Lectură de 17 min

iPhone 18 Pro Max vs Samsung Galaxy S26 Ultra - care e mai bun și de ce nu înțeleg rivalitățile din tehnologie

iPhone 18 Pro Max și Samsung Galaxy S26 Ultra sunt două dintre cele mai performante smartphone-uri ale anului 2026, dar diferențele dintre ele nu sunt atât de mari pe cât sugerează rivalitatea dintre branduri. Apple are avantaje la performanță, autonomie și camere, în timp ce Samsung punctează la ecran și flexibilitate. Ambele sunt excelente, însă fiecare vine cu propriile compromisuri.

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Rivalitatea Apple vs Samsung și tribalismul care nu ajută pe nimeni

Lucrez în industria tehnologiei de mai bine de zece ani și niciodată nu am înțeles rivalitatea dintre fanii Samsung și Apple. Am observat-o constant în comentariile de pe YouTube și credeam că, în timp, fenomenul a început să dispară. Realitatea este că nu s-a schimbat mare lucru.

Anul acesta am realizat peste 250 de materiale scurte pentru TikTok și Instagram și aproape fiecare a atras cel puțin un comentariu ironic, agresiv sau zeflemist la adresa unuia dintre branduri. De cele mai multe ori, fără legătură cu subiectul discutat. Clasicul argument că un producător a introdus primul o anumită funcție apare indiferent de context.

Pot să înțeleg tribalismul din fotbal. Dedicarea pentru un club poate deveni parte din identitate, dintr-o comunitate, iar echipele de fotbal pot aduce fericire autentică.

Brandurile de telefoane nu funcționează la fel. Companiile încasează bani în schimbul unor produse care oferă puțină dopamină în primele zile de utilizare, după care devin obiecte obișnuite.

Faptul că Samsung introduce Privacy Display nu ar trebui să-i determine pe fanii Apple să desconsidere automat tehnologia. La fel, apariția diafragmei variabile pe iPhone 18 Pro Max nu trebuie întâmpinată obligatoriu cu argumentul că Samsung avea deja această funcție pe Galaxy S9.

Companiile contribuie activ la această rivalitate. Samsung și Apple se ironizează reciproc prin campanii și postări, dar pentru ele există o justificare comercială. Samsung are tot interesul să amintească faptul că Apple intră pe piața telefoanelor pliabile după șapte generații de dispozitive Galaxy Fold.

Același joc a existat în jurul eliminării încărcătorului din cutie, al bretonului de pe ecran și al multor alte decizii de design.

Problema apare atunci când această competiție comercială este preluată de utilizatori ca o formă de loialitate necondiționată.

Singurii beneficiari reali ai tribalismului sunt producătorii, care pot continua să vândă dispozitive unor clienți dispuși să rămână în același ecosistem indiferent de alternative. Statisticile privind fidelitatea indică aproximativ 95% în cazul utilizatorilor de iPhone și circa 70% pentru Android, la nivel de sistem de operare, nu de producător individual.

Din când în când primesc comentarii că aș fi fan Apple sau Samsung, în funcție de produsul pe care îl laud sau îl critic. Nu țin cu niciunul dintre aceste branduri. Nu dețin acțiuni Apple sau Samsung, nu folosesc linkuri afiliate și nu primesc comisioane pentru recomandarea unui produs. Am un salariu lunar de la Technolust, la fel ca Vlad Andriescu și Cristi Ioniță, indiferent dacă evaluările noastre sunt pozitive sau negative.

Am criticat lansările Apple ani la rând, până la iPhone 17, un telefon pe care l-am apreciat pentru că este un produs bun. La fel, am criticat Samsung pentru lipsa schimbărilor importante între generații și pentru insistența asupra unor funcții AI pe care mulți utilizatori nu le folosesc.

În ultimii ani, telefoanele mele personale au fost iPhone 14 Pro, Pixel 9 Pro XL, Xiaomi 15 Ultra, Galaxy Fold 7, Xiaomi 17 Ultra, iar acum alternez între Galaxy S26 Ultra și iPhone 18 Pro Max. Nu este un motiv de laudă, ci o experiență care mi-a arătat că fiecare producător are avantaje și dezavantaje.

