Mădălina și Adrian Cocan, fondatorii Lăptăria cu Caimac

Adrian Cocan este cofondator și Investment Director (anterior General Manager), fiind responsabil de dezvoltarea businessului și relația cu investitorii. Începând cu 2014, a pornit proiectul Lăptăria cu Caimac, a doua investiție greenfield ca dimensiune în industria lactatelor din ultimii 11 ani.

Mădălina Cocan este cofondator Lăptăria cu Caimac și coordonează dezvoltarea portofoliului de produse.

Brandul Lăptăria cu Caimac este deținut de Agroserv Măriuța, o companie înființată în anul 1994 de tatăl Mădălinei și care până în 2018 a avut exclusiv activități agricole, cultură mare (grâu, orz, rapiță, porumb, lucernă pe o suprafață de 3.000 ha) și fermă de vaci de lapte (cu peste 2.700 animale).

Lăptăria cu Caimac a demonstrat că poți să crești afaceri de agricultură și producție în România într-un mod diferit, prin calitate, prețuri corecte și întoarcerea la gustul adevărat al laptelui.

Lansată în 2018, compania a ajuns în 8 ani de la zero la 21 milioane de euro/an și de la 7 angajați la peste 200. Lăptăria cu Caimac distribuie 40 produse în 2600 magazine din toată țara. În luna mai 2021, Lăptăria cu Caimac a debutat pe AeRO în urma celei mai mari și rapide listări de acțiuni pe această piață.


Pentru soții Cocan, grija pentru business începe de la cel mai elementar în controlabil factor al societății: vremea. Dacă sunt fenomene meteo extreme sau secetă, asta se resimte în tot lanțul de producție. Iar de-a lungul vremii, brand-ul lor a trecut prin multe iar asta i-a învățat că nu doar asigurările contează, ci prevenția, care e cheia pentru acest sector atât de fragil și vulnerabil, în care agricultura și producția sunt mereu predispuse schimbărilor.

Antreprenoriatul i-a învățat însă cum să facă față capriciilor din mediul de business și din lume. Iar o parte din lecțiile învățate de antreprenori le regăsiți în răspunsurile lor de mai jos.

Ce v-a inspirat să porniți pe drumul antreprenoriatului?

Inspirația noastra a venit din două direcții clare: familia și o dorință personală de a schimba ceva.

Am crescut într-o familie de antreprenori, așa că spiritul acesta, de a construi ceva al tău, de a-ți asuma riscuri și de a crea valoare, ne-a fost familiar de mic. A fost natural să intram pe același drum la un moment dat.

Dar ceea ce ne-a motivat cu adevărat a fost o percepție pe care o vedeam peste tot când am început: românii înșiși credeau că un produs făcut în România trebuie să fie ieftin și, implicit, de calitate mai slabă. Era aproape o regulă nescrisă.

Am pornit cu o misiune clară: să creăm produse care să nu facă niciun compromis la calitate, să demonstrăm că România poate produce la standarde internaționale și, mai mult decât atât, să construim ceva de care familia și comunitatea noastră să fie cu adevărat mândre.

Ce v-a motivat să fondați compania pe care o aveți acum, ce v-ați dorit de la aceasta atunci când a încolțit ideea de a fonda acest business?

Când a încolțit ideea acestui business, ne-am dorit trei lucruri esențiale.

În primul rând, să construim un brand autentic - unul pe care oamenii să-l iubească cu adevărat, nu doar să-l cumpere din obișnuință sau pentru că e cel mai ieftin de pe raft.

În al doilea rând, să cream produse fără compromisuri. În industria lactatelor, e foarte ușor să tai din calitate - din materia primă, din timp, din proces - și să nu se vadă imediat. Noi am vrut să facem exact invers: să nu cedăm niciodată la calitate, chiar dacă asta înseamnă costuri mai mari sau procese mai complicate.

Și în al treilea rând, să provocăm status quo-ul. Piața era dominată de giganți care funcționau după o logică a volumului și a costului minim. Noi am vrut să demonstrăm că se poate altfel, că un brand de lactate românesc poate sta cu fruntea sus lângă orice produs din afară, că autenticitatea și calitatea au loc pe piață și că oamenii sunt dispuși să aleagă asta, dacă li se oferă cu adevărat

Cum a evoluat compania ta de la idee la realitate?

Adrian Cocan: Drumul de la idee la realitate a fost unul cu mult curaj sau poate inconștiență, cum ne place uneori să spunen.

