LegalZen, un startup care oferă contracte și documente standard întocmite de avocați, pentru a fi personalizate în funcție de nevoile clienților, vizează să aibă în primul an de lansare 3.000 de clienți și 150 de modele de contracte încărcate în platformă.

Startup-ul a fost fondat în luna februarie a acestui an de către Marina Roșu, specialist în finanțe și antreprenor, în colaborare cu Paul Dumbrăvanu, avocat cu 18 ani de experiență.

Platforma a fost creată pentru a reduce costurile persoanelor fizice și juridice și a face procesul de semnare a contractelor mai puțin riscant, având în vedere că peste 60% dintre procesele civile din instanțele românești sunt legate de neexecutarea obligațiilor contractuale, de către una dintre părți, conform estimărilor cofondatorilor LegalZen.

”În mai anul trecut, discutam cu Paul despre faptul că unii oameni, dintre cei care apelează la cabinetul de avocatură, își doresc, pentru un cost mai mic, doar draftul unui contract, ei asumându-și personalizarea acestuia. Analizând această informație din perspectiva propriei mele experiențe de business, am realizat că oamenii se încadrează în trei categorii când vine vorba despre contractele pe care își pun semnătura: cei care nu semnează nimic fără opinia unui avocat, cei care semnează orice și cei care n-au un contract și caută unul la prieteni ori pe internet, fără a ști dacă ce au în față este măcar corect, nu mai vorbim de sigur, clar, echitabil. LegalZen este o soluție la această problemă, oferind acces la expertiza juridică a unui avocat, fără ca oamenii să aibă neapărat nevoie să angajeze unul”, spune Marina Roșu, fondator și CEO LegalZen.

LegalZen - modele de contracte

MVP-ul LegalZen.ro include 20 de modele de contracte scrise de avocați, printre acestea numărându-se modelul pentru acord de confidențialitate (NDA), pachetul de documente legale pentru site-uri (politica de confidențialitate, termeni și condiții, politica cookies), contractele de antrepriză (realizare construcții), contracte prestări servicii de web design, copywriting, colaborare cu influenceri, contracte de comodat, de împrumut între persoane fizice, creditare societate, contracte de închiriere de apartamente, modele de testament olograf.

Săptămânal sunt adăugate documente noi, atât pentru persoane juridice - antreprenori, microîntreprinderi, liber profesioniști – cât și pentru persoane fizice.

Costul unui model de contract pornește de la 100 de lei și ajunge până la 350 de lei.

Modelele de contracte cele mai vândute în prima lună de la lansare au fost acordul de confidențialitate (NDA), pachetul de documente legale pentru site-uri (politica de confidențialitate, termeni și condiții, politica cookies) și contractele de antrepriză (realizare construcții).

Cei doi fondatori estimează să aibă 3.000 de clienți anul acesta, 10.000 anul viitor și 20.000 în 2025.

De asemenea, numărul de documente încărcate pe site ar trebui să crească de la 150 anul acesta la 2.500 în 2025 prin extinderea și către domeniile financiar și resurse umane.

“Am gândit platforma cu dorința de a oferi expertiza juridică a unui avocat într-o manieră eficientă și pe limbajul unui om de business. De multe ori termenii juridici sunt o limbă străină pentru oricine nu este din domeniu, iar colaborarea e mult îngreunată din cauza asta. Acesta este unul dintre rolurile mele principale, să construiesc un pod între lumea de legal - echipa de avocați colaboratori coordonați de Paul, și cea de business - clienții noștri”, adaugă Marina Roșu.

Fiecare model de contract, scris de un avocat pentru a fi personalizat de client

Modelul de contract este editabil și vine însoțit de instrucțiuni de completare, unde sunt explicate și particularităților documentului. Platforma recomandă citirea clauzelor standard, și, unde este cazul, ștergerea articolelor care nu se potrivesc situației specifice, urmând ghidajul notelor explicative.

Pentru cazuri mai complexe, LegalZen oferă posibilitatea de personalizare în detaliu a contractului sau de analiză a unui contract existent, de către un avocat ce încheie un contract de asistență juridică cu clientul respectiv.

“Lansarea LegalZen a coincis cu boom-ul inteligenței artificiale. Evident, ne-am pus întrebarea: mai este nevoie de ceea ce oferim? Interacțiunea cu oameni reali, proprietari de mici afaceri sau persoane fizice, ne-a dus la o concluzie categorică: da, este nevoie. Vom pivota peste ceva vreme, către un alt fel de a ne servi clienții? Posibil. Între timp ne concentrăm pe a ajuta românii să semneze, cu responsabilitate, contracte clare, sigure și echitabile” explică Paul Dumbrăvanu, avocat și cofondator LegalZen.