Sunt pasionat de tehnologie. M-au entuziasmat apariția telefoanelor pliabile, puterea unui MacBook și evoluția spectaculoasă a zoom-ului pe smartphone-uri. Când am văzut performanța procesorului A20 Pro, am instalat tot felul de jocuri pentru a-l pune la încercare. Când am folosit Oppo Find X9 Ultra, l-am comparat cu o cameră foto Sony pentru a vedea cât de mult a progresat fotografia mobilă.

Acest entuziasm pentru tehnologie este mai important decât fidelitatea față de un producător.

iPhone 18 Pro Max și Galaxy S26 Ultra reprezintă două dintre cele mai bune telefoane clasice disponibile în 2026. Comparația dintre ele nu trebuie să demonstreze superioritatea absolută a unui brand, ci să evidențieze avantajele și compromisurile fiecăruia.

iPhone 18 Pro Max vs Samsung Galaxy S26 Ultra: design și construcție

Designul și construcția sunt printre cele mai controversate capitole ale acestei comparații.

Apple a introdus titanul, apoi Samsung a urmat aceeași direcție. Apple a renunțat la titan, iar Samsung a făcut același lucru.

Personal, nu am înțeles niciodată atracția pentru acest material într-un telefon. Titanul este mai rezistent, dar nu disipă căldura la fel de eficient precum aluminiul. Într-un dispozitiv compact, fără ventilatoare și cu spațiu interior limitat, disiparea căldurii mi se pare mai importantă decât rezistența suplimentară a ramei.

Aluminiul poate suferi mai ușor deteriorări, dar există huse și carcase de protecție, inclusiv unele minimaliste care nu acoperă complet telefonul.

Ambele modele folosesc sticlă pe față și pe spate, cu diferite grade de protecție împotriva zgârieturilor și căzăturilor. Materialele sunt, în esență, similare, însă experiența zilnică este diferită.

iPhone 18 Pro Max este mai greu și mai gros decât Galaxy S26 Ultra. În general, apreciez dispozitivele mai grele, pentru că oferă o senzație premium, dar Samsung reușește să transmită aceeași impresie fără să-mi obosească mâna la fel de repede.

Pentru iPhone am cumpărat special un PopSocket, ca să-l pot ține mai comod.

Apple are însă un avantaj important în privința modulului foto. Acesta se întinde pe aproape toată lățimea telefonului, ceea ce face ca dispozitivul să fie mai stabil atunci când este folosit pe masă. Folosesc frecvent telefonul în acest mod, iar faptul că Galaxy S26 Ultra se mișcă atunci când apăs pe anumite zone ale ecranului este deranjant.

Un alt element distinctiv este S Pen.

Galaxy S26 Ultra rămâne unul dintre puținele smartphone-uri premium care integrează un stylus. Utilitatea lui depinde însă foarte mult de obiceiurile fiecăruia.

Semnarea documentelor, schițarea ideilor sau editarea video sunt scenarii în care S Pen poate avea sens. Pentru utilizatorii care nu desfășoară asemenea activități pe telefon, stylusul ajunge să fie folosit foarte rar.

Am avut Galaxy Note 20 Ultra și folosesc S26 Ultra de peste șase luni, dar încă nu sunt convins că am nevoie de un stylus. Îi înțeleg utilitatea în anumite situații, însă nu sunt activități pe care le desfășor frecvent pe telefon. Rareori editez video direct pe smartphone, iar pentru modificările simple mă descurc fără probleme cu degetul.

În schimb, MagSafe este o funcție pe care o apreciez mult mai mult în utilizarea zilnică.

Magneții integrați în iPhone permit atașarea rapidă a încărcătoarelor wireless, suporturilor auto, bateriilor externe, monitoarelor auxiliare, selfie stick-urilor și altor accesorii.

Mi-aș dori ca viitorul Galaxy S27 Ultra să păstreze greutatea redusă, să renunțe la stylus și să integreze un sistem magnetic similar.

