Industria jocurilor video este în continuă expansiune, cu venituri globale de aproximativ 182,7 miliarde de dolari doar în 2024, iar consumatorii sunt împărțiți aproape egal, cu 45% dintre aceștia fiind femei.

Cu toate astea, încă există stereotipuri dăunătoare femeilor, cât și o lipsă de reprezentare. În 2023, doar 24,4 % din forța de muncă din industria jocurilor video din UE a fost formată din femei. După cum am menționat și în acest articol, unde discutăm despre cum au fost tratate din punct de vedere istoric femeile din industria de gaming în ultimele două decenii, această lipsă de reprezentare poate duce la așteptări nerealiste de la jucători când vine vorba de cultura, experiențele și aspectul fizic al femeilor.

Dar, dincolo de cifre, care sunt cu adevărat experiențele acestor femei? Pentru a afla, am discutat cu femei care au lucrat în industria de gaming, cât și cu creatoare de conținut despre ce înseamnă să faci parte din această cultură și comunitate, atât la nivel profesional, cât și la nivel interpersonal.

Industria de gaming: cum e să fii singura femeie din încăpere

„Ceva ce am observat de la început a fost că nu erau prea multe femei în jurul meu. Am fost în foarte multe ședințe unde eram singura femeie, la început nici nu-mi dădeam seama cumva conștient de asta, doar simțeam că nu mă integrez natural în discuție.”

Asta ne povește Adina Surdu, fost Head of Studio la agenția de creație dedicată jocurilor video, Fire Without Smoke, despre primele ei experiențe în industria de gaming, în 2020.

Ea crede că există în continuare, deși este inconștient, un bias când vine vorba de rolurile în senior leadership. Majoritatea persoanelor care iau decizii sunt bărbați, deci ei tind să aleagă bărbați pentru rolurile importante, iar diferențele care se fac sunt subtile: momente în care este aleasă o idee care a venit de la un bărbat, deoarece deciziile sunt făcute majoritar de persoanele care se conectează ușor cu ele, sau momente unde se simte că o femeie trebuie să își explice mai mult ideile, deoarece sunt diferite și nu rezonează cu experiențele celorlalți.

Și, cu toate că nu a văzut femei tratate prost sau umilite, Adina ne spune că a văzut femei capabile în roluri care arată bine pe hârtie și care își așteaptă locul la masă.

„Una dintre clientele mele preferate este Marketing Director la un developer faimos - e super deșteaptă și ambițioasă. Îmi aduc aminte că vorbeam cu ea la un eveniment în San Francisco și mi-a zis ”Când o să fie și timpul nostru, Adina? Sunt la fiecare întâlnire pentru toate conversațiile importante, dar simt că nu am un scaun la masă.” Cred că bărbații cu care lucrează femeile din industrie încă nu sunt pregătiți să le susțină atât de departe.”

Stereotipurile de care se lovesc femeile din gaming

Cu toate că toate domeniile și industriile au anumite stereotipuri, cele de care se lovesc femeile în gaming sunt bine definite și resimțite de majoritatea celor care activează în aceste comunități.

În timp de Adina ne spune despre stereotipul clasic de „gamer chick”, de o femeie cu păr albastru, machiată și cu căști cu pokemoni, creatoarele de conținut cu care am vorbit se lovesc de stereotipul care sugerează că, prin simplul fapt că ești femeie, nu ești capabilă să ai o performanță bună ca jucător.

„Nici nu începe meciul și există bărbați care comentează că <<avem o femeie în echipă, am pierdut>>” ne povestește Anzuvy, o streameriță cu peste 800 de abonați pe Twitch, care face conținut încă din 2019.

„Am simțit de multe ori că trebuie să fiu mai mult, că trebuie să fac mai bine, că dacă un bărbat dă 100% într-un domeniu, eu trebuie să dau măcar 101% ca să fiu apreciată. Și nici atunci nu e destul. Refuz să joc cu alte persoane jocuri competitive pentru că nu vreau să fiu acuzată că performanța mea se bazează pe persoana cu care joc și să mi se fure meritele.”

Astfel de acuzații se întâmplă zilnic, iar Lamachawn, o creatoare cu aproape 600 de abonați și o experiență de 5 ani, ne spune că și ea a întâmpinat reacții negative în comunitatea de gaming și că observă zilnic discriminările care se întâmplă, cât și lipsa de resurse sau ajutor de la platforme pentru a semnala și rezolva aceste probleme.

„Am dat de oameni care luau jocurile video competitive foarte în serios, care nu voiau să joace cu mine pentru că nu voiau să riște să piardă. Fie nu îmi știau nivelul de experiență cu jocurile video, sau dacă știau nu aveau încredere.”

Protejarea femeilor pe platformele de social media și în afara lor

Acum două săptămâni, una dintre cele mai mari creatoare de conținut pe Twitch, Emiru, a participat la un eveniment numit Twitchcon, al platformei cu același nume. Organizatorii evenimentului i-au refuzat însă cerințele cu privire la securitate, anume paznicii personali cu care Emiru a mai colaborat în trecut și care au reușit să oprească agresiuni la adresa ei.

Lipsa de coordonare și indiferența față de securitate și dorințele streameriței s-au făcut resimțite în timpul evenimentului când, în cadrul panelului ei personal de Meet&Greet, Emiru a fost agresată de un fan care a putut să meargă neidentificat prin fața altor zone de eveniment și să taie linia la care se aștepta pentru a întâlni creatoarea de conținut.

Mai târziu, echipa Twitch a declarat că agresorul a fost identificat imediat și a fost sancționat, dar Emiru a declarat că aceste informații sunt false și că singurul paznic care a ajutat-o a fost cel angajat personal, în timp ce echipa Twitch a ignorat întâmplarea.

Întreaga poveste o poți auzi din declarația ei publică, aici, dar Emiru a atras atenția asupra unui lucru important: creatoarea și-a permis să își angajeze propria securitate pe lângă cea oferită de Twitchcon, care a oprit incidentul din a escala, dar există îngrijorări pentru creatorii de conținut mai puțin cunoscuți, care nu au aceleași posibilități financiare, dar care vor să interacționeze cu fanii.

Anzuvy ne-a povestit și ea despre astfel de micro și macro agresiuni, de la jigniri în mediul online la fani care o susțineau și făceau donații cu așteptarea ca streamerița să fie de acord cu avansurile sexuale care urmau după aceste sume sau gesturi.

„Nu toți gândesc așa, sunt și excepții desigur, dar există din păcate o bună parte din bărbații de pe Twitch care, dacă vin și îți donează sau te susțin, au pretenții pe urmă de la tine. Este scary, motiv pentru care prefer ca identitatea mea reală să fie cât mai protejată.”

Lamachawn descrie și ea incidentul lui Emiru și faptul că și-ar dori mai multe metode de protejare în online, nu doar prin butonul de block și report disponibil în majoritatea jocurilor video online, ci și prin închiderea definitivă a conturilor de jucători agresivi și monitorizarea mai bună a comportamentelor lor.

De ce să faci parte dintr-o comunitate care pare că nu te vrea

Cu toate că există multe părți negative în experiențele femeilor din această industrie, motivul principal se întoarce adesea la lipsa de reprezentare.

„Mesajul meu pentru fetele care vor să se apuce de streaming/youtube este să nu aveți așteptări. Oamenii sunt la fel de dezamăgitori pe internet ca și în viața reală. Fiți autentice și nu vă lăsați călcate în picioare. Respectați-vă și așa o să atrageți oameni care vă respectă la rândul lor,” încheie Anzuvy.

Prin simplul fapt că o femeie este prezentă și activă, fie că vorbim de streamerițe sau femei care se află în spatele deciziilor logistice ale unui joc video, ele combat stereotipurile și propagă nevoile și dorințele femeilor din domeniu.

„Fă lucrurile care te bucură cel mai mult. La început e greu, nu o să dai din prima de persoane care sunt pe vibe-ul tău. Dar cu timpul o să vină și persoanele care te apreciaza așa cum ești,” spune Lamachawn.

Ce putem face? Asta vrem să aflăm și noi, așa că stai aproape pentru următorul material, ultimul din această mini-serie, unde vom vorbi cu o asociație de gaming pentru a înțelege mai bine experiențele femeilor și cum putem face această industrie una primitoare și cu adevărat deschisă femeilor.