DCS Plus face produse destinate industriei turismului, dintre care unele sunt chiar lideri de piață. E a doua investiție a unui fond în compania din București, după cea făcută de Earlybird Venture Capital. Credo Ventures e o firmă de investiții concentrată pe Europa Centrală și de Est. E al doilea fond, după ce Earlybird a investit în 2015, ducând investițiile primite la 6,2 milioane de dolari, scrie pehub.com.

"Tehnologia de turism a crescut mult în ultimii ani, în condițiile în care turismul aduce 10% din veniturile globale și la fel de multe slujbe. Surprinzător, sectorul e foarte fragmentat și ineficient din punct de vedere al consumatorului. Credem că DCS Plus a construit o suită puternică de produse și are posibilitatea de a face piața mai eficientă și transparentă, pe lângă posibilitatea de a deveni un lider", a spus Ondrej Bartos, partener la Credo Ventures.

Următorul pas pentru DCS Plus va fi deschiderea unui birou al companiei la Dubai

"Investiția va deschide noi oportunități pentru DCS Plus și ne va permite să dezvoltăm noi produse inovatoare și servicii pentru companii. Pregătim lansarea unor tehnologii care vor schimba industria", a spus fondatorul DCS Plus, Cristian Dincă. Despre Dincă am scris pe start-up.ro în acest articol. Puteți citi întreaga lui poveste acolo.

Astfel, potrivit fondatorului, investiția va permite extinderea spre alte piețe. Focusul va fi pe Orientul Mijlociu, Africa Centrală și de Nord și Asia de Sud-Est. Primul pas va fi deschiderea unui birou al companiei la Dubai, în trimestrul al doilea al anului.