La design și construcție, consider că cele două telefoane sunt la egalitate. Samsung câștigă la ergonomie, iar Apple la stabilitatea pe masă și comoditatea accesoriilor MagSafe.

Samsung Galaxy S26 Ultra are un mic avantaj la display

Ambele smartphone-uri folosesc ecrane LTPO OLED de 6,9 inci, cu rată de reîmprospătare adaptivă de până la 120 Hz.

iPhone 18 Pro Max are o rezoluție de 1320 x 2868 pixeli, cu o densitate de aproximativ 460 ppi și suport pentru Dolby Vision și HDR10. Autentificarea biometrică se face prin Face ID, iar decupajul din ecran este mai mic decât la generația precedentă, dar rămâne vizibil mai mare decât soluțiile întâlnite pe majoritatea telefoanelor Android.

Galaxy S26 Ultra oferă o rezoluție superioară, de 1440 x 3120 pixeli, aproximativ 500 ppi, și suport pentru HDR10+.

Samsung adaugă protecția Gorilla Armor 2, un strat antireflex DX și funcția Privacy Display.

În utilizarea reală, diferențele de luminozitate sunt mici. Samsung poate părea puțin mai luminos în anumite condiții, dar ambele ecrane rămân lizibile în soare puternic și oferă culori excelente pentru filme și seriale.

Din experiența mea, cele două display-uri sunt foarte apropiate în privința calității imaginii. Ambele sunt excelente pentru consum multimedia și utilizare în exterior.

Avantajul Samsung vine din două tehnologii suplimentare.

Stratul antireflex îmbunătățește experiența în exterior, reducând reflexiile deranjante. Privacy Display limitează vizibilitatea conținutului din unghiuri laterale și mi se pare una dintre cele mai interesante inovații ale generației.

Nu este însă o funcție pe care o folosesc permanent. Am păstrat Privacy Display activ doar pentru notificări și aplicația de banking, unde protejarea informațiilor afișate are mai mult sens.

Pe de altă parte, prefer Face ID în locul autentificării cu amprentă. Mi se pare mai comod și mai natural în utilizarea zilnică.

Per total, acord un mic avantaj lui Samsung Galaxy S26 Ultra la display datorită stratului antireflex și Privacy Display, nu pentru că ar exista o diferență spectaculoasă de calitate a imaginii.

iPhone 18 Pro Max vs Galaxy S26 Ultra: performanță și răcire

iPhone 18 Pro Max folosește procesorul Apple A20 Pro, fabricat pe un proces de 2 nm.

Telefonul este disponibil cu 256 GB, 512 GB, 1 TB și 2 TB de stocare, toate configurațiile având 12 GB RAM.

Galaxy S26 Ultra utilizează o versiune overclockată a procesorului Snapdragon 8 Elite Gen 5, cu opt nuclee CPU și un GPU Adreno mai rapid decât în configurația standard.

Samsung oferă versiuni de 12 GB RAM cu 256 GB sau 512 GB stocare și o configurație de 16 GB RAM cu 1 TB.

Testele sintetice de performanță indică un avantaj clar pentru iPhone 18 Pro Max.

Trebuie ținut cont și de faptul că procesorul Samsung a fost lansat la începutul anului, astfel că va fi interesant de observat ce progres va aduce Galaxy S27 Ultra.

În utilizarea obișnuită, diferențele sunt aproape imposibil de observat. Aplicațiile rulează foarte bine pe ambele dispozitive, iar jocurile pe care le-am încercat au funcționat excelent pe fiecare telefon.

Diferența apare atunci când performanța trebuie menținută pentru perioade lungi.

Carcasa din aluminiu și camera de vapori de dimensiuni mari ajută iPhone 18 Pro Max să elimine mai eficient căldura. Procesorul poate funcționa mai aproape de potențialul maxim pentru mai mult timp, lucru vizibil atât în benchmark-uri, cât și în sesiuni de gaming de aproximativ 30 de minute.

Galaxy S26 Ultra se încălzește mai puternic și mai concentrat într-o anumită zonă a carcasei.

iPhone 18 Pro Max distribuie căldura pe o suprafață mai mare. Telefonul poate deveni cald atunci când este solicitat la maximum, dar fără aceeași senzație de supraîncălzire localizată.