Am pornit cu o viziune clară, dar cu provocări pe care nu le-am anticipat. Am aplicat pentru fonduri nerambursabile, am făcut împrumuturi și am construit de la zero o fabrică întreagă. Apoi am extins-o cu o nouă secție. Fiecare pas a cerut resurse, răbdare și o doză bună de încăpățânare.

Au fost momente grele, momente în care lucrurile nu mergeau conform planului, dar au fost și momente de împlinire profundă, care au meritat fiecare sacrificiu.

Astăzi, după 8 ani, privim înapoi și vedem concret ce s-a construit: un portofoliu de peste 40 de produse, prezența în peste 2.500 de rafturi din toată țara, și numărul de care sunt cel mai mândru: suntem în casele câtorva sute de mii de familii și în milioanele de inimi ale oamenilor care au ales să aibă încredere în noi

Ce rol aveți astăzi în business, care sunt responsabilitățile voastre de zi cu zi?

Rolurile noastre s-au conturat organic de-a lungul timpului.

Eu mă ocup de planurile de dezvoltare și investiții și conturează viziunea de ansamblu a business-ului, în timp ce Mădălina conduce brandul Lăptăria cu Caimac și coordonează dezvoltarea portofoliului de produse.

Dar, sincer, amândoi purtăm multe pălării. Într-o singură zi poți să ne găsești rezolvând o problemă operațională dimineața și discutând cu investitori după-amiaza. Asta e realitatea unui antreprenor: nu există fișă de post strictă.

Ceea ce ne bucură cel mai mult însă este că am reușit să construim o echipă în care avem cu adevărat încredere. Avem un director general pe care ne bazăm enorm și colegi care ne permit să plecăm în concediu 7 zile fără să ne uităm la telefon la fiecare oră; și asta, pentru un antreprenor, e o victorie în sine.

Siguranța nu e un detaliu, e o responsabilitate

Ce înseamnă pentru voi grija față de echipă, dincolo de salariu?

Pentru noi, grija față de echipă începe cu lucrurile fundamentale, pe care mulți le trec cu vederea.

În primul rând, siguranța. Ne asigurăm că fiecare coleg are echipamentele care funcționează corect, echipamentele de protecție adecvate și instructajul necesar. Vrem ca oamenii să vină la muncă și să se întoarcă acasă în siguranță: ăsta nu e un detaliu, e o responsabilitate.

În al doilea rând, stabilitatea. Grija față de echipă înseamnă și că deciziile pe care le luăm ca antreprenori sunt cumpănite, că nu punem în pericol locurile de muncă ale oamenilor din impulsivitate sau din lăcomie. Colegii noștri trebuie să știe că și mâine au un loc de muncă sigur.

Și nu în ultimul rând, respectul: pentru timpul lor, pentru programul lor și pentru viața pe care o au în afara fabricii. Iar pentru cei care își doresc mai mult, ne străduim să le oferim șanse reale de creștere în cadrul companiei.

Un om care se simte în siguranță, respectat și apreciat, acela e un om care pune suflet în ceea ce face.

Cum vă mențineți echipa motivată și implicată, în special în momente tensionate?

Adrian Cocan: Nu cred în discursuri motivaționale în momentele grele. Cred în prezență.

Cel mai important lucru pe care îl poți face ca lider într-un moment tensionat este să fii acolo, alături de echipă, nu doar la propriu, ci și ca atitudine. Să comunici deschis, să nu ascunzi realitatea, și să fii tu însuți un exemplu de implicare și reziliență.

Oamenii nu urmează vorbe. Urmează exemple.

Ce beneficii sau inițiative ați introdus pentru a avea grijă de sănătatea și stabilitatea oamenilor voștri?

Am încercat să introducem inițiative simple, dar cu impact real în viața de zi cu zi a colegilor noștri.

Ne asigurăm că fiecare coleg își ia zilele de concediu la care are dreptul: sună banal, dar în multe companii oamenii ajung să renunțe la ele. Pentru noi e o obligativitate, nu o opțiune, pentru că știm că un om odihnit e un om mai bun, atât la muncă cât și acasă.

Pentru joburile care se pretează, am introdus posibilitatea unei zile de lucru remote pe săptămână - un mic echilibru între viața profesională și cea personală care contează mai mult decât pare.

Suntem deschiși cu cei care vor să crească, să facă mai mult sau chiar să evolueze către alt rol - nu vrem să blocăm oameni buni în tipare rigide.

