Acest articol face parte din seria „Descoperă AI”, în care discutăm despre impactul real al inteligenței artificiale asupra economiei României, cu exemple concrete. Descoperă-le pe toate în secțiune.


”Soluțiile oferite de noi funcționează că “motoare” de Inteligență Artificială care se integrează în soluțiile IT deja folosite de clienții finali, prin tehnologia API. În acest fel clienții finali își transformă soluțiile lor actuale (de tip CRM, ERP, BPM, etc.) în soluții inteligente capabile să proceseze cantități mari de date și să folosească informațiile obținute în decizii de business, în creșterea vânzărilor sau în automatizarea unor procese de business importante”, ne explică pentru început Cosmin Marinescu, managing partner Lummetry.

Pe scurt, Lummetry oferă 3 soluții axate pe inteligență artificială pentru a analiza date de vânzări la nivel de produs/locație/client, date campanii, promoții, fluxuri video în diferite formate uzuale, date tip text, inclusiv în limba română.

Lummetry a funcționat ca o companie tradițională de dezvoltare de software din 2007 și până în 2016 (sub numele Knowledge Investment Group), moment în care Andrei Damian, fondatorul firmei a decis schimbarea focusului spre oferirea serviciilor din zona de data science folosind tehnologii bazate pe inteligență artificială, renunțând, astfel, la activitatea de software development.

”Începând cu anul 2018, Laurențiu Piciu, Carmen Popescu, și cu mine ne-am alăturat lui Andrei Damian că parteneri în dezvoltarea companiei în direcția de dată science, lansând brandul Lummetry.AI. Din anul 2019, focusul companiei noastre este acela de a construi produse bazate pe AI”, povestește Cosmin.

De la MIT, Stanford sau Politehnică la business de AI

În acest moment, Lummetry are o echipă formată din 7 persoane, cu studii la Stanford, MIT, sau Universitatea Politehnică, printre altele, cu pregătiri și abilități complementare care le permit să analizeze din toate unghiurile informațiile și să creeze produsele pe care le pune pe piață Lummetry.

”Suntem 4 persoane pe zona de high-tech, 1 persoană din domeniul psihologiei, 1 persoană pe zona de marketing vizual și 1 persoană pe zona de business-operațional”, menționează Cosmin și ne povestește despre fiecare dintre colegii săi.

Andrei Damian este fondatorul companiei și Chief Research Officer. De asemenea este lector al cursului “Data Science with Deep learning” în cadrul masterului de Inteligență Artificială de la Universitatea Politehnică București. El este și absolvent al programului de inteligență artificială de la Universitatea Stanford, în prezent aflându-se în curs de finalizare a tezei sale de doctorat. În cadrul Lummetry este implicat cu precădere în procesul de cercetare-dezvoltare (în special Deep Learning), înglobând cercetările proprii dar și state-of-the-art în produsele Lummetry.

Laurențiu Piciu este cercetător în Deep Learning, Laurențiu este partener în Lummetry și AI Solutions Architect. Este în curs de finalizare a programului de Inteligență Artificială de la Stanford, dar și a masterului în AI. Laurențiu este responsabil cu integrarea modelelor rezultate în urma cercetării privind zona de predictive analytics, în produse utilizabile de către clienții finali.

Carmen Popescu este doctor în psihologie și analist acreditat de Internațional Association for Analytical Psychology. Carmen este partener în Lummetry și cercetător în aria tiparelor comportamentale, cercetările sale fiind înglobate în produsele Lummetry.

Alexandru Purdilă este data scientist cu o vastă expertiză în tehnologie, a luat decizia de a se dedica exclusiv tehnologiilor din sfera Inteligenței Artificiale, precum Deep Learning, începând cu anul 2017. În prezent Alexandru coordonează activitatea Lummetry pe zona de Computer Vision. În același timp, este asistent lector al cursului “Data Science with Deep learning” în cadrul masterului de Inteligență Artificială de la Universitatea Politehnică București.

Mihai Constantinescu este asistent cercetător, fiind responsabil de antrenarea, testarea și analiza de scenarii avansate cu pași multipli de iterație, activități specifice în lucrul cu modelele de inteligență artificială specializate în procesarea și înțelegerea limbajelor naturale.

Răzvan Ciobanu este data scientist și este aproape de finalizarea studiilor în cadrul masterului de Inteligență Artificială de la Universitatea Politehnică București. Remarcându-se în mediul academic prin rigurozitate analitică, a fost cooptat în echipă, iar în prezent contribuie activ la analiza, configurarea și implementarea soluțiilor tehnice Lummetry în mediile de producție ale clienților.

La rândul său, Cosmin Marinescu este absolvent al programului Executive MBA la Maastricht School of Management din Olanda și al programului de studii "Inteligență Artificială: Implicații în strategiile de afaceri" de la Massachusetts Institute of Technology SUA. Cosmin este managing partner în Lummetry și coordonează activitățile operaționale, comerciale și financiare ale companiei.

Pe un drum nou

Cum a venit decizia de a muta focusul de la dezvoltarea de software la crearea de produse bazate pe inteligență artificială?

Potrivit lui Cosmin, odată cu adăugarea direcției de Big Data în focusul business-urilor a apărut în mod natural și nevoia de a obține informații valoroase din aceste date, în mod automatizat.

”Informațiile obținute din aceste date sunt fie folosite în decizii de business fie folosite în automatizare de procese. Cel mai eficient mod de a obține aceste informații sunt prin folosirea Inteligenței Artificiale, în mod special Machine Learning și Deep Learning, expertiză pe care fondatorul companiei, Andrei Damian, a construit-o încă din anul 2016 în baza unei experiențe mai îndelungate”, adaugă el.

Acum, Lummetry trei soluții de tip “motoare” de Inteligență Artificială. Este vorba, în primul rând, despre Lummetry LENS, un motor de analiză predictivă care folosește Machine Learning și Deep Learning.

Iar printre exemplele în care acesta poate fi folosit se numără integrarea în soluțiile de optimizare a stocurilor. ”LENS prezice vânzările pentru fiecare produs din fiecare locație unde sunt comercializate produsele identificând automat tiparul de cumpărare al acestora, bineînțeles diferit de la locație la locație”, explică Cosmin.

Totodată, acest motor poate fi folosit pentru integrarea în soluțiile de recomandare produse. ”LENS identifică tiparul de cumpărare al produselor și implicit complementaritatea și similaritatea dintre produse”, spune el.

Și nu în ultimul rând, motorul își găsește loc în integrarea cu soluțiile de optimizare procese curierat. ”LENS prezice dacă un colet va putea fi livrat cu succes către destinatar într-un anumit interval orar și prioritizează coletele astfel încât gradul de livrare cu succes în anumite intervale orare să fie maximizat”, detaliază Cosmin.

În al doilea rând, există Lummetry VAPOR, care este un motor de video analytics construit să funcționeze pe infrastructură video deja existența a clienților finali.

De exemplu, VAPOR poate fi integrat în soluțiile de securitate video, detectând persoane, obiecte, mașini în zone restricționate. Totodată detectează fum și foc, prezența angajaților în zonele obligatorii sau aglomerarea de persoane și mașini (cozi de persoane și mașini).

VAPOR mai poate fi folosit și în retail, detectând lipsa produselor sau un grad scăzut de conformitate în planograma pentru rafturile cu produse. Acesta numără persoane și detectează gradul de interes din anumite zone ale unui spațiu comercial.

Iar în al treilea rând, există Lummetry ALLAN, un motor de analiză automată de tip text, inclusiv în limba română.

Acesta poate fi integrat într-o infrastructură de tip chatbot, identificând automat intenția interlocutorului și livrându-i acestuia cel mai potrivit răspuns dintr-o secțiune de “Cele mai frecvente întrebări”.

Poate fi folosit și în soluțiile de HR management. ”ALLAN face un “screening” automat de CV-uri - analizează cerințele unui post vacant împreună cu toate CV-urile aplicanților acordând automat un scor de potrivire al CV-urilor cu postul respectiv”, menționează Cosmin.

Și, totodată, poate fi folosit ca soluție de tip helpdesk support. ALLAN analizează textul unui email și determină intenția expeditorului (reclamație, cerere de oferta, problemă tehnică), apoi, alături de un robot de tip RPA, trimite automat emailul către departamentul cel mai potrivit pentru a soluționa situația.

”Modelul nostru de business presupune distribuția și implementarea motoarelor de Inteligență Artificială la clientul final de către parteneri de implementare (companii specializate pe dezvoltare software, implementare și integrare soluții IT). Astfel partenerii noștri contractează clientul final urmând să livreze motoarele Lummetry fie că integrare directă în soluțiile existe ale clientului final, fie integrate în produsele partenerului și vândute către clienții finali”, adaugă Cosmin Marinescu.

Inteligență artificială pentru orice afacere

Referitor la clienți, reprezentantul companiei precizează că în acest moment se concentrează pe cei din retail, distribuție, securitate (video) și curierat.

”Pe măsură ce dezvoltăm business-ul vom adresa și alte orizontale și verticale de business precum banking sau oil&gas”, spune el, adăugând faptul că, în zona de retail online există în prezent un avans considerabil în utilizarea instrumentelor inteligente de analiză a datelor, comparativ cu retailul clasic de tip “brick and mortar”.

”De aceea unul dintre obiectivele noastre este să aducem Inteligență Artificială și în aceste business-uri astfel încât să poată concura cu business-urile online în înțelegerea mai bună a comportamentelor clienților cu scop de fidelizare”.

Soluțiile Lummetry sunt construite astfel încât să poată folosi o gamă variată de date, iar clienții au început încă de ceva timp să înțeleagă valoare datelor, așa că și-au implementat sisteme de ERP, CRM, care-i ajută să folosească datele pe care le colectează în luarea deciziilor.

”Cu toate acestea, este firesc că orice client să vadă cu ochii lui ce poate face Inteligență Artificială dintr-o cantitate așa de mare de date. De aceea este important că în procesul de convingere a clienților să existe o etapă demonstrativă care să nu dureze mai mult de câteva zile și în urmă căruia clientul să remarce utilitatea”, afirmă Cosmin.