Consider că iPhone 18 Pro Max face o treabă mai bună la acest capitol, nu doar prin puterea brută a procesorului, ci mai ales prin performanța susținută și eficiența răcirii.

Autonomie și încărcare: iPhone 18 Pro Max rezistă mai mult

iPhone 18 Pro Max are o baterie de 5.391 mAh în versiunea europeană cu SIM fizic, în timp ce Galaxy S26 Ultra folosește un acumulator de 5.000 mAh.

Privite strict prin prisma capacității, ambele telefoane par rămase în urmă față de producătorii chinezi, care au ajuns să integreze baterii de până la 10.000 mAh în dispozitive cu dimensiuni similare.

Autonomia nu depinde însă exclusiv de capacitatea bateriei. Eficiența procesorului, optimizarea software și consumul ecranului sunt la fel de importante.

Din experiența mea, ambele smartphone-uri rezistă fără probleme o zi întreagă de utilizare intensă, inclusiv cu aproximativ șase ore de ecran activ, filmări, navigare, social media și consum multimedia.

Diferența apare în zilele cu utilizare mai moderată.

Cu iPhone 18 Pro Max am reușit mai frecvent să ajung la două zile de autonomie, în condițiile unui timp de utilizare a ecranului de aproximativ trei ore pe zi. Varianta exclusiv eSIM ar trebui să ofere rezultate chiar mai bune.

La încărcare, specificațiile sunt apropiate. iPhone 18 Pro Max suportă încărcare prin cablu la până la 54 W și încărcare wireless de până la 25 W. Galaxy S26 Ultra ajunge la 60 W prin cablu și 25 W wireless.

Ambele telefoane ajung la 50% într-un timp similar. După acest prag, încărcarea iPhone-ului încetinește mai mult, iar Samsung ajunge mai repede la 100%.

Galaxy S26 Ultra oferă și încărcare wireless inversă, o funcție absentă de pe iPhone, deși nu sunt convins cât de mult este folosită în viața de zi cu zi.

Pentru autonomia superioară, acord un mic avantaj lui iPhone 18 Pro Max, chiar dacă Samsung se încarcă mai repede complet.

Camere foto: iPhone 18 Pro Max este mai consistent, Samsung oferă mai multe opțiuni

Nici Apple, nici Samsung nu au introdus schimbări radicale ale sistemelor foto în comparație cu generațiile precedente.

Diafragma variabilă de pe iPhone 18 Pro Max este interesantă, dar nu produce o diferență suficient de mare pentru a transforma experiența fotografică față de iPhone 17 Pro Max.

Galaxy S26 Ultra se află, la rândul său, foarte aproape de predecesor.

Camera principală Samsung utilizează un senzor de 200 MP, cu dimensiunea fizică de 1/1,3 inci și diafragmă fixă. Apple folosește un senzor de 48 MP, de aproximativ 1/1,28 inci, cu diafragmă variabilă.

Camerele ultrawide sunt apropiate, ambele având senzori de aproximativ 1/2,5 inci și obiective cu unghiuri largi.

Și la teleobiective există asemănări. Samsung utilizează o focală echivalentă de 111 mm, comercializată ca zoom optic 5x, în timp ce Apple oferă aproximativ 100 mm, respectiv zoom 4x.

Galaxy S26 Ultra poate ajunge la zoom digital 100x, în timp ce iPhone 18 Pro Max se oprește la 40x. Pe hârtie, Samsung are mai multă flexibilitate. În practică, însă, rezultatul final contează mai mult decât lista de specificații.

În comparațiile fotografice pe care le-am făcut între iPhone 18 Pro Max, Galaxy S26 Ultra și Pixel 11 Pro Max, iPhone-ul mi-a plăcut cel mai mult.

Nu a câștigat fiecare scenariu, dar a făcut cele mai puține greșeli atât ziua, cât și noaptea. Diafragma variabilă mi se pare o funcție interesantă pentru fotografii pasionați, însă nu cred că schimbă fundamental experiența utilizatorului obișnuit.

