Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Vezi în avanpremieră
Anul ăsta vom avea un nou model de iPhone, iar altul va fi băgat „la sertar”
Apple va schimba strategia anul acesta cu unul dintre modelele sale. Leak-urile sugerează că nu vom mai avea un model „Plus”, astfel că iPhone 17 Plus va deveni, de fapt, iPhone 17 Air. Din informațiile care circulă deja de ceva vreme pe internet știm că acest telefon va fi unul dintre cele mai subțiri de pe piață și ar putea avea o singură cameră pe spate, de 48 MP.
În rest, formula va rămâne aceeași: iPhone 17, iPhone 17 Pro și iPhone 17 Pro Max. iPhone 17 Pro și Pro Max ar putea primi un design nou, cu o bară orizontală, similar cu Google Pixel. Despre toate posibilele specificații ale seriei iPhone 17 poți citi mai multe în acest material.
Noi Apple Watch-uri și posibil AirPods Pro 3
Apple ar mai putea prezenta pe 9 septembrie și două noi modele de ceasuri, respectiv Apple Watch Series 11 și Apple Watch Ultra 3, însă aici nu vor fi diferențe notabile la design, ci probabil câteva îmbunătățiri la interior. Dincolo de un procesor mai performant, Apple ar putea introduce conectivitate 5G pentru prima dată pe Apple Watch, dar și un nou senzor pentru monitorizarea tensiunii arteriale.
Nu în ultimul rând, am putea vedea la acest eveniment noi căști de buzunar de la Apple. AirPods Pro 2 se apropie deja de 3 ani de la momentul lansării, care a avut loc în toamna anului 2022, astfel că acum este perioada în care am putea primi noul model, AirPods Pro 3. Acestea ar trebui să ofere un sunet mai bun, dar și o anulare mai bună a zgomotului de fond. Dincolo de asta, carcasa căștilor ar putea fi mai mică și în loc de butonul pentru împerechere de pe spate, Apple ar putea împrumuta metoda de împerechere de la AirPods 4. Aceasta presupune atingerea de două ori a carcasei, în loc de butonul fizic care trebuia apăsat.
Despre toate acestea și posibil alte surprize vom afla pe 9 septembrie la ora 8 seara în România.