Cele mai interesante lucruri pe care le-am scris pe start-up.ro în perioada 21 - 25 iulie le poți găsi mai jos cu link.
Vrei să te apuci de desen pe o tabletă și nu știi cât să te întinzi cu bugetul? Noi credem că opțiunea asta este pentru tine.
Te învățăm cum să îți faci o strategie de preț pentru produsele tale și cum să „jonglezi” cu reducerile, ca să crești mai bine vânzările.
Mini proiector portabil? Nici noi n-am fost prea entuziasmați la început, dar ne-am înșelat.
Află ce face un inginer DevOps și de ce munca lui într-o companie e mai importantă decât ai crede inițial.
Am stat de vorbă cu Andreea Iager-Tako pentru a afla cum putem transforma comunitățile în moduri inovatoare.
O echipă din Cluj are o ambiție mare. Să producă 500 de drone pe an. Află povestea lor și ce face speciale aceste aparate de zbor.
„Am vrut să încerc ceva pe cont propriu, dar e important să răspunzi și la "de ce?" ca să găsești motivație", spune Sebastian Mîndroiu, fondatorul studioului de design interior și servicii de amenajări PickTwo.
Descoperă totul despre antreprenoarea care îți transformă casa în acasă.
Dacă vrei o experiență flagship, dar nu și prețul cu care ea vine de obicei la pachet, acest material este pentru tine.
83% dintre români nu sunt mulțumiți cu cât câștigă la locul de muncă. Tu ești printre ei?
Nu putem acoperi toate știrile din domeniu, nici nu ne propunem. Din acest motiv, vă oferim un nou format, mai simplu, mai eficient, care se întoarce la originile jurnalismului: știrea de coloană.
Cargus mărește capacitatea de procesare a coletelor cu 60% printr-o investiție de 500.000 de euro
Cargus își extinde operațiunile în zona de sud-vest a țării prin relocarea centrului logistic din Drobeta-Turnu Severin într-un spațiu nou, de două ori mai mare. Investiția depășește 500.000 de euro și face parte dintr-un plan strategic mai amplu, care vizează modernizarea infrastructurii logistice la nivel național.
Noua locație, construită de la zero pe un teren aflat lângă centura municipiului Drobeta-Turnu Severin, are o suprafață de 560 mp și permite procesarea a până la 4.000 de colete pe zi, în creștere cu 60% față de vechea capacitate. Acesta este primul din cele 3 depozite pe care Cargus intenționează să le relocheze în 2025, ca parte a unei strategii de creștere accelerată, adaptată cererii tot mai mari din zona e-commerce și retail.
Noul hub logistic este dotat cu două rampe pentru camioane, prevăzute cu sistem de andocare eco-friendly, care permite ca vehiculele să rămână parcate la rampă până la finalizarea încărcării sau descărcării. Este echipat cu o bandă de sortare extinsă și mai multe porți de încărcare și descărcare pentru curieri, care reduc timpul de manipulare. În plus, hubul are și o zonă dedicată clienților Cargus SHIP & GO, pentru ridicarea și trimiterea facilă a coletelor, împreună cu o parcare extinsă pentru acces rapid al clienților și curierilor.
Genetec oferă noi capabilități platformei sale de securitate
Genetec Inc. (“Genetec”), companie specializată în dezvoltarea de soluții software pentru securitate fizică, anunță astăzi noi actualizări pentru Security Center SaaS, soluția de tip Security-as-a-Service destinată organizațiilor.
Security Center SaaS integrează supravegherea video, controlul accesului, căutarea de date criminalistice, monitorizarea intruziunilor, automatizarea și alte capabilități avansate într-o singură soluție unificată.
Cele mai recente actualizări extind suportul pentru camerele cu conectare directă la cloud, îmbunătățesc capacitățile de înregistrare edge și introduc noi integrări cu soluții analitice terțe, consolidând astfel ritmul de inovație al platformei și angajamentul față de libertatea de alegere a clienților.
Această flexibilitate se extinde și asupra modului de implementare, Security Center SaaS oferind organizațiilor control deplin asupra procesului de migrare către cloud, susținând atât infrastructura cloud-native, cât și pe cea locală (on-premises) sau o combinație între cele două.
Rodbun Grup și PCF Investment Banking coordonează aranjarea unui credit sindicalizat de 17,3 milioane de euro
Grupul Rodbun, una dintre cele mai importante companii de agribusiness din România, a semnat o facilitate de credit sindicalizat cu Garanție de Stat, în valoare totală de 17,3 milioane de euro.
Facilitatea de credit va fi utilizată de Rodbun pentru acoperirea nevoilor de capital de lucru și susținerea planurilor de dezvoltare ale grupului. Banca Comercială Română S.A. a avut rolul de Agent de Facilitate și Agent de Garanții și Finanțator, alături de CEC Bank în calitate de Finanțator Principal, ING Bank România și Garanti BBVA în calitate de creditori, iar Exim Banca Românească în calitate de garant.