Apreciez mai mult faptul că Apple a introdus controale manuale în majoritatea modurilor camerei, fără obligativitatea trecerii într-un mod profesional separat.

Îmi plac foarte mult și filtrele fotografice Apple. Le-am folosit mai mult decât mă așteptam și permit obținerea unor imagini cu un aspect mai apropiat de fotografia realizată cu o cameră dedicată, nu de procesarea tipică unui smartphone. În 2026, această diferență estetică mi se pare importantă.

Samsung compensează printr-o varietate mult mai mare de instrumente pentru utilizatorii avansați. Galaxy S26 Ultra oferă filtre ND pentru filmare, diafragmă virtuală, expunere multiplă, zebra, false colour și stabilizare lock-on, printre alte funcții. Sunt instrumente valoroase pentru cei care știu să le folosească și vor control cât mai mare asupra imaginii.

Totuși, după mai bine de șase luni cu Galaxy S26 Ultra și utilizarea iPhone 18 Pro Max de la lansare, prefer iPhone-ul pentru fotografie.

Mi se pare mai consistent indiferent de distanța focală sau momentul zilei. Greșește și el, dar mai rar. Culorile sunt adesea mai naturale, mai puțin saturate, iar fotografiile nocturne prezintă mai puțin zgomot de imagine.

Samsung Galaxy S26 Ultra poate fi un instrument fotografic excelent pentru un utilizator experimentat, capabil să exploateze numeroasele moduri disponibile.

Cred însă că utilizatorul obișnuit va obține mai frecvent fotografii bune cu iPhone 18 Pro Max, în mai multe condiții și fără ajustări suplimentare.

Ambele companii ar avea de învățat de la producătorii care colaborează cu Leica, Hasselblad, ARRI sau Zeiss.

Filmare video: Galaxy S26 Ultra câștigă la specificații, iPhone la consistență

Samsung Galaxy S26 Ultra are avantajul specificațiilor video. Telefonul poate filma 8K la 30 de cadre pe secundă pe toate camerele, în timp ce Apple continuă să nu ofere filmare 8K pe iPhone 18 Pro Max. Samsung permite și înregistrarea 4K la 120 FPS pe camerele principală și ultrawide. iPhone oferă această opțiune doar pe camera principală.

Ambele dispozitive pot înregistra în formate LOG și HDR, generând fișiere de dimensiuni mari, potrivite pentru colorizare în postproducție. Apple Log mi se pare foarte bun și ușor de integrat într-un flux profesional de editare.

Samsung are însă avantajul previzualizării LUT direct pe telefon, inclusiv posibilitatea aplicării automate a unui LUT Rec.709 sau a unuia creat de producător.

Ambele smartphone-uri pot înregistra direct pe un SSD extern, ceea ce simplifică fluxurile de lucru pentru producția video.

Apple beneficiază și de un ecosistem mai dezvoltat de accesorii pentru creatorii de conținut. Există numeroase lentile, filtre, carcase, mânere și alte echipamente dedicate filmării cu iPhone. Accesorii similare există și pentru Samsung, dar oferta este mai restrânsă.

Mi-ar plăcea ca Apple să introducă în sfârșit filmarea 8K pe un iPhone Pro, însă realitatea este că această rezoluție rămâne puțin relevantă pentru majoritatea utilizatorilor.

Pe ecranele telefoanelor și pe monitoarele mai mici, materialele 4K de calitate arată foarte bine. Diferența suplimentară de detalii oferită de 8K poate deveni vizibilă pe televizoare mari, dar nu cred că schimbă fundamental experiența.

Consider că o filmare 4K de calitate, realizată cu un senzor mai mare, este mai importantă pentru mulți creatori decât o filmare 8K obținută cu un senzor mai mic.

În filmarea obișnuită, cele două dispozitive sunt apropiate.

iPhone 18 Pro Max are însă un mic avantaj în consistența imaginii între camere, balansul de alb și reproducerea culorilor.

Stabilizarea din mână este excelentă pe ambele modele.

