Echo School încearcă să umple acest gol. Lansată în 2024, școala oferă programe de licență în game development dezvoltate în parteneriat cu Abertay University din Scoția, una dintre cele mai recunoscute instituții academice din Europa în acest domeniu.
Cum a apărut Echo School
Ideea Echo School s-a conturat în contextul unei industrii locale deja mature, dar fără infrastructură educațională dedicată. România are o comunitate solidă de dezvoltatori de jocuri, însă, până recent, tinerii care voiau să urmeze o carieră în acest domeniu aveau puține opțiuni academice.
„Pentru un tânăr care voia să intre în industrie, opțiunile erau limitate: fie pleca din țară pentru a studia, fie învăța singur, fie ajungea în game development pe un traseu indirect, după o altă facultate și mult efort individual”, a spus într-un interviu pentru start-up.ro, Laura Lăzărescu, CEO Echo School.
Proiectul a apărut din colaborarea dintre trei actori diferiți, dar complementari: Amber Studio, unul dintre cele mai mari studiouri independente de game development din România, BISM – instituție cu experiență în dezvoltarea de programe educaționale – și Abertay University, universitate scoțiană recunoscută pentru programele sale de game development.
Startup-uri și lideri din ecosistemul tech românesc, printre finaliștii Global Startup Awards 2025 în Europa de Est
„Echo School a apărut la intersecția acestor trei elemente: o industrie matură, o nevoie exprimată din interiorul ei și un cadru academic capabil să susțină un program la standarde internaționale”, a explicat Laura.
O industrie de sute de milioane de euro
Decizia de a construi o facultate dedicată dezvoltării de jocuri nu a venit doar din intuiție, ci și din datele industriei. România are peste 200 de studiouri active, mai mult de 6.000 de profesioniști și o industrie care depășește 340 de milioane de euro cifră de afaceri anuală.
În ultimii ani, studiourile locale au lucrat la titluri AAA (n.red. jocuri video produse cu bugete foarte mari, de obicei de studiouri internaționale), au dezvoltat proiecte pentru publisheri internaționali și au început să creeze tot mai des IP-uri proprii.
„Nu vorbim despre o industrie la început de drum, ci despre una care operează la standarde internaționale. Există proiecte globale dezvoltate din România și o comunitate profesională foarte activă”, a mai spus CEO-ul Echo School.
În același timp, interesul studiourilor pentru educație a fost un semnal important că momentul pentru un astfel de proiect era potrivit.
Peste 150 de startup-uri din România și Republica Moldova s-au înscris la Romania Startup Awards 2026. Câștigătorii vor fi anunțați pe 12 martie
„În discuțiile pe care le-am avut, atât cu studiouri mari, cât și cu echipe independente, a existat un acord clar că o infrastructură educațională structurată ajută nu doar tinerii, ci și industria pe termen lung.”
Curriculum internațional, predare în România
Un element central al Echo School este parteneriatul academic cu Abertay University, instituție care a lansat încă din 1997 primele programe dedicate game development-ului.
Pentru studenți, colaborarea înseamnă acces la un curriculum construit și rafinat timp de peste două decenii într-un ecosistem educațional matur.
„Diploma finală este emisă de Abertay University și acreditată internațional. Studenții sunt înmatriculați academic sub umbrela universității din Scoția, ceea ce înseamnă că standardele academice și evaluarea sunt aliniate la un cadru internațional”, a explicat Laura.
În același timp, predarea se face în România, iar lectorii sunt profesioniști activi în industrie, validați de universitatea scoțiană.
„Programul îmbină rigoarea academică internațională cu experiența practică a celor care lucrează zi de zi în studiouri.”
Cum arată facultatea de game development
Echo School oferă trei programe de licență, fiecare cu durata de trei ani și predare în limba engleză: Game Design and Development, Computer Arts and Animation și Game Engineering.
„Un element foarte important este faptul că studenții nu învață separat. Cele trei specializări lucrează împreună pe parcursul celor trei ani, în multiple proiecte comune.”
Curriculumul pornește de la structura academică dezvoltată de Abertay University, dar este ajustat constant în dialog cu profesioniști din industria locală.
Studenții lucrează cu aceleași engine-uri și pipeline-uri folosite în studiouri și participă la proiecte interdisciplinare care simulează procesele reale de producție a jocurilor.
„Accentul este pus pe colaborare, version control, feedback iterativ și livrarea unui produs funcțional. Practic, studenții experimentează dinamica reală a unui studio”, a menționat Laura.
Un element important al programului este faptul că studenții din cele trei specializări lucrează împreună pe parcursul studiilor.
„Un joc nu este rezultatul unei singure competențe. Este rezultatul unei echipe. Dacă vrem să pregătim oameni pentru industrie, trebuie să îi învățăm să lucreze împreună.”
