Încă pe drumul de la încercări antreprenoriale la ecosistem de sine stătător, România are parte de startup-uri de succes, dar și de investitori care ar dori mai multă implicare din partea antreprenorilor. Pe start-up.ro am vorbit din momentul lansării cu o serie de nume cheie din România, iar acum am decis să selectăm cele mai bune citate despre mediul antreprenorial românesc.

Una dintre cele mai mari bariere ale succesului antreprenorial local e lipsa finanțării. Cel puțin asta spun o parte din antreprenorii locali. Peste Dunăre, în Bulgaria, guvernul a investit bani europeni în fonduri de seed destinate startup-urilor din zona IT. La noi, investițiile sunt rare, dar în companii care au succes global.

De asemenea, una dintre chestiunile esențiale e delocalizarea față de Capitală. Multe dintre startup-urile de urmărit vin din zona Clujului, Timișoarei sau din Oradea.

O discuție despre finanțare și ecosistemul local am avut și aici, pe Facebook, alături de câțiva fondatori de startup-uri locale. Mai jos sunt cele mai interesante afirmații pe care le-am obținut de la investitori.

Adrian Gheară

adrian-gheara-2013-1600

„Avem tendința de a copia local idei internaționale. Văd foarte des startup-uri care fac același lucru ca giganți internaționali, cu singura diferențiere că sunt în limba română. Antreprenorii români trebuie să aibă mai mult curaj și să abordeze probleme adevărate, internaționale. Nu avem nevoie de încă o aplicație de dating, de sharing de poze sau de ieșit în oraș. Haideți să găsim probleme adevărate, pentru care cineva chiar ar plăti ca să le vadă rezolvate“

„Caut o anumită nișă în care am și experiență și pot oferi smart money, mai mult decât o investiție financiară. Sunt interesat de unelte de tip Software as a Service (SaaS), care se pot vinde prin tehnici de online marketing. De curând sunt atras și de Internet of Things și hardware, dar aici am puțină experiență și trebuie să fie ceva cu adevărat spectaculos“

Marius Ghenea

marius ghenea 3ts catalyst

„S-ar putea dezvolta mai multe incubatoare și acceleratoare. Ai putea spune că sunt multe, dar unele sunt mai degrabă activități de property management, unde se oferă o chirie mică, un spațiu comun de lucru, nu business development“

„Zona de seed lipsește cu desăvârșire din România. Ar trebui o abordare structurată, profesionistă și privată. Problema cu fondurile de acest tip e că riscul e maxim. În Bulgaria a funcționat sistemul, prin LaunchHub și Eleven, care au fost susținute cu fonduri europene“

Radu Atanasiu

radu atanasiu

"Buba cea mai mare a companiilor care ajung la angels e că citesc prea mult TechCrunch și văd companii care li se par asemănătoare cu a lor și care au ridicat fonduri de 10 milioane de dolari. Vin la noi, își inventează un valuation de 2 milioane de dolari și vor 200.000 de euro pentru 10%“

Pentru că tu vezi în media numai câștigătorii, ai impresia că e o treabă ușoară, și nu îi vezi pe cei 99% care au pierdut timp și bani dezvoltând vreun sandbox game, în timp ce doar Minecraft a fost cumpărat cu un miliard de dolari"

Radu Georgescu

radu-georgescu1

“Capacitatea de sinteză e una din marile probleme ale antreprenorilor. Ți-am scris o scrisoare lungă pentru că nu am avut timp să-ți scriu o scrisoare scurtă, spune un citat. Vin tot felul de mail-uri de 72 de pagini care explică în cel mai mic detaliu și nu ai timp să-l citești. Într-un paragraf trebuie să pui toată informația. Eu nu am habar să fac asta, de exemplu”

“Greșeala cea mai întâlnită este că antreprenorii ignoră mai mult trecutul și încearcă să vândă viitorul. E o greșeală pe care eu o fac. Firea antreprenorului e să se uite înainte. “Ce s-a întâmplat nu contează, dar uite ce mișto va fi”. Eu încerc să zic “uite ce am făcut”.