Prefer modul cinematic de pe iPhone, unde separarea subiectului de fundal mi se pare mai naturală. Pe Galaxy S26 Ultra, efectul de blur poate trăda mai ușor intervenția software.

Samsung oferă mai multe opțiuni și un control superior pentru cei care vor să experimenteze. Apple oferă însă o experiență mai predictibilă și rezultate mai consistente.

Per total, apreciez flexibilitatea și instrumentele disponibile pe Galaxy S26 Ultra, dar prefer iPhone 18 Pro Max atât pentru fotografie, cât și pentru filmare.

iOS vs One UI: două sisteme excelente, cu avantaje diferite

Software-ul este singurul capitol în care nu pot desemna un câștigător.

Există prea multe variabile, preferințe personale și obiceiuri de utilizare pentru ca unul dintre cele două sisteme să fie considerat categoric superior.

La bază sunt utilizator de Android, iar ani la rând m-au deranjat restricțiile impuse de Apple în iOS. Între timp, sistemul a evoluat considerabil, a devenit mai personalizabil și mai capabil.

Apple are în continuare un avantaj la calitatea anumitor aplicații, atât prin design, cât și prin exclusivități. Aplicațiile din seria Not Boring sunt exemple excelente de design, iar Leica Lux este o opțiune interesantă pentru fotografie.

One UI este însă infinit mai personalizabil, în special prin Good Lock.

Samsung oferă foarte multe funcții utile, dar o parte dintre ele sunt ascunse în meniuri și submeniuri, ceea ce le face mai greu de descoperit.

iOS mi se pare mai fluid și mai bine optimizat. Integrarea dintre dispozitivele Apple este excelentă și rămâne unul dintre cele mai puternice argumente pentru ecosistem.

Această integrare vine însă cu un compromis. Produsele Apple sunt mai puțin flexibile atunci când trebuie să comunice cu dispozitive din afara ecosistemului propriu.

Samsung a progresat mult la interoperabilitatea dintre telefoane, tablete, ceasuri și alte dispozitive, dar experiența nu este încă la fel de fluidă ca în ecosistemul Apple.

În schimb, Android și One UI mi se par mai logice și mai comode în multe operațiuni de zi cu zi.

Un avantaj important al Samsung este multitasking-ul. iPhone nu oferă un sistem real de multitasking cu aplicații afișate simultan, în timp ce Android permite scenarii de productivitate mult mai complexe.

Ambele companii oferă suport software îndelungat, dar actualizările iOS sunt distribuite mai rapid și mai constant.

Automatizările Apple au devenit mai ușor de configurat, însă consider că soluțiile Samsung sunt mai puternice și mai simplu de implementat.

Circle to Search este una dintre funcțiile Android de care îmi este dor de fiecare dată când folosesc iPhone. La inteligență artificială, Samsung are un avantaj evident. One UI include numeroase funcții AI, unele utile, altele mai puțin relevante. În Europa, iPhone oferă foarte puține funcții AI cu adevărat utile, dacă sunt excluse instrumentele de editare foto.

Nu pot desemna un câștigător clar la software. Apreciez optimizarea, aplicațiile și ecosistemul Apple, dar și personalizarea, multitasking-ul, automatizările și funcțiile AI disponibile pe Samsung.

Alternative mai accesibile: Galaxy S25 Ultra și iPhone 17 Pro pe OLX

Diferențele relativ mici dintre generațiile actuale și cele anterioare fac ca achiziția unui flagship second-hand să fie una dintre cele mai raționale decizii la finalul anului 2026.

În parteneriat cu OLX, am căutat câteva oferte pentru modele premium care continuă să ofere performanțe excelente, dar la prețuri considerabil mai mici decât dispozitivele noi.

Samsung Galaxy S25 Ultra este una dintre cele mai interesante alternative la S26 Ultra.

Diferențele dintre generații nu sunt mari, iar principalul compromis este absența Privacy Display.

Pe OLX am găsit oferte pentru Galaxy S25 Ultra cu 512 GB de stocare la 3.500 de lei, dar și un exemplar cu aceeași configurație și baterie la 99%, disponibil la 3.700 de lei.

