De ce GDPR în sus și GDPR în jos? Pentru că toată lumea este în febra pregatirilor. GDPR a venit în UE și se va aplica în mod concret din 25 mai 2018 în toate statele membre, ceea ce înseamnă că firmele sunt în intense pregătiri pentru ca nu cumva, dintr-o dată, să le apară o amenda usturătoare pentru că nu s-au conformat GDPR-ului.

Ați auzit, nu? Amenzile pot fi de până la 4% din cifra de afaceri a firmei pe anul anterior sau de până la 20 milioane de euro, oricare din ele este mai mare. Dar nu despre asta vorbim - nu trebuie să ne fie frică de o amendă, ci să înțelegem fenomenul și cum putem reduce riscul.

Înscrie-te aici la cursul de GDPR.

Cursul acesta de GDPR nu te va face mai deștept peste noapte și nici nu te va lumina începând cu a doua zi. Discuția nu va fi de la jurist la jurist sau de la jurist la medic sau de la medic la medic, este pur și simplu o discuție între persoane preocupate ca datele lor personale să nu mai ajungă prin baze de date care se vând pe bani, iar companiile să își ducă afacerea mai departe. Pentru că GDPR-ul vine și ne protejează mult mai bine datele cu caracter personal și duce concurența între companii într-o zonă mai onestă.

Spre exemplu, cred că de nenumărate ori v-ați abonat la o anumită revistă sau firmă și v-ați trezit cu mailuri de la o altă revistă sau altă firmă și v-ați întrebat de ce mailul meu este într-o bază de date cu o firmă cu care nu am avut niciodată contact. Simplu: SCHIMBUL DE DATE.

Sau poate v-ați întrebat de ce le cereți clienților persoane fizice să își treacă CNP-ul pe o factură. Știm răspunsul: pentru că așa ne-am obișnuit, iar soft-ul cu care lucrăm are câmp obligatoriu de CNP. Dar este necesar pentru activitatea mea curentă? Sunt obligat, din punct de vedere legal, să cer această informație pentru a emite o factură?

Cursul nostru este mai special - oricum nu poți obține o certificare autorizată, pentru că încă nu există, dar putem avea discuții libere prin care încercăm să găsim soluții ca să câștigam cu toții - persoane fizice vizate și companii. Pe domenii: HR, e-commerce, offline, start-ups, health.

Îți lăsam un infografic și un scurt ghid, ca să știi la ce să te astepți. Iar dacă te-am convins, prinde un loc cât e cald.

GDPR explicat pe intelesul tuturor in 5 minute by Avocatoo on Scribd