Ei nu spun doar niște cuvinte în engleză la întâmplare, deși le-am putea folosi pentru că vom afla în continuare povestea lor, ci chiar acesta este numele proiectului lor.

Cristian Nistor și Bogdan Florea, doi antreprenori în vârstă de 38 de ani, ambii la primul proiect antreprenorial, dar fiecare dintre ei cu cel puțin câte 14 ani de experiență în spate în marketing (Cristian) și IT (Bogdan), și-au construit aplicația HereItIs având în minte un motto destul de simplu: “o țară dezvoltată nu e aceea în care toată lumea își permite o mașină, ci aceea în care majoritatea își permite să folosească transportul public”.

În opinia lor, un prim pas pentru a realiza acest lucru este de a le asigura oamenilor confortul necesar pentru a lăsa mașina acasă și a alege un alt mijloc de deplasare.

”Noi doar ajutăm la predictibilitate, dar sunt multe altele de rezolvat: autobuze/tramvaie într-o stare bună, frecvența de rulare, faptul că multe orașe se extind și în zona metropolitană, însă se pune întrebarea dacă firmele de transport iau în calcul să facă noi rute și către aceste zone”, ne povestesc fondatorii HereItIs.

Pentru predictibilitate și orașe mai bune se poate aplica și la programul Cities of the Future, organizat de către Orange. Înscrierea se face la acest link.

O călătorie la Paris care a inspirat viitorul transportului românesc

Erau la curent cu opțiunile de mijloace alternative de transport din orașe, disponibile inclusiv în România, însă o călătorie la Paris acum doi ani a reprezentat piatra de temelie pentru lansarea acestui proiect.

”Acolo am văzut acele trotinete electrice smart pe care le poți închiria de oriunde de pe drum și poți merge la destinație cu ele și le poți lăsa acolo. Atunci m-am gândit că o platformă sub formă de hartă ne va da posibilitatea de a combina multiple mijloace de deplasare urbană. Practic, să poți vedea în aceeași aplicație dacă e mai bine să aștepți un autobuz sau să mergi 100-200 de metri și să iei o trotinetă electrică. Astfel, aplicația este și un mod de promovare pentru companiile care oferă astfel de servicii de închiriere de vehicule electrice smart”, afirmă Cristian Nistor.

Însă pentru a aduce pe piață un astfel de produs, trebuie să ai informații de la terțe părți. Și mai ales de la companiile operate de autoritățile publice locale.

Cel mai mare obstacol pe care l-au întâlnit în dezvoltarea HereItIs? Potrivit lor, reținerea companiilor de transport public de a face publice pozițiile mijloacelor de transport public.

Nu s-au dat bătuți și au reușit să-i convingă.

”Cel puțin la Iași, i-am convins arătându-le că am strâns o comunitate de peste 2.000 de persoane care ne susțineau și care își doreau să vadă această informație ca să nu mai aștepte degeaba în stații. Și acum avem discuții cu diferiți directori de companii de transport public care consideră că această aplicație nu e chiar necesară pentru cetățenii din orașele lor”, spun cei doi antreprenori.

Ce face HereItIs?

Aplicația are mai multe funcționalități. În primul rând, afișează pe o hartă toate mijloacele de transport public din diferite orașe ale țării. Astfel, utilizatorul poate vedea orice vehicul pe o rază de 2 km din jurul său, având posibilitatea de a filtra vehiculele în funcție de mai multe criterii.

De exemplu, după numărul liniei de transport public utilizatorul va vedea vehiculele pe ambele sensuri de deplasare. În plus, poate efectua o căutare după numele stației unde vrea să meargă - aplicația îi arată ce linii de transport merg acolo și utilizatorul poate bifa una sau mai multe linii pe care să urmărească vehiculele.

Un alt criteriu de căutare este cel al adresei la care dorește să ajungă, aplicația HereItIs arătându-i stația cea mai apropiată. De asemenea, HereItIs vrea să fie folosit și pentru administratorii de parcuri auto, cum ar fi regiile de transport, pentru a vedea în timp real autobuzele.

O altă funcționalitate a aplicației este legată de timpi: userul poate specifica stația în care se află și aplicația îi arată ce vehicule vor ajunge în acea stație, timpul estimativ de ajungere al autobuzului/tramvaiului în stația unde se află acesta. Cu un singur click, utilizatorul poate urmări pe hartă vehiculul pe care dorește să-l folosească.

Cea de-a treia funcționalitate a aplicației HereItIs oferă informații din curse trecute. ”Această funcționalitate ajută poliția din Iași să identifice mai ușor hoții din mijloacele de transport, fiindcă pot vedea cum au circulat mijloacele de transport într-o anumită zonă și pot urmări mai ușor camerele de supraveghere”, explică fondatorii HereItIs.