Și nu în ultimul rând: gogoși în fiecare vineri. Pentru că o cultură organizațională sănătoasă se construiește și din micile ritualuri care îi fac pe oameni să se simtă parte dintr-o echipă, nu doar angajați ai unei companii.

Cărți, cursuri, evenimente de business, altceva - ce contribuie cel mai mult la dezvoltarea voastră personală și profesională?

Sincer, nu am un răspuns simplu la întrebarea asta și cred că ăsta e chiar răspunsul.

Nu există o carte sau un curs care să fi schimbat totul. Cel mai mult am învățat din conversații cu oameni mai înțelepți decât noi. Din echipă, din familie, din cercul de prieteni, de la consultanți și parteneri de afaceri. O conversație sinceră cu omul potrivit valorează uneori mai mult decât orice program de training.

La fel de importantă e reflecția: nu doar asupra evenimentelor, ci și asupra emoțiilor pe care le trăiești în anumite momente. Să te oprești și să întrebi 'de ce am reacționat așa?' e un exercițiu de autocunoaștere pe care îl subestimăm cu toții.

Și poate cel mai important: am construit în noi, și în jurul nostru, o cultură a învățării continue. Nu ca o obligație, ci ca o mentalitate. Curiozitatea și deschiderea de a te lăsa format de experiențe, de oameni și de greșeli, asta cred că contează cel mai mult

”Nu poți inova cu o mentalitate de fabrică clasică”

Care e cultura organizațională construită de voi și echipa voastră, care sunt acele valori care vă dau autenticitate și unitate?

Cultura noastră nu s-a construit întâmplător, a fost o consecință directă a ceea ce am știut de la bun început că vrem să fim.

Am pornit cu claritate asupra valorilor fundamentale: etică, produse curate și sănătoase, și o atitudine autentică față de echipă. Acestea nu sunt vorbe pe un poster, sunt filtre prin care luăm decizii în fiecare zi.

Din această viziune a rezultat în mod natural nevoia unui anumit tip de organizație. Ca să faci produse cu adevărat diferite față de piață, ai nevoie de o structură orientată spre cercetare, dezvoltare și acumulare de know-how. Nu poți inova cu o mentalitate de fabrică clasică.

De aceea, design-ul organizațional a fost pentru noi un pas critic, nu un detaliu administrativ. Am construit o echipă suplă, tânără, energică și fără preconcepții, oameni dispuși să întrebe 'de ce nu?' în loc să accepte 'așa s-a făcut întotdeauna'.

Iar autenticitatea și unitatea vin tocmai din această coerență, între ce credem, ce producem și cum ne tratăm unii pe alții

Cum ați defini rolul unui lider, un leadership bun?

Adrian Cocan: Un lider nu este jucătorul de șah absolut care controlează tabla și piesele, și nici nu ar trebui să încerce să fie.

Un lider adevărat construiește un univers funcțional în care fiecare om are loc să crească, să se dezvolte și să rămână el însuși. Un univers în care viziunea, valorile și strategia sunt aliniate, pentru că atunci când oamenii se regăsesc în ele, nu mai performează din obligație, ci din convingere proprie. Și acela e cel mai valoros tip de contribuție.

Am văzut asta concret în propria noastră echipă. Acum 7-8 ani, angajații de pe linia de producție nu recunoșteau brânza noastră ca brânză, nu mai văzuseră acest tip de produs, referința lor era aproape exclusiv telemea. Astăzi, aceiași oameni dezbat aftertaste și arome la brânzeturile maturate. Și n-au învățat asta doar din cursuri, au învățat singuri, din curiozitate, din implicare, din mândria față de ceea ce produc.

Asta înseamnă leadership pentru mine: să creezi contextul în care oamenii se descurcă singuri, să aduci optimism când e greu, să inspiri direcția și, mai ales, să coagulezi echipa în jurul unui scop comun.

Care a fost un moment în care ai simțit că business-ul e pus la încercare și ce ai învățat din el?

Am avut parte de mai multe momente în care business-ul a fost cu adevărat pus la încercare și fiecare a venit diferit, de unde nu te așteptai.

În 2019, o furtună de gheață ne-a oprit fabrica o săptămână întreagă. Nu câteva ore, cum s-a întâmplat în București, în zona noastră au căzut zeci de stâlpi de înaltă tensiune, sute de stâlpi de medie tensiune și mii dintre cei mici, vechi, de lemn. O săptămână de tăcere totală.