Profesori din industrie, nu doar din mediul academic
La Echo School, o mare parte dintre lectori provin din companii precum Amber sau Gameloft. Diferența față de un cadru universitar clasic este experiența directă cu procesele reale de producție, a mai spus Laura.
„Lectorii sau experții, așa cum îi numim noi în Echo School, sunt oameni care înțeleg cu adevărat ce înseamnă să produci un joc, pentru că predau din experiență directă. Pot oferi feedback pe portofolii în raport cu cerințele reale ale studiourilor, pot simula procese de producție și pot lucra cu briefuri inspirate din industrie. Studenții nu învață doar teoria, ci modul concret în care ea se aplică sub presiune de deadline, buget și competiție globală.”
Într-o industrie atât de dinamică, supusă constant proceselor de reinventare și, în momentul de față, puternic influențată de ceea ce se întâmplă în zona de AI, este esențial ca oamenii care predau să fie conectați la realitatea pieței, a mai punctat Laura.
„Să știe ce se schimbă, ce devine relevant și ce își pierde relevanța.”
Într-un context în care platformele de distribuție găzduiesc deja peste o sută de mii de jocuri, competiția este extrem de mare.
„Nu este suficient să știi să construiești un joc. Trebuie să înțelegi diferențiatorii și să creezi ceva care să iasă în evidență într-un ocean de produse.”
De la pasiune la profesie
Profilul studentului ideal pentru Echo School începe cu o pasiune puternică pentru jocuri, dar aceasta nu este suficientă.
„Căutăm disciplină, reziliență și capacitatea de a lucra în echipe interdisciplinare. Game development-ul este un domeniu creativ, dar extrem de riguros tehnic. Suntem încă la început de drum. Avem studenți abia în anul doi, ceea ce înseamnă că nu avem încă o generație care a finalizat programul. Putem doar să lucrăm consecvent în direcția în care, la momentul absolvirii, cât mai mulți dintre ei să își găsească un loc în industrie, în România, dar și internațional”, a adăugat Laura.
Pentru admitere există și criterii academice clare - media de la bacalaureat trebuie să fie peste 7,50, iar nivelul de engleză minim B2, deoarece toate programele sunt predate în această limbă.
„De exemplu, pentru Game Engineering, candidații trebuie să fie foarte buni la matematică și să aibă o bază solidă în zona tehnică. Pentru Computer Arts and Animation, este esențial ca studenții să fie talentați, dar talentul singur nu este suficient. Ne uităm dacă înțeleg desenul tehnic, volumetria și proporțiile, dacă pot demonstra că există o fundație serioasă în spatele creativității lor.”
În prezent, Echo School are aproape 70 de studenți în două generații, pentru cele trei programe, iar obiectivul pentru acest an este depășirea pragului de 100.
„Lucrăm, însă, cu un număr limitat, de maximum douăzeci de studenți pe fiecare specializare. Majoritatea aplicanților sunt proaspăt absolvenți de liceu, dar există și candidați cu un profil diferit, care poate au deja experiență în industrie, dar își doresc un parcurs accelerat.”
Gamingul, încă perceput ca hobby
Unul dintre obstacolele cu care se confruntă proiectul este percepția încă existentă că gamingul este doar un hobby.
„Trebuie să explicăm că dezvoltarea de jocuri este o carieră solidă, într-o industrie tech globală cu roluri clar definite: programatori, gameplay engineers, artiști 3D, animatori sau producători.”
Industria oferă, salarii competitive chiar și pentru poziții entry-level, iar în multe cazuri veniturile depășesc media altor industrii creative, a menționat Laura.
Pentru a schimba percepția, Echo School organizează evenimente la care sunt invitați și părinții.
„Odată ce înțelegi că vorbim despre o industrie tehnologică globală, cu standarde profesionale clare, percepția se schimbă.”
AI schimbă modul în care se dezvoltă jocurile
Un alt subiect major pentru industrie este impactul inteligenței artificiale. În opinia Laurei Lăzărescu, AI va deveni o parte integrantă din pipeline-ul de producție.
„AI devine deja parte integrantă din pipeline-ul de producție și îl abordăm ca instrument strategic, nu ca substitut creativ.”
Tehnologia poate accelera procese, automatiza anumite task-uri și eficientiza producția, însă nu va înlocui componenta creativă.
„Atâta timp cât jocurile sunt create pentru oameni, va fi nevoie de oameni care să le gândească, să le construiască și să le înțeleagă emoțional”, a mai spus Laura.
Ea consideră că în următorii cinci ani oportunitățile vor vin din trei direcții.
