Lectură de 3 min

Huawei FreeBuds Neo sunt căști de buget cu izolare fonică și mai mici ca oricând

HUAWEI FreeBuds Neo au fost lansate în România la prețul de 649 lei, cu anulare a zgomotului de până la 30 dB și redare pe o gamă de frecvențe de la 10 Hz la 48 kHz. Căștile au o greutate de aproximativ 4,8 g fiecare, acceptă transmisie audio de până la 2,3 Mbps și pot fi conectate simultan la două dispozitive cu sisteme diferite.
Huawei FreeBuds Neo sunt căști de buget cu izolare fonică și mai mici ca oricând

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

FreeBuds Neo au fost lansate recent la nivel global și sunt disponibile în România. Modelul extinde familia FreeBuds și combină anularea adaptivă a zgomotului cu o construcție concepută pentru purtare îndelungată, redare audio de înaltă rezoluție și compatibilitate cu Android, iOS și Windows.

HUAWEI FreeBuds Neo oferă anulare a zgomotului de până la 30 dB

FreeBuds Neo folosesc o arhitectură de anulare a zgomotului pe două canale, care optimizează traseele sunetului și reduce zgomotele de frecvență medie și înaltă, inclusiv vântul și vocile din jur. Nivelul de anulare a zgomotului pe întregul spectru de frecvențe ajunge până la 30 dB.

Valoarea de 30 dB reprezintă adâncimea medie de anulare a zgomotului pentru mai multe frecvențe din intervalul 50 Hz-20 kHz, în funcție de anumite setări. Datele provin din testele de laborator HUAWEI, efectuate conform standardului IEC 60268-24. Performanța poate varia în funcție de mediul de ascultare, stilul de purtare și diferențele individuale.

Căștile folosesc un cip audio de generația a treia și algoritmi adaptivi care reacționează în milisecunde la schimbările de zgomot. Sistemul ajustează dinamic anularea zgomotului pentru a reduce fluctuațiile presiunii la nivelul urechilor.

FreeBuds Neo sunt disponibile în variantele Stellar Silver, Ice White și Starry Black. Comunicatul menționează existența a patru variante de culoare, dar enumeră aceste trei opțiuni. Carcasa Mini Shuttle are o formă curbată și o construcție cu greutate redusă, iar tija Light Mini a căștilor este compactă și urmărește conturul urechii.

Fiecare cască are o greutate de aproximativ 4,8 g. Datele au fost obținute în testele efectuate cu dopurile de urechi de dimensiune medie, iar greutatea reală poate varia în funcție de configurația produsului și procesul de fabricație.

HUAWEI precizează că forma căștilor a fost dezvoltată pe baza datelor despre caracteristicile urechii umane, pentru distribuirea uniformă a presiunii. Compania a efectuat și teste de simulare pentru condiții de purtare în timpul activităților cu mișcare intensă și a ajustat zonele căștilor predispuse la desprindere.

FreeBuds Neo redau frecvențe între 10 Hz și 48 kHz și transmit audio la până la 2,3 Mbps

FreeBuds Neo folosesc o unitate de difuzor Turbo care permite redarea pe o gamă de frecvențe de la 10 Hz până la 48 kHz. Potrivit companiei, sistemul urmărește să păstreze frecvențele joase, vocile și instrumentele și să redea dinamica și textura interpretărilor muzicale.

Atunci când sunt asociate cu dispozitive HUAWEI compatibile, căștile acceptă transmisie audio de înaltă rezoluție, fără pierderi, la viteze de până la 2,3 Mbps. Funcția depinde de modelul telefonului și de versiunea sistemului.

Conectate la alte dispozitive, FreeBuds Neo ating o rată maximă de transmisie de 990 kpbs, potrivit informației din corpul comunicatului. Nota tehnică a documentului precizează că 990 kbps poate fi atins doar cu un telefon care acceptă LDAC și nu limitează rata de biți LDAC.

Căștile acceptă și unlimited spatial audio (n.r. - sunet spațial fără restricții legate de dispozitiv sau sursa audio), tehnologie bazată pe algoritmi HUAWEI și pe puterea de calcul integrată în căști pentru spațializarea stereo. Sistemul oferă o scenă sonoră surround de 360°.

Activarea unlimited spatial audio necesită aplicația HUAWEI Audio Connect pe dispozitive Android sau iOS. Funcția oferă sunet spațial fix și urmărirea mișcărilor capului.

Aplicația HUAWEI Audio Connect de pe un ceas permite conectarea inițială a căștilor, schimbarea modurilor de anulare a zgomotului și a efectelor sonore, localizarea căștilor și verificarea bateriei fără utilizarea telefonului. Această funcție va deveni disponibilă prin viitoare actualizări OTA pentru căști și ceas și necesită cele mai recente versiuni ale aplicațiilor HUAWEI Audio Connect și HUAWEI Health.

FreeBuds Neo sunt compatibile cu Android, iOS și Windows și permit conectarea simultană la două dispozitive cu sisteme diferite. Pentru instalarea HUAWEI Audio Connect pe telefon sau tabletă este necesar iOS 13.0, iPadOS 13.0, Android 8.0 sau o versiune ulterioară.

Prețul HUAWEI FreeBuds Neo în România este de 649 lei

FreeBuds Neo pot fi cumpărate din magazinul online HUAWEI Store și din rețeaua partenerilor autorizați începând din 7 septembrie, la prețul de 649 lei.

Perioada promoțională se desfășoară până pe 13 octombrie.

Cumpărătorii primesc un cupon în valoare de 100 lei, 10 ori puncte HUAWEI și acces pentru un an la serviciul Loss Care. Detaliile privind acoperirea și politica serviciilor sunt disponibile prin serviciul oficial de asistență HUAWEI.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: