Întâlnirea virtuală a avut loc pe 9 martie și poți urmări video-ul complet mai sus.


În a treia ediția a Future Banking Meetups de anul acesta, evenimente virtuale susținute de Curious Tech Lion și ING Bank, vrem să discutăm despre cele mai noi trenduri când vine vorba de comunicare și marketing.

În 2020, pandemia a dus la investiții în zona online-ului, pentru că brandurile au decis să capitalizeze pe faptul că traficul pe internet crescuse, iar oamenii stăteau mai mult acasă. De asemenea, multiple branduri și-au adaptat strategia de comunicare pentru a fi mai bine în fața clienților.

Conform unui studiu MTH Digital din iunie 2020, peste 60% din magazinele online au declarat că au crescut vânzările și doar 22% dintre acestea au oprit campanii de Google Ads, iar 15% au renunțat la promovarea prin Facebook și Instagram Ads.

În cadrul meetup-ului organizat pe 9 martie de la ora 17.00 vom analiza care sunt schimbările de comunicare aduse de pandemie, care au fost platformele cele mai bune, ultimele trenduri social media, cum comunică branduri pe platforme precum TikTok sau Instagram, dar și dacă iau în calcul platforme noi, cum ar fi Clubhouse, o platformă audio foarte populară inclusiv în România în rândul utilizatorilor de iPhone.

Înscrie-te aici pentru acest meetup.

Câteva întrebări la care vom căuta răspuns

În fiecare ediție Future Banking Meetups, fie că sunt discuții complexe despre securitate online sau, iată, despre comunicare, încercăm să răspundem la câteva întrebări. De asemenea, așteptăm ca cei care se utiă să fie o prezență activă, să pună întrebări sau, dacă identifică persoane pe care vor să le contacteze dintre cele participante, să le contacteze prin platforma IC Events.

La meetup-ul de marți, 9 martie, ora 17.00 vom încerca să răspundem la întrebări precum:

  • Strategiile de succes pentru marketing și comunicare în 2021
  • Comunicarea brandurilor la un an de pandemie și modul în care trebuie să-și adapteze în continuare discursul la nevoile din jur
  • Investiții în social media - care sunt platformele cele mai indicate pentru promovare și de ce? Ce public găsești acolo?
  • De ce s-ar duce un brand mare înspre platforme noi, precum TikTok?
  • Cum s-au văzut investițiile în zona de marketing și publicitate pentru 2020 - 2021?
  • Meme communications
  • Clubhouse, podcast-uri și alte platforme cu un potențial probabil

Invitații Future Banking Meetups #3?

La această ediția din Future Banking Meetups vor participa:

Silvia Mihăilescu are o experiență de peste 14 ani în marketing și a ajuns în acest domeniu după o bursă în Germania și a unui profesor în marketing. După 10 ani în IBM și trei ani la AdsWizz a preluat zona de marketing și comunicare la ING România.

Irina Pencea este Managing Partner și Co-Fondator la Jazz, una din cele mai premiate agenții independente din România și are o experiență de peste 20 de ani în comunicare. Irina este de asemenea și Președintele comitetului de organizare al Effie 2021.

Andrei Bijutescu este un director de vânzări cu experiență demonstrată în zona de marketing și advertising. A fost New Business Manager, Head of Agency Sales/Client Partner și Regional Client Partner pentru TikTok în cadrul Httpool.

De ce să urmărești Future Banking Meetups?

Ajuns la al cincilea an, Future Banking a dezvoltat și o serie de întâlniri de tip meetup care să răspundă mai bine întrebărilor de zi cu zi ale consumatorilor de servicii financiare.

Fiecare meetup va aborda o singură temă, care va fi dezbătută pe toate fețele alături de 2-3 experți din domeniu. Seria a început cu autentificarea în doi factori în zona bancară și nu numai, iar apoi cu securitatea datelor. A treia ediție se duce în zona de marketing și comunicare.

Cea mai bună experiență pentru a urmări și discuta în cadrul Future Banking Meetups o ai pe platforma de evenimente virtuale IC Events, unde te poți înscrie și poți intra în contact și cu ceilalți participanți din România și străinătate.