Lectură de 4 min

Inspire 2019: Microsoft, noi investiții în tehnologii

Abonează-te pe  
Microsoft anunță noi investiții în tehnologii și programe menite să sprijine ecosistemul de parteneri. Investițiile au ca scop optimizarea angajamentului partenerilor Microsoft pentru era cloud.
Inspire 2019: Microsoft, noi investiții în tehnologii

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

”Atât clienții, cât și partenerii noștri continuă să migreze către cloud și să își contureze din ce în ce mai bine profilul tehnologic, oferindu-ne astfel noi oportunități în parteneriatele încheiate cu aceștia", a declarat Gavriella Schuster, Corporate Vice President, Microsoft One Commercial Partner. ”Portofoliul de programe, oferte și resurse dedicat partenerilor noștri se transformă constant, tocmai pentru a ajuta companiile să profite cât mai mult posibil de această evoluție tehnologică."

Funcții noi în Microsoft Teams

La doar doi ani de la lansare, Teams are 13 milioane de utilizatori activi zilnic și 19 milioane de utilizatori activi săptămânal. Compania a anunțat și noile funcții disponibile în Microsoft Teams pentru fiecare angajat, inclusiv noi modalități de a sprijini organizațiile din domeniul sănătății și angajații care au contact direct cu clienții. Integrările suplimentare de noi parteneri includ asistență pentru centrele de suport, respectarea normelor și furnizori de servicii de cloud.

Noile capabilități disponibile în Microsoft Teams susțin capacitatea de a lucra sub presiunea timpului. În domeniul asistenței medicale, Teams devine un hub esențial în ceea ce privește coordonarea pentru îngrijirea pacienților. Notificările prioritare avertizează destinatarii asupra mesajelor care necesită un răspuns imediat, până când este primit un răspuns. Notificările sunt transmise la un interval de două minute, până la 20 de minute, pe dispozitivul mobil sau pe desktop.

De asemenea, funcțiile noi din Teams îi ajută pe angajații care au contact direct cu clienții să își gestioneze mai bine programul și să fie în legătură cu ceilalți colegi. Având la bază capabilitățile deja existente în Teams, noua funcție Time Clock permite angajaților să își înregistreze timpul petrecut la locul de muncă și în pauzele de lucru, chiar prin aplicația mobilă. Această funcție se găsește în modulul Shifts din Teams și permite managerilor să creeze și să împartă programele de lucru cu echipa, oferind angajaților posibilitatea de a solicita mai ușor timp liber sau modificări ale programelor de lucru.

Actualizări Dynamics 365

Compania a anunțat actualizări semnificative pentru Dynamics 365 Nonprofit Accelerator și două noi integrări pentru Dynamics 365 care abordează industria serviciilor auto și financiare. În plus, programul de aplicații pentru întreprinderi ISV Connect este disponibil cu noi instrumente de dezvoltare și consiliere, resurse de piață, procese comune de implicare pe teren și asistență de tip go-to-market.

Actualizarea vizează reducerea costurilor și sporirea eficienței organizațiilor nonprofit prin creșterea transparenței datelor, implementarea simplificată a soluțiilor și creșterea operabilității în cadrul sistemelor.

Prezentare Azure Lighthouse

Azure Lighthouse le oferă partenerilor un singur panou de control pentru vizualizarea și gestionarea Azure pentru toți clienții. Aceasta oferă o experiență optimizată a gestionării Azure, cu mai multă automatizare și eficiență, ceea ce duce la o mai mare vizibilitate și securitate pentru clienți. Este pentru prima dată când Microsoft proiectează o soluție la această scară, cu parteneri și pentru parteneri.

Programul Azure Migration

Noul Azure Migration Program (AMP) ajută clienții să facă o trecere mai rapidă către Azure. AMP oferă consiliere și instrumente proactive pentru a contribui la atenuarea riscurilor și la abordarea problemelor comune asociate migrării sarcinilor de lucru în cloud.

Extinderea oportunităților pentru parteneri

De la începutul programului Microsoft Co-sell, acesta a înregistrat venituri partenere contractate anual în valoare de 9,5 miliarde de dolari.

  • Disponibilitatea funcției Microsoft Security. Această nouă funcție permite partenerilor să își promoveze competențele profesionale dobândite și, în același timp, le oferă acces la o serie de beneficii menite să faciliteze dezvoltarea și creșterea profitului.
  • Cinci specializări avansate. Acestea includ migrarea Windows Server și SQL Server către Microsoft Azure, migrarea bazelor de date Linux și Open Source către Microsoft Azure, migrarea spațiului de stocare a datelor (Data Warehouse) către Microsoft Azure, modernizarea aplicațiilor Web în Microsoft Azure și Kubernetes pe Microsoft Azure.
  • Noutăți în platfrorma Microsoft marketplace. Modelele noi de stabilire a prețurilor, un program de beneficii și o nouă rută către piață sunt lansate pentru companiile care publică oferte tranzacționabile în cadrul Microsoft Marketplace. Prin intermediul platformei, partenerii care publică software și servicii de tip SaaS construite într-unul sau mai multe cloud-uri Microsoft (Microsoft 365, Dynamics 365 Power Platform și Azure), vor avea acces la noi instrumente și un singur proces de „onboarding” pentru publicarea ofertelor tranzacționale în Microsoft AppSource și Azure Marketplace.

Aceste oferte pot fi puse la dispoziție și prin intermediul canalului global de distribuție al Microsoft, creând o nouă rută către piață, care ajută companiile să ajungă la un număr mai mare de clienți. Noile modele de stabilire a prețurilor în cadrul Microsoft marketplace includ facturarea SaaS lunară și anuală, opțiuni de facturare flexibile și personalizate, contracte standard și perioade de testare gratuită SaaS care se transformă în angajamente plătite.

Un nou program Marketplace Rewards le va permite editorilor să exploateze beneficiile de vânzare, de marketing și tehnice în procesul extinderii afacerii lor, ceea ce îi ajută să-și dezvolte și mai mult bussinesul.

Aceste anunțuri au fost făcute în deschiderea celui mai mare eveniment anual dedicat comunității de parteneri a companiei, Microsoft Inspire, care se desfășoară în perioada aceasta și până pe 18 iulie, în Las Vegas. Evenimentul reunește mii de oameni din întreaga lume pentru o experiență autentică de networking, colaborare și oportunități de obținere a unor cunoștințe valoroase menite să sporească profitabilitatea și progresul partenerilor pe piață.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: