Ca urmare a crizei financiare, industria navală din România a înregistrat, în perioada 2008-2018, pierderi de 34,47% în euro, iar abia în ultimii doi ani au apărut semne de creștere. Cu toate acestea, gălățenii de la GLO Marine au văzut aici un potențial și au identificat nevoile pieței de la noi din țară. ”De la înființare ne-am propus să dezvoltăm un business smart, stabil pe termen lung, în care să răspundem la nevoia de consultanță navală, slab acoperită în România în prezent”, a declarat Liviu Moise, Technical Director GLO Marine.

Anual, compania a raportat creșteri de peste 100% a cifrei de afaceri: în 2017 aceasta a fost 350.000 euro, iar anul trecut compania a înregistrat 800.000 euro, cu o creștere de 130%.

Cifra estimată pentru anul curent este de 2 milioane de euro, cu 150% mai mult decât în 2018. Prin oferirea de pachete complete de proiectare și consultanță, GLO Marine își mărește numărul de clienți și este deja, la doar doi ani după lansare, unul dintre cele mai importante nume din industria navală românească.

Am scris pe larg despre povestea GLO Marine, românii care proiectează nave maritime la Galați după ce au revenit în țară, în acest material.

Totodată, dacă la începutul lui 2018, GLO Marine avea 25 de angajați, până la sfârșitul anului trecut au ajuns la 40, iar în prezent, compania are 50 de angajați, înregistrând o creștere de 40% în ultimele 4 luni.

”Oameni capabili se găsesc greu și cei mai buni pleacă în afară pe fondul unui boom în industria maritimă, în special în Germania și Finlanda. Este păcat, deoarece sunt oameni calificați pe care România trebuie să îi păstreze pentru a se dezvolta. Am reușit să întoarcem câțiva oameni din contracte în străinătate prin salarii bune pentru piața din România”, a declarat Alin Pohilcă, Business Development & Strategy Director.

În perioada următoare, pe lângă creșterea și dezvoltarea afacerii, gălățenii de la GLO Marine au ca scop atragerea și susținerea cât mai multor absolvenți ai Facultății de Arhitectură Navală.

Toți cei trei antreprenori urmează programe doctorale pentru a putea transmite studenților de la Facultatea de Arhitectură Navală din Galați cunoștințele acumulate până acum.

De asemenea, aceștia organizează ShipDX, un concurs de proiectare navală destinat studenților cu premii în valoare totală de 3.000 de euro.