Startup-ul Planable, cu birouri în Bucureşti şi Chişinău, care a dezvoltat una dintre cele mai apreciate platforme de colaborare pentru echipele de marketing la nivel internațional, lucrând cu companii precum Hyundai, Viber, Christian Louboutin, sau Organizația Națiunilor Unite, își extinde echipa din România și Moldova.
Odată cu evoluția companiei din ultimul an, fondatorii Planable continuă recrutările de talente la nivel local, pentru a putea dezvolta platforma și servi clienții multinaționali cu care colaborează, așa că deschide o serie de joburi în IT.
Joburi în IT - poziții pentru care recrutează Planable
Compania a crescut în ritm accelerat în ultimul an, dublându-și numărul de angajați.
Printre joburile în IT pentru care Planable recrutează în continuare, atât la București, cât și la Chișinău, se numără: Senior Software Engineer, UI/UX Designer, SEO Coordinator și Growth Marketer.
Cei interesați să aplice la unul dintre posturile disponibile și să facă parte din echipa Planable, sunt invitați să își încarce CV-ul pe site-ul companiei, la secțiunea Cariere.
”Planable a crescut într-un mod impresionant în ultimii ani. Acest lucru a dus la o nevoie mare de profesioniști de engineering și marketing, așa că aproape că ne-am dublat echipa în ultimele 12 luni. Ne mândrim cu faptul că de când am pornit proiectul și până în prezent, majoritatea celor care ni s-au alăturat au ales să rămână cu noi și că avem un grad de retenție de 95%.”, a declarat Xenia Muntean, CEO Planable.
”Recunoaștem talentul tânăr din România, și îi invităm să se alăture echipei noastre, într-o companie care le oferă spațiul necesar pentru a experimenta și pentru a se dezvolta. Avantajul în a lucra într-un startup internațional ca Planable, este că ai ocazia să avansezi rapid și să ai un rol important într-o companie în plină dezvoltare. De exemplu, primul nostru angajat este acum directorul de marketing al companiei și mulți dintre tinerii care s-au angajat la noi au avut oportunitatea de a demonstra și de a avansa rapid.”, a completat Xenia Muntean.
Joburi în IT - beneficiile pe care le pun pe masă fondatorii Planable
Fondatorii Planable au pornit compania la numai 20 de ani, așa că înțeleg foarte bine șansele acordate unor tineri talentați și ambițioși. Pe lângă beneficiile profesionale oferite celor care se alătură echipei, cei de la Planable oferă noilor veniți: petreceri de bun venit, excursii periodice cu echipa în diferite destinații, activități de teambuilding la fiecare două luni (paintball, treasure hunt, board games, seară de film, activități sportive cu echipa etc.) și petrecerile aniversare Planable.
De asemenea, Planable a lansat vara aceasta și primul program de internship prin care oferă participanților oportunitatea de a învăța accelerat despre marketing și vânzări într-un start-up agil.
Programul de internship oferit de Planable durează 3 luni, iar în acest timp participanții din rolurile de marketing au ocazia să exploreze cele mai importante arii folosite de tech startups: SEO, content marketing, growth marketing, performance, social media, și altele. Internii care își doresc o carieră în vânzări, au ocazia să contribuie la procesele de cercetare, lead generation, lead qualification, pre-sales, și nu numai.
Compania este în continuă extindere, având peste 1.000 de clienți la nivel internațional. Platforma Planable, de asemenea, se dezvoltă, adăugând recent noi funcționalități pentru TikTok, ce le oferă experților în social media posibilitatea să își planifice, să colaboreze, aprobe și să programeze conținutul video pentru publicare.
Această nouă funcționalitate completează opțiunile existente de creare a conținutului în Planable pentru platforme precum Facebook, Instagram, Twitter, LinkedIn, Google My Business și YouTube.
Planable este platforma de colaborare pentru echipele de social media. Platforma simplifică procesul de planificare, primire de feedback și publicare a conținutului, astfel încât specialiștii în marketing să poată crea conținut calitativ într-un mod eficient.
În cadrul platformei, membrii echipei pot crea postări, le pot previzualiza ca și cum ar fi live, pot primi feedback și aprobare de la manageri sau alte departamente și le pot programa pentru a fi publicate pe Facebook, Twitter, Instagram, Linkedin, Google My Business, Youtube, sau TikTok.