Astfel, pentru fiecare smartphone 5G multi-mod, Huawei va oferi o rată de redevență procentuală a prețului de vânzare al telefonului și o limită de redevență pe unitate de 2,5 dolari.
”Am luat în considerare cât am contribuit noi la dezvoltarea 5G”, a precizat Jason Ding, Vice President & Head of IP Departament, Huawei.
Acesta a adăugat faptul că în momentul în care au stabilit această royalty rate, un fel de taxă pe drepturi de autor, au luat în considerare doi factori ”Pentru a le permite inovatorilor să-și recupereze investiția în R&D, resurse umane, capital, dar și costurile de implementare. Avem nevoie de un mecanism pentru a stimula lumea să lucreze în continuare la dezvoltare. Banii nu se duc la un singur om, ci la toată lumea care lucrează în cercetare și dezvoltare”, a declarat Jason Ding.
Din punctul său de vedere, respectarea și protejarea proprietății intelectuale stă la baza dezvoltării inovației.
Oficialul Huawei a dezvăluit și faptul că, din 2010 până în 2019, compania a investit un total de 90 de miliarde de dolari în zona de cercetare și dezvoltare. ”Reinvestim undeva la 10-15% din revenunes în R&D”, afirmă Jason Ding.
În acest moment, Huawei are 100.000 de brevete active în 40.000 de familii de brevete din toată lumea.
În 2019, Huawei a fost numărul 2 în Europa și numărul 10 în SUA în ceea ce privește numărul de patente acordate.
”La început, prin anii 90, aplicam doar în China, apoi de la începutul anilor 2000 ne-am dat seama că ne ajută să avem patente și în restul lumii. Suntem mereu pregătiți să ne dezvăluim inovațiile și să lucrăm alături de alte companii”, a mai spus Jason Ding, dezvăluind faptul că veniturile estimate din licențierea brevetelor în perioada 2019-2020 se ridică la 1,2-1,3 miliarde de dolari.
”Domeniile cheie ale Huawei în ceea ce privește proprietatea interectuală sunt infrastructura telecom, consumer electronics, IoT, și vehicule conectate. Ultimele două sunt domenii noi pentru patent licensing pentru Huawei”, a declarat Jason Ding, ”Planul nostru este de a promova deschiderea, transparența și adopția tehnologiilor 5G”, a mai spus acesta.
Din informațiile furnizate de Francis Gurry, fost Director General WIPO, în 2019 au fost depuse peste 3,2 milioane de cereri de brevete la nivel mondial.
”Huawei este un lider mondial în inovație. În 2020 a fost în topul companiilor care au depus dosare pentru patente. Huawei a avut 5.464 de aplicații internaționale pentru patente. Compania de pe locul doi, Samsung, a depus puțin peste 3000 de cereri de brevetare”, a declarat Gurry.
În cadrul forumului, Huawei a lansat Innovation and Intellectual Property White Paper 2020. Lucrarea se concentrează pe istoricul Huawei în domeniul managementului inovației și proprietății intelectuale înainte de 2010, incluzând informații și repere legate de investiții și cercetare & dezvoltare, datând din anii ’90 și poate fi consultată mai jos.
Huawei IPR White Paper 2020 by start-up.ro on Scribd
Foto: https://www.reuters.com/