Vânzătorii acestor dispozitive aveau evaluări între 4,7 și 5 stele.

Cea mai interesantă ofertă mi s-a părut însă un Galaxy S25 Ultra cu 1 TB de stocare și 12 GB RAM, în culoarea Titanium Pinkgold, la 3.500 de lei.

Și modelele Apple din generația precedentă pot fi achiziții foarte bune. Am găsit un iPhone 17 Pro cu 256 GB, aflat încă în garanție și cu mici urme de utilizare, listat la 4.050 de lei. Un iPhone 17 Pro Max, cu bateria la 99% și o mică urmă într-un colț al carcasei, era disponibil la 4.900 de lei.

Diferențele față de prețurile telefoanelor noi din magazine sunt considerabile.

Pentru cumpărăturile realizate prin OLX există și funcția Siguranța Achiziției, care permite verificarea produsului și confirmarea faptului că totul este în regulă în termen de 48 de ore, prin serviciul Livrare prin plăți OLX.

Aceste oferte arată că un flagship din generația precedentă poate reprezenta o alegere mai rațională decât achiziția automată a celui mai nou model.

Verdict: iPhone 18 Pro Max câștigă mai multe capitole, dar Galaxy S26 Ultra rămâne excelent

Atât iPhone 18 Pro Max, cât și Samsung Galaxy S26 Ultra sunt smartphone-uri excelente, cu performanțe care depășesc cu mult nevoile reale ale majorității utilizatorilor.

Dincolo de diferențele tehnice, cred că alegerea dintre ele va fi influențată mai ales de sistemul de operare preferat, ecosistemul deja utilizat, preț și ofertele operatorilor de telefonie.

Există însă și o problemă comună: ambele telefoane mi se par destul de plictisitoare.

Apple și Samsung nu au mai introdus de câțiva ani schimbări cu adevărat spectaculoase pe seriile lor flagship tradiționale.

Personal, telefoanele pliabile mi se par mult mai interesante în această perioadă, în special Galaxy Fold 8 în versiunea compactă și iPhone Duo, pentru că schimbă efectiv modul în care poate fi utilizat un smartphone.

În același timp, producătorii chinezi continuă să experimenteze cu baterii foarte mari, teleconvertoare, formate noi de design și chiar obiective interschimbabile, precum soluțiile asociate Huawei Mate 90 Pro Max sau conceptelor Xiaomi.

Mi-aș dori ca Apple și Samsung să se inspire mai mult din această direcție.

La design și construcție, consider că cele două telefoane sunt la egalitate. Galaxy S26 Ultra are un mic avantaj la display datorită stratului antireflex și tehnologiei Privacy Display, în timp ce iPhone 18 Pro Max câștigă la performanță și răcire, reușind să mențină un nivel ridicat de putere pentru perioade mai lungi.

La autonomie și încărcare, acord un mic avantaj tot lui iPhone 18 Pro Max, dar diferența nu este mare. Samsung se încarcă mai repede și oferă încărcare wireless inversă, însă Apple compensează printr-o autonomie mai bună.

La software, pentru mine rezultatul este o egalitate. iOS și One UI au avantaje diferite și apreciez lucruri specifice la fiecare dintre ele.

La camere, prefer iPhone 18 Pro Max atât pentru fotografie, cât și pentru filmare, datorită consistenței rezultatelor. Samsung oferă mai multe opțiuni și flexibilitate pentru utilizatorii avansați, dar Apple produce mai frecvent imagini bune fără intervenții suplimentare.

iPhone 18 Pro Max câștigă astfel mai multe capitole ale comparației, însă nu cred că diferențele sunt suficient de mari pentru a justifica automat schimbarea ecosistemului sau înlocuirea unui flagship recent.

Ambele sunt telefoane excelente, dar niciunul nu reprezintă o revoluție. În 2026, alegerea rațională nu înseamnă neapărat cel mai nou smartphone, ci dispozitivul care oferă combinația potrivită de funcții, experiență și preț.

Abonează-te pe  
Pe aceeasi tema: