Conceptul ediției GoTech World din acest an reprezintă o extindere a temei propuse în anul precedent – participanții vor avea ocazia să exploreze diverse perspective despre modurile în care viitorul societății este modelat de tehnologii emergente, ce depășesc sfera inteligenței artificiale. Aceste subiecte, alături de altele, vor fi prezentate de numeroși experți de renume mondial, care își vor împărtăși cunoștințele cu vizitatorii ce iau parte la sesiunile de la fiecare scenă.

Totodată, cea de-a 13-a ediție a GoTech World vine cu noutăți pentru public - două noi scene vor face parte din structura evenimentului, fiind relevante pentru trendurile actuale din tehnologie - Build.AI Stage, dedicat developerilor care vor să primească îndrumări clare despre utilizarea AI pentru îmbunătățirea dezvoltării de aplicații sau pentru crearea propriului AI, și Software Architecture Stage, unde developerii vor putea afla mai multe despre arhitecturile care vor susține viitoarea generație de soluții digitale. Mai mult, de anul acesta revine și Digital Marketing & e-Commerce Stage, cu subiecte de interes pentru oamenii de marketing din toate industriile.

O parte dintre speakerii de renume ce vor urca pe scenele de la GoTech World sunt următorii:

Olga Ivina, Global Head of Data Science în cadrul Microsoft. Cu peste 18 ani de experiență în cinci țări, Olga a ocupat diverse funcții, într-o varietate de domenii, de la cercetare, până la conducerea unor mari companii de AI. De altfel, aceasta se declară pasionată de colaborarea între oameni și AI și susține adoptarea pe scară largă a inteligenței artificale. Liza Denzer, AI-Lab Lead in Space Exploration în cadrul Agenției Spațiale Europene (ESA), conduce dezvoltarea de tehnologii AI de ultimă generație pentru a depăși limitele misiunilor de explorare spațială umană și robotică. Aceasta gestionează Erasmus Innovation Centre la ESA, promovând inițiative spațiale și facilitând cercetarea internațională la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS).

Sanae Boukhana, Global Head of Digital Marketing în cadrul DHL Express. Cu peste nouă ani de experiență în Europa, Asia și Africa de Nord, Sanae s-a impus ca o forță dinamică în lumea marketingului, unde a condus campanii și proiecte internaționale de impact, depășind în mod constant limitele și stabilind noi standarde. Shane Faulkner, Sustainability Manager în cadrul KPMG, are peste 13 ani de experiență în conducerea inițiativelor de sustenabilitate. Expert în strategii și management de proiect, acesta este cunoscut pentru reducerea amprentei de carbon și promovarea practicilor sustenabile. Shane se concentrează pe aprovizionarea etică, reducerea impactului asupra mediului și construirea unor lanțuri de aprovizionare rezistente și transparente. Emmanuel Kessler, Head of Prevention & Outreach la Centrul de Criminalitate Cibernetică al Europol (EC3) din 2020, conduce parteneriate public-private și campanii de prevenire în domeniu. Anterior, acesta a coordonat cooperarea internațională în unitatea de criminalitate cibernetică din Franța. Cu peste 10 ani de experiență, el a contribuit la destructurarea grupurilor de ransomware precum Ragnar Locker și LockBit.

Sebastian Wieczorek, Vice President AI Technology în cadrul SAP, supraveghează produse precum SAP AI Core și Data Intelligence. Ca antreprenor experimentat, el a condus anterior echipa de cercetare în inginerie web a SAP și a lansat inițiative de etică în AI. Sebastian oferă consultanță Comisiei Europene și Ministerului German al Educației și Cercetării pe teme de AI și știința datelor, punând accent pe potențialul de afaceri al GenAI. Francesco Sciuti, CEO al Devmy și Google Developer Expert, Microsoft MVP, are o vastă experiență în dezvoltarea web atât pe frontend, cât și pe backend, fiind pasionat de noile tehnologii și își actualizează constant abilitățile. Francesco susține, de asemenea, diverse inițiative pentru tineri, precum CoderDojo Foundation, și îl pasionează împărtășirea cunoștințelor prin mentorat și implicare în comunitate.

Tijn Kuyper, Advisor Digital Innovation & Smart Cities în cadrul Primăriei din Haga. Specializat în management strategic și inovație urbană, acesta este implicat în colaborarea între guvern, afaceri și cetățeni și își propune să promoveze soluții urbane durabile, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale în cadrul Living Lab Scheveningen, care servește ca un teren de testare pentru inovațiile Smart City. Danny Higler, Senior Agile Coach în cadrul Booking.com, cu peste 20 de ani de experiență în IT, specializat în Agile, DevOps și integrare AI, se concentrează pe strategii de transformare și echipe performante. Danny aplică o abordare de gândire sistemică pentru a alinia schimbările tehnologice și culturale cu obiective de business și oferă perspective asupra integrării sustenabile a AI, menținând un echilibru cu expertiza umană.

Participarea la GoTech World 2024 se realizează prin achiziționarea unui bilet de acces, direct de pe site-ul www.gotech.world. În funcție de beneficiile dorite de fiecare participant, există trei categorii de bilete: Standard Pass - 189 EUR + TVA, Content Pass - 329 EUR + TVA , VIP Pass - 429 EUR + TVA (late registration).