Pe partea de design, Huawei a mers pe aceeași rețetă ca anii trecuți, adică un cadran rotund cu o ramă care pe exterior încorporează mai multe laturi ce oferă ceasului un aspect interesant atunci când este privit de sus. Rama este din oțel inoxidabil și vine în două culori, argintiu sau auriu, acesta din urmă fiind foarte discret, deci poate fi purtat la orice ținută. Watch GT 5 41 mm poate fi combinat cu mai multe tipuri de curele, printre care una albă din piele și cea aurie din oțel împletit, care cred că va arăta foarte bine mai ales la ținutele elegante.
Greutatea variază între 44 de grame atunci când este folosită cureaua din piele și poate urca până la 72 de grame cu cea de oțel. Ceasul este rezistent la apă IP68, respectiv 5 ATM, deci până la 50 de metri adâncime.
Ecran și specificații
Watch GT 5 41 mm vine cu ecranul mai mic, de 1.32 inch, care este ușor lizibil grație textului de dimensiuni suficient de mari, dar și a luminozității foarte mari în soare puternic. Este AMOLED, deci culorile sunt foarte bune, unghiurile de vizibilitate îl fac ușor de privit din orice poziție, iar funcția de Always-on-display te ajută să vezi ora, bateria, pașii sau caloriile fără a aprinde tot ecranul. Ai și o tastatură integrată pentru modelele GT 5, însă aceasta nu suportă limba română, deci vei scrie fără diacritice.
Pentru a putea folosi Watch GT 5 ai nevoie de un telefon care să aibă instalat Android 8.0 sau o versiune mai nouă, respectiv un iPhone cu iOS 13 sau o versiune mai recentă.
Funcțiile de sănătate ale acestui model, identice cu varianta de 46 mm, sunt monitorizarea pulsului, detectarea oxigenării sângelui, monitorizarea somnului, testul automat pentru detectarea stresului, exercițiile de respirație, Health Clovers, urmărirea ciclului menstrual și Stay Fit. Practic ai tot ceea ce îți trebuie pentru a avea o imagine de ansamblu destul de detaliată asupra corpului tău.
Watch GT 5 dispune de Huawei TruSense, iar oficialii companiei spun că acest sistem măsoară peste 60 de indicatori de sănătate și fitness, acoperind șase dintre sistemele majore ale corpului. Senzorii monitorizează ritmul cardiac al utilizatorului și datele sistemului nervos autonom. Aceste date sunt introduse într-un algoritm care produce o evaluare a stării de bine a utilizatorului și a nivelului de stres, pentru a ajuta utilizatorii să se bucure de beneficiile unui corp și ale unei minți sănătoase.
Noile GT 5, indiferent de versiunea pe care o alegi, vin cu un sistem de antene de tip floarea-soarelui, care îi oferă o precizie mai bună decât în trecut.
Astfel, spune Huawei, acuratețea rutelor este cu 40% mai bună, distanța parcursă este cu 30% mai precisă, iar acuratețea ritmului de mers sau alergat este cu 20% mai bună. Din ce am văzut eu, ceasul se adaptează destul de precis la poziționarea ta în timpul antrenamentelor. La finalul antrenamentelor, vei avea la dispoziție un sumar detaliat cu ruta pe care ai parcurs-o, numărul de calorii pe care le-ai ars, pulsul, dar și alte detalii care te-ar putea interesa.
Acestui smartwatch nu îi lipsește nimic față de alte modele din categoria lui de preț și iese în evidență cu măsurarea mai precisă a poziționării, dar și cu citirea mai exactă a semnelor vitale. Ca funcții suplimentare, Watch GT 5 te poate ajuta să afli cât de bine dormi prin funcția TruSleep, care analizează respirația din timpul somnului și îți poate oferi până la 200 de evaluări personalizate ale calității somnului.
Ceasul te poate ajuta să îți măsori și temperatura pielii, însă nu ai EKG pe varianta standard a lui GT 5, ci doar pe modelele Pro. Huawei a lansat și varianta premium a aplicației Health, pe care o numește Health+. Cei ce cumpără un ceas nou vor beneficia de 3 luni gratuit, după care abonamentul costă 40 de lei pe lună. Ce primești de banii ăștia? Antrenamente personalizate, exerciții de respirație și meditație, sunete care te ajută să dormi mai bine, dar și un nutriționist personal digital, printre altele.
Pe partea de conectivitate, GT 5 41 mm vine cu Bluetooth 5.2, NFC și GPS, însă nu ai WiFi. Microfonul și difuzorul sunt destul de bune pentru a putea vorbi la el, dacă îți dorești. Eu nu am avut probleme cu conexiunea la telefon și am putut să schimb fără probleme melodiile în Spotify, dar și să verific vremea, direct de pe ceas.
Autonomie și concluzii
Huawei spune că Watch GT 5 41 mm te poate ține până la două săptămâni, iar dacă activezi toate funcțiile de sănătate, inclusiv Always-on-display și dormi cu el la mână, eu sunt aproape sigur că te va ține măcar o săptămână. Are o baterie de 323 de miliamperi, dar optimizarea este excelentă și îl poți alege liniștit pe cel mic, pentru că va ține mult mai mult chiar și decât un Apple Watch Ultra.
Pe cel mare l-am încărcat complet, iar după trei zile în care l-am purtat zilnic câte 8-10 ore mai aveam 75% baterie, iar dacă îl aveam pe cel mic, probabil mai aveam undeva la 60% baterie, asta ca să îți faci o idee despre autonomie.
Încărcarea durează cam o oră cu suportul magnetic ce vine în pachet. Îl poți conecta și la un laptop, dar acolo alimentarea poate fi mai lentă. Recomand cam orice încărcător cu USB-A mai ai prin casă.
Varianta cu brățară de inox a lui Watch GT 5 41 mm este 1.499 de lei, un preț foarte bun raportat la ce oferă acest ceas, la design, dar și la construcție. Pentru cei care vor un ceas care arată foarte bine, oferă funcții avansate și măsurători precise pentru sănătate și are autonomie foarte mare, nu cred că există o alternativă mai bună decât Watch GT 5 în categoria aceasta de preț.
Ceasurile vin cu o ofertă specială între 19 septembrie și 31 octombrie.
Astfel, pe site-ul oficial Huawei Store ai cadou Huawei FreeBuds 5i + 12 luni de garanție extinsă și 3 luni de abonament Huawei Health+ dacă le comanzi.
De asemenea, pachetul extra conține Smart Huawei Scale 3 la 49 de lei și 9,9 lei pentru o curea de ceas.