Cu o echipă care depășește 500 de persoane, grupul Rodbun gestionează aproximativ 8.000 de hectare de producere sămânță în ferme situate în regiunile cu potențial agricol din România, operează trei fabrici de procesare și condiționare sămânță și deține un lanț de 50 de magazine agricole care deservesc micul fermier. Grupul are una dintre cele mai puternice infrastructuri logistice din piața agro, cu centre logistice regionale, depozite zonale și capacități de depozitare cereale.
Românii, mai atenți la sănătate: 70% își monitorizează sănătatea digital și 41% nu consumă alimente ultraprocesate
Tehnologia devine un instrument cheie pentru români în monitorizarea sănătății: 69% dintre respondenții sondajului Voice of the Consumer 2025 realizat de PwC România folosesc aplicații sau dispozitive inteligente, care le-au influențat obiceiurile zilnice, o treime arătând chiar că și-au schimbat semnificativ stilul de viață. De la ceasuri și brățări inteligente la dispozitive complexe, precum monitoare de glicemie sau aparate de bucătărie cu inteligență artificială, tehnologia facilitează adoptarea unui stil de viață mai sănătos și echilibrat.
Utilizarea inteligenței artificiale este în creștere, în special pentru personalizarea programelor de exerciții fizice (41%) și planificarea meselor (40%). Românii folosesc AI și pentru diete personalizate, liste predictive de cumpărături, gestionarea bugetului alimentar, diagnosticare medicală sau pentru conectarea cu aparate inteligente care sugerează rețete în funcție de ingredientele disponibile.
Peste 60% dintre respondenți declara că riscurile asociate alimentelor ultraprocesate și pesticidelor îi îngrijorează mai mult decât prețul produselor. De altfel, 41% spun că evită alimentele ultraprocesate, față de 37% media regională (Europa Centrală și de Est). România stă ușor mai bine decât restul regiunii și în ceea ce privește reducerea consumului de alcool.
În România, 70% dintre consumatori consideră că propriile decizii și comportamente au cea mai mare influență asupra alegerilor legate de alimentația sănătoasă, în timp ce 50% recunosc și rolul producătorilor de alimente.
Rottaprint crește capacitatea de producție cu o nouă hală și echipamente, valoarea totală este de 1,2 milioane de euro
Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și folii imprimate în România, investește 1,2 milioane de euro într-o hală nouă destinată atât activităților de producție, cât și depozitării de materie primă, precum și în echipamente ce vizează creșterea capacității de producție.
Noua construcție, parte a planului de dezvoltare al companiei, va susține extinderea capacității de producție și va contribui la o mai bună organizare logistică, adaptată cerințelor actuale ale pieței. De exemplu, în prima parte a anului, compania a lansat o etichetă shrink cu protecție UV, destinată produselor sensibile la lumină – un exemplu de adaptare tehnologică la cerințele tot mai complexe ale clienților.
În primele șase luni ale anului, Rottaprint a înregistrat o creștere de 2% a cifrei de afaceri comparativ cu aceeași perioadă din 2024, într-un context economic marcat de incertitudini. Exporturile au reprezentat 21% din veniturile companiei, cu performanțe deosebite în Germania și Ungaria, principalele piețe externe ale Rottaprint.
În viitor, compania mizează pe digitalizarea și eficientizarea fluxurilor de lucru, iar obiectivul pentru semestrul al doilea rămâne menținerea unei poziții stabile pe piața locală, în paralel cu extinderea portofoliului internațional și adaptarea constantă la dinamica pieței.
Turismul medical, un business profitabil pentru clinicile ORL din România
Turismul medical generează circa 20% din cifra de afaceri a rețelei de clinici ORL Dr. Daniela Ionescu, cu un vârf de activitate în lunile de vară. Orașele turistice Constanța și Brașov joacă un rol strategic, atrăgând pacienți români din diaspora, din alte orașe ale României, dar și turiști străini interesați de intervenții rapide și minim invazive.
„Estimăm o creștere semnificativă a pieței de turism medical în următorii 3–5 ani. Avem medici foarte buni, echipamente moderne și costuri mult mai accesibile decât în Europa de Vest. Când toate acestea se combină cu dorința pacienților de a-și rezolva problemele medicale în timpul concediului, apare o oportunitate reală de dezvoltare pe termen lung”, adaugă Dr. Ionescu.
Digitalizarea rețelei face parte din planurile de extindere către pacienții români din diaspora și cei din afara țării. Aceștia beneficiază de consultații online și de o aplicație mobilă dedicată diagnosticării simptomelor. Platforma ORLeuropa.ro și aplicația AiORL oferă acces facil la informații, programări și consultații, dar și autoevaluare inițială online.
Potrivit unor studii realizate de operatori de turism din mediul privat, 10% din numărul total al clienților hotelurilor din orașe precum București, Sibiu și Cluj sunt turiști medicali. De asemenea, numărul lor total ar fi de aproximativ 30.000 și au cheltuit peste 22,5 milioane de euro în 2024, în România.
În 2024, veniturile clinicii din Brașov au fost de aproximativ 500.000 de euro, cu o proiecție de 700.000 de euro pentru anul 2025. La Constanța, cifra de afaceri estimată anul acesta e de 600.000 de euro, dublu față de anul trecut. Cifra de afaceri pentru întreaga rețea se așteaptă să depășească 4 milioane de euro.