Ca în fiecare an, știm ce dispozitive urmează să fie lansate, despre altele bănuim, iar unele ne vor lua cu adevărat prin surprindere. Mai departe sunt câteva dintre gadgeturile care nouă ne-au stârnit interesul.

Telefoanele pliabile Oppo

Oppo a lansat recent două telefoane pliabile, însă deocamdată doar în China. Cel mai probabil vor ajunge și pe restul continentelor în 2023. Astfel Oppo are N2, un pliabil ca un carnețel care concurează cu Fold, însă nu este la fel de îngust și lung, ci mai lat și scund. Ne-am jucat cu primul pliabil Oppo și ne-a plăcut, iar acum suntem foarte curioși să vedem N2 la treabă. Hardware-ul pare să fie de cea mai bună calitate, însă rămâne de văzut optimizarea software, departament la care conduce detașat Samsung. Oppo Find N2 ar avea un preț de puțin peste 1000 de euro, ceea ce nu este rău pentru un pliabil.

Compania nu se oprește aici și lansează Find N2 Flip, competitorul direct al lui Samsung Flip4 și Motorola Razr. Oppo a ales să implementeze un ecran extern mai mare și vertical și are componente de top, dar și o baterie mai mare decât Flip4 sau Razr 2022. În același timp, telefon se va încărca destul de repede la 44 de wați. Acesta ar avea un preț de peste 800 de euro.

Ar fi bine să urmăriți start-up.ro pentru a afla mai multe detalii despre aceste telefoane, odată ce vor ajunge în România.

PSVR2

În luna februarie va fi lansat PSVR 2 de la Sony, adică următorul headset de VR al japonezilor. Pe noi încă nu ne-a convins tehnologia VR, însă 2023 ar putea fi anul când să ne schimbăm părerea.

PSVR 2 va sosi cu un sistem de urmărire a poziției mult îmbunătățit, care nu va necesita o cameră externă. Casca și manetele vor fi mai ergonomice și mai ușor de folosi, plus vine cu noi caracteristici senzoriale care vor crea o experiență de joc mai imersivă ca niciodată.

Va fi interesant de văzut cât de bună va fi experiența, însă succesul headsetului va fi determinat de jocurile care vor fi disponibile pentru acesta. Un titlu foarte interesant este Horizon Call of the Mountain, un joc VR setat în universul Horizon, numai bun să caști gura la creaturile maiestoase din metal.

PSVR2 se va lansa în februarie anul viitor, iar prețul ar fi în jurul a 600 de euro. Cam scump, dar vom afla cât de curând dacă merită banii.

Headset Apple

Rămânem în zona AR/VR pentru a discuta despre headsetul Apple. Nu știm nimic oficial, dar se zvonește de câțiva ani că Apple lucrează la o cască de realitate mixtă, care ar putea reda conținut complet virtual, dar și un mix de virtual amplasat pe un cadru real. Ultimele zvonuri indică faptul că Apple a amânat prezentarea acestui headset pentru a doua jumătate a anului 2023.

Acesta ar fi dotat cu 12 camere video pentru a vă urmări atât mișcările, cât și împrejurimile. Se presupune că va fi alimentat de cipul Apple M2 cu 16 GB de memorie RAM, cu un ecran 4K realizat de Sony pentru fiecare ochi în parte, deci ar trebui să fie una dintre cele mai puternice căști VR de până acum.

Aceste specificații high end ar putea însemna și un preț ridicat. Ne așteptăm ca prima cască de la Apple să coste între 2.000 și 3.000 de dolari. Ceea ce nu este surprinzător vorbind despre Apple.

iPhone 15

Rămânem la Apple ca să vorbim despre iPhone 15. iPhone 14 Pro și Pro Max s-au bucurat de un mare succes și va fi interesant să vedem ce urmează. Va trece Apple la USB-C cu acest nou model? Compania va fi obligată să facă asta, însă din 2024. Va renunța la porturi doar pentru încărcare wireless? Ar fi o alegere controversată, dar una tipică Apple.

Detaliile sunt puține în acest moment, dar telefonul de top al companiei ar urma să se numească Ultra și să aibă o construcție din titan. În același timp, ar urma să fie dotat cu o cameră periscop pentru un zoom optic mai mare de 3x, cât este acum pe iPhone 14 Pro.

