, fără a înainta o valoare clară a unei posibile investiții.

Însă, dacă avem în vedere faptul că o valoare medie de investiție este de 400 de euro pe metru pătrat – costurile fiind diferite în funcție de locație și de amplasarea magazinului, fie stradal sau în cadrul unui centru comercial – iar suprafața unui magazin sub acest brand poate varia de la 40 la 110 metri pătrați, e clar că ar trebui să avem prin buzunare între 16.000 și 44.000 de euro. Iar în ceea ce privește perioada de recuperare a investiției, se pare că ar fi nevoie de 2 ani, după cum spune reprezentantul companiei.

”Locația este foarte importantă pentru un magazin Sofiaman, atât într-un centru comercial, cât și stradal. În general, acesta trebuie amplasat în zone cu trafic relativ intens și cu un nivel mediu și peste mediu din punct de vedere al consumatorilor. Suprafața ideală pentru un magazin Sofiaman este de aproximativ 80 de metri pătrați, dar acesta poate funcționa bine și pe suprafețe cuprinse în intervalul 40-110 metri pătrați”, adaugă Florin Cucu.

Magazin Sofiaman - francizați din corporații

Potrivit acestuia, francizații nu trebuie să plătească redevențe suplimentare, iar în perioada de deschidere a unui nou magazin, reprezentanții Sofiaman se implică activ în construcția spațiului și gestionarea procesului de amenajare. ”Punem la dispoziție procesele de amenajare necesare, facilităm relațiam cu furnizorii agreați și pregătim lansarea magazinului cu echipa internă dedicată acestui tip de proiect. În ceea ce privește funcționarea curentă, ne implicăm direct în gestionarea stocului de mărfuri și asigurăm tot jnow-how-ul și suportul necesar în vederea bunei desfășurări a activității magazinului”, mai spune directorul general al Sofiaman, adăugând faptul că, firma își dorește să atragă printre francizați persoane care provin, în general, din mediul corporatist și care își doresc să deschidă o afacere în care să fie implicate în mod direct.

Pe lângă noile deschideri din România, pe care compania din județul Neamț le are planificate pentru acest an, am putea vedea și primele magazine de peste hotare deschise în sistem de franciză, cât și prin investiții directe din partea fondatorilor companiei.

”Suntem deja prezenți și pe alte piețe externe, dar prin parteneri care lucrează în sistem de distribuție”, afirmă Florin Cucu.

Franciza Sofiaman - magazine peste granițe

Astfel, pijamalele, produsele de lenjerie și hainele pentru casă produse în fabrica din Târgu Neamț ajung în țări precum Germania, Slovacia, Cehia, Maroc, Cipru, Spania sau Marea Britanie.

Reprezentanții companiei estimează pentru acest an o creștere a cifrei de afaceri cu 20% (în 2017, veniturile Sofiaman au fost de aproximativ 3,5 milioane de euro), fiind în plin proces de diversificare a ofertei de produse. Totodată, pentru acest an , oficialii companiei au în plan implementarea noului concept de magazine și în ultimele două locații care funcționează după modelul vechi. Până în acest moment au reamenajat magazinul din Vaslui și au deschis un nou magazin în Sun Plaza, din București, în urma unei investiții în valoare de 60.000 de euro. Pe lângă acesta, Sofiaman mai operează magazine în Mega Mall, ParkLake și Fashion House Outlet.

Sofiaman este o afacere de familie fondată acum mai mult de 20 de ani de doi antreprenori, Mihai şi Teodora Mihăilieasa, la Bacău. Inițial, Sofiaman producea pulovere, afacerea fiind pornită cu o investiție inițială în valoare de 20.000 de dolari. În 1996, fabrica a fost relocată la Târgu Neamț și a trecut la producția de pijamale din bumbac.