Inițiativa pentru IMM este o colaborare între Grupul BEI (Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții), Guvernul României și Comisia Europeană. Cele cinci bănci participante care semnaseră anul trecut acorduri erau Raiffeisen Bank, ProCredit Bank Romania, Banca Comercială Română, Banca Transilvania și BancPost. Mai multe detalii despre acest instrument financiar regăsiți în acest material.
Prin intermediul Inițiativei pentru IMM-uri erau disponivile 540 de milioane de euro pentru IMM-uri, țara noastră contribuind la acest instrument cu 100 de milioane de euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, împreună cu resurse ale BEI și ale programului Orizont 2020.
În urmă cu o zi, pe data de 15 octombrie, Ștefan Radu Oprea, Ministrul pentru IMM-uri, anunța în social media faptul că alocarea financiară a Guvernului pentru acest program a fost majorată.
”În ședința de Guvern de astăzi, a fost aprobat cadrul legislativ ce prevede suplimentarea alocării financiare pentru Inițiativa pentru IMM-uri cu 150 milioane euro. Foarte curând se va semna Actul Adițional la Acordul de Finanțare dintre Fondul European de Investiții și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”, anunța Oprea.
Potrivit acestuia, MDRAP a creat o nouă Axă Prioritară în Programul Operațional Regional, cu finanțare europeană, dedicată implementării Inițiativei pentru IMM-uri, iar alocarea totală pentru această axă este de 250 de milioane de euro – alocarea inițială plus suplimentarea de acum. ”Până la 31 decembrie 2017, prin Inițiativa pentru IMM-uri s-au acordat credite către 417 IMM-uri, în valoare totală de 102,4 milioane de euro”, a mai precizat Ministrul pentru IMM-uri.
Inițiativa pentru IMM este un instrument financiar comun al Grupului BEI și al Comisiei Europene, cu participarea Statelor Membre UE. Instrumentul se implementează în România prin intermediul Programului Operațional dedicat, aprobat de CE în 2016 și administrat de Autoritatea de management din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.