Ce este FreeYa Mind Campus
FreeYa Mind este un ecosistem avansat de cercetare menit să combine educația tradițională și nevoile unei piețe aflată în permanentă evoluție. Acest campus oferă tehnologii pentru învățare, posibile datorită faptului că este un IBM Quantum Innovation Center (Centru de Inovare Cuantică). Investițiile necesare ridicării acestui campus sunt finanțări private realizate de grupul FreeYa și de IBM, companie americană de tehnologie care facilitează și accesul la tehnologiile necesare funcționării acestui campus educațional.
Investițiile se ridică la câteva sute de milioane de euro, iar infrastructura poate depăși 400 de milioane de euro, spun reprezentanții FreeYa Group.
„Tehnologia este un catalizator al schimbării și este producătoare de valoare în momentul în care are o aplicabilitate practică. Viziunea acestui centru este centrată în jurul unor cazuri concrete, care sperăm să rezolve probleme reale. Campusul FreeYa Mind va fi un formator, care va pregăti noi generații de profesioniști, care vor avea competențe digitale și care vor crea impact în România”, precizează Cerasela Băiculescu, Country General Manager, IBM România și Moldova.
FreeYa Mind va fi un complex educațional care va pune accent și pe sustenabilitate, fiind conceput pentru a funcționa cu alimentare energetică din surse regenerabile, iar materialele de construcție folosite vor fi unele cu amprentă redusă, spun reprezentanții grupului FreeYa. Totodată, eficiența energetică va fi unul dintre focusurile grupului FreeYa pentru viitorul campus.
Ce sunt tehnologiile cuantice
„Tehnologiile cuantice revoluționează modul în care procesăm informația, permițând computații exponențial mai rapide decât cele clasice. Împreună cu inteligența artificială, acestea vor accelera descoperirile în medicină, securitate cibernetică și optimizarea proceselor industriale. FreeYa Mind este locul unde aceste soluții nu rămân doar la stadiul de teorie, ci devin realitate”, spune Cristian Berariu, FreeYa Mind Campus.
Dacă tehnologiile convenționale de procesare se bazează pe valorile binare 1 și 0 pentru a efectua calcule, cele cuantice introduc o nouă dimensiune și pot folosi valori incrementale între 1 și 0 pentru a procesa date mai complexe și pentru a ajuta la rezolvarea unor calcule mai complexe. Astfel pot fi realizate simulări mai precise și mai complexe într-un mod mai eficient, ceea ce poate ajuta la descoperirea de noi combinații pentru materiale inovatoare sau inovații medicale care până acum nu ar fi fost posibile.
„Această abilitate de a putea realiza calcule paralele deschide noi posibilități în ce privește rezolvarea problemelor și inovațiilor pe care le putem obține, deci e vorba de câtă putere de calcul ai prin utilizarea acestor calcule paralele”, spune Jason Silbergleit, VP IBM Research, IBM Quantum.
O parte dintre tehnologiile de calcul și cercetare cuantice din cadrul FreeYa Mind Campus vor fi furnizate de IBM, iar celelalte vor fi obținute prin parteneriate academice și prin burse. „Colaborăm cu universitățile ieșene, companii inovatoare și startup-uri emergente, pentru a crea un mediu dinamic de schimb de cunoștințe și dezvoltare de soluții tehnologice avansate”, adaugă Cristian Berariu.
Tot el spune că, deși la început campusul va fi dedicat studenților de la Iași, unul dintre obiectivele pe termen mediu pentru FreeYa Mind este extinderea sa către alte universități din România, dar și din alte state.
Când se deschide campusul FreeYa Mind
Infrastructura campusului FreeYa Mind va fi implementată progresiv, adaugă reprezentanții grupului FreeYa, iar finalizarea lucrărilor ar putea avea loc în 2026. În același timp, instalarea echipamentelor și integrarea tehnologiilor se va face etapizat pentru ca cercetarea și inovarea să poată fi realizate în condiții optime.
FreeYa Mind Campus va fi deschis pentru comunitatea de utilizatori ai platformelor cloud IBM, cercetători, profesori, studenți, elevi de liceu, antreprenori, startup-uri și altor părți interesate de cercetările cuantice. Aceștia vor acea acces la resursele de calcul și la cercetătorii IBM care îi vor pregăti pentru a folosi tehnologiile cuantice cât mai eficient posibil.