Să-și dorești să devii antreprenor este mult mai simplu decât să începi, efectiv, o afacere. Mai ales dacă nu ai o idee concretă pe care vrei să o pui în practică, sau ți-e teamă că nu este suficient de bună.

În cazul în care vrei să mergi pe mâna altora, și să deschizi un business deja testat și cu un anumit traction, cum spun americanii, pe piață, ia în considerare investiția într-o franciză. Am ales pentru tine câteva francize HoReCa care te pot inspira să-ți deschizi un mic restaurant.

Gregory’s – extindere în franciză

Grecii de la Gregory’s, activi pe zona de coffee&food snack, au revenit pe piața românească de restaurante.

Compania continuă să se extindă la nivel local. Recent a inaugurat două noi restaurante în Centrul vechi și în Băneasa Shopping City, și a semnat contracte pentru cinci noi locații.

Pe lista companiei sunt restaurante ce urmează să fie deschise în Militari, Balotești, Colloseum Retail Park, Mihai Bravu și într-o clădire de birouri.

Trebuie menționat faptul că toate restaurantele deschise până acum funcționează în sistem de franciză, modelul de business al Gregory’s fiind axat pe extinderea în România în acest mod.

Costul unui francize Gregory’s se ridică la circa 50.000 de euro, compania oferind ajutor partenerilor în primele etape de deschidere ale business-ului.

”Vom continua să ne dezvoltăm folosind modelul de franciza și căutăm parteneri pentru a prelua viitoarele locații, pregătiți să lucreze alaturi de noi”, declara recent George Makridis, CEO al Green Break SRL, compania care deține brandul Gregory’s în România.

Franciza Uncle John

Uncle John este o rețea de restaurante fast-food lansată în 2015 cu scopul de a transpune experiența culinară oferită de restaurantele bune în zona de fast-food a centrelor comerciale.

Cei patru fondatori ai Uncle John, care au lansat în 2014 și brandul Old Brick Pub, și-au dorit să ofere opțiuni de mâncare sănătoasă și pe segmentul de fast-food.

Investiția într-un restaurant sub brandul Uncle John variază între 60.000 și 70.000 de euro. Totodată, taxa de franciză Uncle John se ridică la circa 13.500 de euro, fiind cerută și o redevență de 4% din cifra de afaceri.

Franciza Pep&Pepper

Rețeaua de restaurante Pep&Pepper numără 9 unități la nivel local, atât în centre comerciale din București, cât și Constanța, Cluj, Sibiu sau Galați.

Potrivit informațiilor francize.ro, oficialii Pep&Pepper doresc să extindă rețeaua de restaurante în orașe cu peste 100.000 de locuitori și caută parteneri pentru franciza Pep&Pepper.

Investiția necesară pentru o franciză Pep&Pepper variază între 85.000 și 125.000 de euro, compania acordând ajutor în alegerea locației, trainingul angajaților, dar și pe partea de promovare și furnizori.