În plus față de vizibilitatea crescută pe care aplicația o oferă referitor la opțiunile de transport în comun, utilizatorii pot semnala în platformă, în timp real, diferite evenimente din trafic precum faptul că un anumit vehicul este prea aglomerat, sau că un anumit vehicul a fost implicat într-un accident.

Totodată, pot semnala evenimente la nivel de traseu, de exemplul faptul că o bucată de traseu este prea aglomerată, sau că pe o bucată de drum se fac lucrări. În esență, un fel de Waze pentru utilizatorii mijloacelor de transport în comun.

A început testarea aplicației în București și Constanța

La nivel de dezvoltare, în acest moment aplicația poate citi datele publice puse la dispoziție de regiile de transport din de la Iași și Oradea.

”De asemenea, suntem într-o faza de testare pentru București și Constanța, și în discuții pentru alte 4 orașe. La Iași aplicația face și detecția automată a rutelor pe care merge un anumit vehicul, fiindcă informația nu existau fluxuri de date deschise, adică datele nu erau publice”, afirmă Cristian și Bogdan, convinși de faptul că tehnologia poate oferi toate pârghiile necesare pentru a schimba viața locuitorilor din orașe și a le-o face cât mai confortabilă atâta timp cât se poate face o coordonare între oferta de transport în comun, mijloacele alternative de transport și folosirea mașinilor personale.

Astfel, în opinia lor, o aplicație cu resurse precum cele pe care le pune la dispoziție HereItIs ar trebui să fie obligatorie în fiecare oraș. La aceasta s-ar adăuga un sistem bine implementat de semafoare inteligente, o aplicație de parking coordonată cu facilități pentru persoanele care locuiesc în zona metropolitană și parcări în care aceștia să-și poată lăsa mașinile pentru a folosi mijloacele de transport în comun.

Și nu în ultimul rând, cei doi fondatori ai aplicației HereItIs sunt de părere că pentru a construi orașele viitorului, folosindu-ne și de tehnologie, mai este nevoie și de o aplicație de city report în care locuitorii să poată semnala problemele și nevoile pe care le au, aplicație pe care municipalitatea să o respecte.

De altfel, pentru că am amintit de administrația publică, Cristian și Bogdan sunt de părere că printre acțiunile care ar trebui să fie prezente pe lista de priorități a fiecărui cabinet se numără investițiile în infrastructura de smart city și mobilitate urbană, precum și descurajarea traficului auto în zonele centrale ale orașelor.

În viziunea celor doi fondatori ai aplicației HereItIs, orașele viitorului ar trebui să fie prietenoase și sigure pentru circulația pietonală. ”Am făcut HereItIs fiindcă vreau din tot sufletul să ne putem trimite copiii în siguranță la școală cu autobuzul”, menționează Cristian.

Și desigur, pe lista de doleanțe pe care le-ar putea aduce viitorul, cu ajutorul tehnologiei, cei doi antreprenori mai pun obținerea oricărui document în mod digital, fără ca persoanele să mai fie obligate să stea la cozi în diverse instituții publice, precum și digitalizarea sistemului de sănătate.

Viitorul pentru HereItIs

În ceea ce privește viitorul pentru HereItIs, din punct de vedere al dezvoltării, cei doi fondatori au planuri ambițioase.

Vor începe cu o schimbare din punct de vedere al interfeței de utilizare, o investiție de circa 4.000 de euro. Urmează setarea unei alarme de telefon prin care userul să-și stabilească o oră estimativă, un interval de timp în ceea ce privește deplasarea sa până în stație și, desigur, direcția de deplasare.

”Aplicația îl va notifica automat când să plece spre stație pentru a prinde tramvaiul exact la timp pentru direcția de deplasare selectată de el”, spun cei doi antreprenori, menționând că pentru dezvoltarea acestui feature ar fi nevoie de circa 2.000 de euro.

O altă direcție de dezvoltare vizează integrarea cu un API prin care aplicația HereItIs să poată afișa și trotinetele/bicicletele electrice de închiriat, lucru pentru care fondatorii caută încă parteneri.

Pe listă se află și posibilitatea de a afișa în mod automat zonele unde drumul este aglomerat, iar acest feature se poate face pe baza informațiilor despre mișcările autobuzelor sau tramvaielor.

”Acest lucru este posibil doar în orașele unde nu este bandă de rulare dedicată mijloacelor de transport public, astfel putând presupune că dacă un autobuz înaintează încet, și mașinile înaintează lent”, adaugă Cristian și Bogdan.

Și nu în ultimul rând, fondatorii HerItIs vizează integrarea unor companii private de transport, fie ele de oameni sau de marfă, în acest moment având la dispoziție toată infrastructura și software-ul necesare pentru a monitoriza orice flotă de vehicule care beneficiază de GPS.

Dacă și tu ai soluții pentru orașele viitorului, poți să te înscrii la programul Cities of the Future organizat de către Orange.