„În primul rând, creșterea capacității locale de a dezvolta IP propriu. În al doilea rând, integrarea noilor tehnologii, în special AI, care poate accelera procesele și poate crea tipuri noi de experiențe. Și, poate cel mai important, contribuția la profesionalizarea și maturizarea industriei prin formarea unei noi generații care intră direct pregătită, nu doar tehnic, ci și din perspectiva colaborării, a gândirii critice și a înțelegerii contextului în care operează.”
Planuri de extindere și noi programe
Pe termen scurt, prioritatea Echo School este consolidarea programelor existente în România. În viitor, însă, există planuri pentru noi programe și posibile extinderi. O altă direcție este lansarea unui program de master, posibil în zona de AI aplicat în game development.
„Nu avem în plan o nouă licență acum, dar spiritul nostru antreprenorial este mare. Este însă foarte probabil să dezvoltăm un program de master și certificate courses, tot în parteneriat cu Abertay University. Mai exact, explorăm posibilitatea de a lansa un master în zona de AI, care vine natural în contextul evoluției industriei.”
De asemenea, școala explorează extinderea în alte piețe unde Amber Studio are deja prezență internațională.
„Planul este să consolidăm Echo School în România, dar analizăm și extinderea pe alte piețe unde există deja industrie și infrastructură, în special acolo unde Amber este prezent.”
Reprezentanții Echo School nu plănuiesc totuși să deschidă câte o școală în fiecare țară din jur.
„Recrutăm regional. Focusul nostru este să atragem studenți din regiune, nu neapărat să deschidem un Echo School în fiecare țară din jur. Consider că nu are sens să deschidem un campus doar pentru a bifa o prezență regională. Nici la nivel european nu neapărat ne uităm la o extindere tradițională. Mai degrabă, ne uităm global, în piețele unde Amber este deja prezent. De exemplu, Mexic este o astfel de direcție care are sens natural pentru noi.”
Costul unei facultăți de game development
Modelul de business al Echo School este bazat în principal pe taxe de școlarizare. Taxa anuală este de 9.800 de euro.
Spre comparație, Laura a menționat taxele pentru programele de la Abertay University din UK.
„Taxele acolo sunt aproape duble pe an, fără să luăm în calcul costul de trai. Pentru noi este esențial să construim o alternativă solidă în România, la același nivel academic, dar într-un context financiar mai sustenabil pentru studenți și familiile lor.”
Pentru a face programul mai accesibil, școala oferă burse și reduceri care pot ajunge până la 4.000 de euro pe an.
„O parte dintre burse sunt susținute de studiouri care aleg să investească direct în tineri talentați, parteneriate pe care le dezvoltăm în continuare. Iar o parte importantă vine din partea noastră, prin sprijinul oferit de Amber Studio în dezvoltarea acestui proiect.”
De asemenea, costurile pentru crearea unui astfel de program sunt ridicate și includ licențierea academică internațională, lectori din industrie și infrastructură tehnică specializată.
„Este complicat să construiești un astfel de program de la zero. Chiar și atunci când ai deja un sistem funcțional, cum este cazul nostru, rămâne un efort major. În același timp, sinergia creată cu BISM și Amber face o diferență reală. Fără această intersecție, costurile și complexitatea ar fi fost mult mai greu de gestionat.”
Noua generație de game developers
Deși industria de gaming este încă percepută ca fiind predominant masculină, numărul de studente din cadrul Echo School este în creștere, iar interesul tinerelor pentru domeniul game development devine tot mai vizibil, a mai spus Laura.
„Sunt mândră că avem un număr semnificativ de studente la Echo School și că nu există o reticență reală din partea lor în a aplica. Credem, însă, că schimbarea vine natural atunci când creezi contexte corecte și vizibile pentru toți cei care vor să performeze. Există extrem de multe femei remarcabile în această industrie. Trebuie doar să le aducem mai mult în față. Iar asta facem la Echo: le invităm ca experți din industrie și ca parte din echipa academică a programelor noastre. Credem în vizibilitate, în normalizare și în competență. Mesajul nostru este simplu: locul femeilor în game development este firesc.”
Mesajul Laurei Lăzărescu pentru tinerii care vor să intre în game development este să nu renunțe la pasiunea care i-a adus în acest domeniu.
„Am făcut foarte multe interviuri de-a lungul timpului, dar pasiunea pe care o vezi la acești tineri este pur și simplu incredibilă”, a transmis Laura.
Industria este competitivă și dificilă, dar pentru cei care reușesc să combine pasiunea cu disciplina și munca susținută, oportunitățile sunt reale.
„Sfatul meu este să nu rateze asta. Să lucreze suficient de mult cu pasiunea lor, chiar dacă industria este una grea, și să nu renunțe.”