Totuși, reprezentantul Lummetry avertizează asupra faptului că managerii și antreprenorii trebuie să aibă în vedere faptul că inteligența artificială nu vine ca o baghetă magică, rezolvând toate problemele de business repede și ieftin.

”Inteligența artificială a devenit deja de ceva timp un “marketing hype”, fiind dificil de deosebit de către clienți ce este real și ce nu, ce se poate face și ce nu se poate face”, spune Cosmin Marinescu.

Sfatul său, pentru cei care doresc să aprofundeze subiectul AI și să identifice companiile care fac cu adevărat produse de inteligență artificială este de a citi lucrările de cercetare pe care echipele acestora le publică. De altfel, chiar și echipa Lummetry a început chiar de acum trei ani să publice lucrări științifice bazate pe propriile cercetări, integrate, mai apoi, în produsele lansate pe piață.

”Noi credem cu tărie că oamenii împreună cu Inteligență Artificială performează mult mai bine împreună decât fiecare individual. Inteligență Artificială ajută oamenii să își facă jobul mai bine, nicidecum să îi înlocuiască. În această direcție am construit și soluțiile noastre, urmând principiul inovării “JTBD - Job to be Done” introdus în literatura științifică de către Clayton Christensen. Pe scurt acest principiu presupune că viziunea de inovare prin produse și servicii trebuie să aibă în centrul ei nevoia oamenilor de a-și face treaba mai eficient”, declară Cosmin.

Aplicațiile și avantajele inteligenței artificiale

Ce poate face inteligența artificială? De pildă ajută în automatizarea proceselor repetitive, identifică tipare complexe într-o cantitate uriașă de date, prezice evenimente cu o acuratețe mai mare decât metodele statistice, analizează fluxuri video și imagini pentru a extrage informații relevante în mod automat și ajută în înțelegerea de texte și voce în diferite limbi pentru a extrage automat informații relevante.

Totodată, așa cum ne explică managing partner-ul Lummetry, printre avantajele pe care AI le aduce afacerilor se numără creșterea vânzărilor, în special în retailul online, creșterea satisfacției clienților prin oferte personalizate potrivite fiecăruia, optimizarea costurilor cu stocurile, a proceselor de business prin automatizare, poate ajuta la îmbunătățirea securității sau a diagnosticului medical.

De aceea, în opinia sa, printre domeniile pe care inteligența artificială le poate influența se numără retail-ul online, dar și cel tradițional, distribuția, medicina și sănătatea, securitatea video în spații publice și nu numai, curieratul, precum și sectorul bancar – tranzacții financiare și fraude.

Inteligența artificială și-a găsit rostul, poate chiar mai mult, și în 2020 pandemic. Lummetry a colaborat cu High-Tech Systems & Software (HTSS) la dezvoltarea unei soluții în lupta cu efectele coronavirusului, atât în retailul alimentar cât și farmaceutic.

”Unul din efectele acestei pandemii a fost destabilizarea procesului de distribuție a alimentelor și medicamentelor, existând situații multiple de lipsa stoc pe alimente/medicamente critice și suprastocare pe alimente/medicamente mai puțin vitale. Cu ajutorul Inteligenței Artificiale și a expertizei comune HTSS - Lummetry am pus la lucru algoritmii de Inteligență Artificială pentru a capta și înțelege aceste noi tipare de cumpărare care se conturează în această perioada complet atipică”, explică Cosmin.

Astfel, utilizând soluția Lummetry se pot preveni din timp noi destabilizări ale consumului pentru a diminua numărul situațiilor cu care s-au confruntat industria alimentară și cea farmaceutică.

Partenerii potriviți pentru creștere în afara granițelor

În 2019, boardul companiei a decis, ca parte din strategia de scalare a Lummetry, ca echipa să se concentreze pe dezvoltarea de produse în defavoarea serviciilor. ”În consecință, creșterea cifrei de afaceri nu a reprezentat prioritatea noastră”, spune Cosmin despre cum a decurs acest an din punct de vedere financiar.

Totuși, începând cu a doua jumătate a anului 2021 admite că se vor concentra în mod special pe creștere comercială. ”Considerăm că această este calea corectă și înțeleaptă spre scalarea unui business axat pe tehnologie înaltă precum Inteligență Artificială, și în mod particular Deep Learning”, afirmă el.

În ceea ce privește segmentul de investiții, Cosmin menționează faptul că încă din 2016, toate resursele financiare au mers către cercetarea și dezvoltarea celor 3 soluții bazate pe AI: LENS, VAPOR și ALLAN. ”Investițiile au fost realizate din resurse operaționale, din finanțări de tip granturi europene și din investiție de tip business angel”, declară el, precizând totodată faptul că sunt în curs de atragere de noi finanțări.

”Țintim parteneri și investitori împreună cu care să scalăm soluțiile noastre cel puțin la nivel regional. Că planuri, anul viitor va fi unul cu focus pe scalabilitate tehnică dar și comercială. Iar din 2022 țintim o rată anuală de creștere a businessului de 100%”, concluzionează el.