Alphabet, compania-mamă a Google, încearcă să schimbe percepția publică și politicile privind inteligența artificială (AI) înainte de valul global de reglementări în acest domeniu.

Dezvoltarea programelor educaționale, primul pas spre politici AI bune

O prioritate-cheie, a declarat un executiv pentru Reuters, constă în dezvoltarea programelor educaționale pentru a pregăti forța de muncă pentru utilizarea inteligenței artificiale.

”Implicarea mai multor oameni și organizații, inclusiv a guvernelor, în familiarizarea cu AI și utilizarea instrumentelor AI poate conduce la o politică mai bună în domeniul AI și a deschide noi oportunități,” a spus acesta.

Guvernele din întreaga lume redactează noi reglementări cu privire la probleme care ar putea fi amplificate de AI, de la drepturile de autor la confidențialitatea datelor. Legea UE cu privire la AI, care urmărește să evalueze riscurile și să solicite transparență din partea sistemelor AI de uz general, a primit critici din partea giganților tech, care ar putea primi amenzi de miliarde de dolari.

120 de milioane de dolari în programe educaționale

CEO-ul Sundar Pichai a anunțat în septembrie un fond de investiții de 120 de milioane de dolari pentru construirea unor programe educaționale despre AI.

Printre eforturile de a schimba narativa și opinia publică se numără extinderea programului „Grow with Google”, o combinație de instrumente online și training-uri față în față care oferă companiilor instrumente de formare și învață angajații abilități precum analiza datelor sau suport IT, menite să le extindă perspectivele de carieră în domenii tehnice.

În decembrie, compania a anunțat că un milion de persoane au obținut un certificat prin acest program, care a fost extins pentru a avea și cursuri specializate legate de AI, cum ar fi unul destinat profesorilor, a declarat Lisa Gevelber, șefa programului.

Cu toate astea, doar cursurile nu sunt suficiente pentru a pregăti forța de muncă, a declarat Kent Walker, președintele afacerilor globale Alphabet.

Google dorește să sporească experimentele în parteneriatele dintre sectorul public și privat, a mai adăugat Walker, cum ar fi programul „Skilled Trades and Readiness”, în care compania a colaborat cu colegii comunitare pentru a pregăti oamenii pentru potențiale locuri de muncă în construcția de centre de date.