Apple ar putea fi, de asemenea, primul producător de telefoane care va folosi tehnologia N3E pe 3nm pentru cipul bionic A17. Ceea ce înseamnă o performanță mai rapidă și o autonomie mai mare a bateriei. Mai multe detalii vom afla în cursul anului pe măsură ce apar tot mai multe scurgeri de informații.

Laptop-uri cu noile procesoare de la Intel, Nvidia și AMD

Schimbăm macazul puțin și vorbim despre laptop-uri. Dacă te gândești să-ți cumperi un laptop în curând mai bine aștepți deoarece urmează să apară niște modele interesante de la toți producătorii mari, indiferent că e vorba de Asus, Lenovo sau Dell. De ce? Pentru că modelele din 2023 vor fi dotate cu procesoare noi de la Intel, AMD și Nvidia, ceea ce înseamnă că vom putea cumpăra laptop-uri cu plăci video RTX 40 și procesoare puternice de la Intel sau AMD. În același timp, ai de ales dintre mai multe modele cu display-uri OLED sau IPS-uri clasice dar cu rate de refresh mai mari pentru gaming competitiv.

Televizoare Quantum Dot OLED și Mini LED

Până nu demult aveai de ales între televizoare LED sau OLED. Acum ai și o nouă opțiune numită QD-OLED ce combină tehnologia LED cu cea OLED și speră să aducă ceea ce este mai bun de la fiecare. Am avut primele modele lansate de la Sony și Samsung în 2022 și suntem curioși ce urmează în 2023. Astfel aceste televizoare vor putea oferi contrastul unui OLED cu luminozitatea mare a unui LED.

O altă tehnologie interesantă pentru televizoare, dar și monitoare este Mini-LED-ul deoarece oferă un contrast mult mai bun decât un LED obișnuit datorită concentrației mai mare de LED-uri, un efect de bleeding și halo mult mai mic în zonele cu contrast mare oferind o luminozitate mare și o rată de refresh ridicată.

La capitolul monitoare merită menționat un gigant de 45 de inci de la LG. Acest model este primul monitor curbat de gaming cu display OLED de 45 de inci de la LG, cu un raport de aspect de

21:9 și ecran cu rezoluție WQHD (3.440 x 1.440). De asemenea, este primul ecran de 45 de inci cu o curbură de 800R, are un timp de răspuns mai mic de 0,03 ms GTG și o rată

de reîmprospătare de 240 Hz.

Telefoanele Samsung din 2023

Un upgrade uriaș al camerei foto ar putea fi în cărți pentru Samsung Galaxy S23 Ultra, pe care ne așteptăm să îl vedem prezentat în februarie 2023, dacă ne luăm după calendarele de lansare anterioare.Se zvonește că acest model va fi echipat cu un senzor de 200 MP care ar trebui să facă abilitățile de fotografiere mai bune ca niciodată.

Viitorul flagship al Samsung va avea performanțe mult mai bune la fotografiere în condiții de iluminare slabă și va permite utilizatorilor să își poată decupa imaginile, fără a afecta calitatea imaginii deoarece realizezi cadre de 200 MP.

De asemenea, Galaxy S23 Ultra s-ar putea dovedi a fi cel mai puternic telefon de pe piață, datorită unui procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2, ce promite mai multă performanță, grafică ray traced și autonomie mai bună.

Același procesor Snapdragon 8 Gen 2 este așteptat să echipeze smartphone-urile pliabile Z Fold 5 și Z Flip 5. Încă nu știm prea multe despre acestea, dar sperăm să vedem îmbunătățiri ale camerei foto, o durată de viață mai lungă a bateriei și ecrane cu mai puține cute vizibile.

Telefoanele rulabile

Este destul de puțin probabil să vedem un telefon comercial cu un ecran rulabil. Ne-am jucat cu un astfel de dispozitiv de la Oppo în urmă cu ceva timp și am rămas impresionați de tehnologie, iar spre finalul anului acestuia și Motorola a prezentat un astfel de concept. Va fi interesant de văzut dacă acest tip de telefon va mai fi explorat și de alți producători și cum va arăta primul astfel de produs comercial.

Mai multe dispozitive inteligente vom descoperi în cadrul CES 2023 ce va avea loc în ianuarie 2023 la Las Vegas. Revenim cu informații despre cele mai interesante anunțuri de acolo pe start-up.ro