”Ioana ne ajută să reducem timpul alocat regăsirii informațiilor cu privire la deciziile și măsurile luate de companie pe perioada crizei sanitare, precum și alte informații utile desfășurării activității. Analizăm cu atenţie întrebările colegilor pentru a îmbogăţi cunoştinţele Ioanei. Proiectul ne ajută să fim mai aproape de angajaţi, cu informaţii actualizate permanent, indiferent dacă lucrează remote sau la sediu. Uşurinţa de configurare a fluxurilor conversaţionale din Druid ne-a permis o lansare foarte rapidă.” declară Răzvan Ghețea, Director IT și Operațiuni, Groupama Asigurări.
Ioana este un asistent virtual (chatbot) de tip FAQ, găzduit în Intranet, care poate fi accesat oricând de toţi cei peste 1500 de angajaţi din cele peste 120 de agenţii.
Ioana a fost pregătită de echipele de resurse umane şi IT din Groupama să răspundă celor mai uzuale întrebări referitoare la contextul COVID-19, măsurile de protecţie necesare, reguli şi proceduri interne.
Mai mult, Ioana poate prelua şi răspunde la întrebări care să degreveze echipa de IT de răspunsuri repetitive şi consumatoare de timp. În prima săptămână de la lansare, Ioana a răspuns la peste 5000 de solicitări.
”Fiecare asistent virtual născut din Druid are o personalitate proprie care se rafinează în timp. Ioana nu îşi ia concediu, nu doarme, este disponibilă oricând. Ioana este un suport pe care Groupama îl oferă nu doar angajaţilor, dar şi colegilor ei din echipele de IT şi resurse umane. Sunt convins ca Ioana va fi în curând o colegă îndrăgită de toate echipele din Groupama” declară Liviu Drăgan, CEO Druid.
Druid este singura companie din România specializată în dezvoltarea de asistenţi virtuali inteligenţi dedicaţi proceselor complexe tip Enterprise, şi unul dintre puţinii furnizori la nivel global care acoperă toate tipurile de implementări – cloud, hybrid sau on-premise. Sutele de şabloane conversaţionale preconfigurate pe roluri, procese şi industrii asigură lansarea în producţie în doar câteva săptămâni.