În martie 2020 a venit pandemia. Activitate blocată, șoferi care nu mai puteau trece granițele, supply chain sufocat, fabrici închise, oameni bolnavi. Am reușit să ținem producția în mișcare și să livrăm, sacadat, după nevoile magazinelor. Când s-a instalat panica, comenzile au crescut cu 300% în două săptămâni. Am făcut tot ce s-a putut și am livrat integral.

În martie 2021, Evergreen s-a așezat de-a curmezișul Canalului Suez. Au urmat blocaje în producția europeană, întârzieri, scumpiri - s-au simțit și la noi.

În 2022, abia ieșeam din pandemie când a început războiul din Ucraina. Criza energetică a oprit fabrici întregi din vest. Au urmat creșteri masive de prețuri și prăbușirea unor lanțuri de aprovizionare construite în zeci de ani.

2023 a adus inflația cumulată a pandemiei și a războiului. Iar 2024 a bătut recorduri de secetă, un an extrem de greu pentru agricultura românească. Pe acest fundal, a fost profund frustrant să vedem că noi și alte companii românești integrate, care produc și hrana animalelor, și laptele în ferme proprii, am fost excluși de la un grant de sprijin din cauza unei erori birocratice. Multinaționalele au primit până la 500.000 de euro fiecare. Noi am primit zero.

Din toate acestea am învățat un lucru esențial: business as usual este, de fapt, unusual. Adaptarea nu e o opțiune de rezervă, e condiția de bază. Iar pentru noi, adaptarea a însemnat întotdeauna să găsim metode de a performa mai bine, fără să abdicăm de la valorile noastre și fără să facem rabat la calitate. Asta a fost și rămâne linia roșie.

Care sunt ritualurile voastre ca lideri, care vă ajută să aveți claritate și stabilitate în decizii?

Nu avem ritualuri sofisticate sau metode împrumutate din cărți de management, avem ritualuri care s-au format natural și care funcționează pentru noi.

Cel mai important este dialogul dintre noi. Deciziile importante le rostogolim îndelung, le întoarcem pe toate părțile, ne provocăm reciproc, ne punem întrebări incomode, până când decizia capătă o formă cu care amândoi suntem cu adevărat împăcați. Nu căutăm consens de dragul liniștii, ci claritate de dragul direcției.

Fiecare dintre noi are și propriul ritual de claritate. Mădălina începe ziua devreme și își rezervă câteva momente liniștite în fața computerului, înainte să înceapă agitația zilei, acel spațiu de calm de dimineață în care gândurile sunt încă neîntrerupte. Eu, în schimb, simt nevoia să mă detașez ca să gândesc profund, și adesea cele mai grele subiecte mi le procesez la volan, unde mintea are libertatea să meargă unde trebuie.

Poate că nu sună a ritual clasic de business, dar nici noi nu ne-am propus să fim un business clasic. Am pornit de la început cu gândul de a face lucrurile altfel, de a provoca status quo-ul. De ce ar fi diferit felul în care luăm decizii?

IMM-urile sunt adesea cele mai expuse. Care sunt riscurile reale care vă preocupă cel mai mult în activitatea voastră?

IMM-urile trăiesc cu riscul alături în fiecare zi și nu cred în a-l minimiza sau ignora.

Ne preocupă vremea. Sună simplu, dar pentru noi e un risc real: agricultura este o parte importantă a business-ului nostru, iar calitatea laptelui începe cu calitatea hranei vacilor. Când seceta sau capriciile climei afectează recoltele, simțim asta direct în lanțul nostru de producție.

Ne preocupă instabilitatea politică și modificările legislative, un mediu impredictibil face planificarea pe termen lung extrem de dificilă, iar deciziile de investiții devin mult mai complicate când regulile se schimbă frecvent.

Ne preocupă riscul de întrerupere a activității. Nu avem întotdeauna în România specialiștii sau piesele de care avem nevoie, de multe ori trebuie să le căutăm și să le aducem din afară. Și uneori, a zecea pană de curent într-o zi îți compromite exact acel senzor, acea pompă specială și unică pentru care nu ai piesa de schimb pe stoc. O întârziere de câteva zile se traduce direct în pierderi reale și în nervi.

Ne preocupă contextul general de piață, o perioadă de contracție a consumului sau o stare de spirit colectivă care îi face pe oameni să fie mai închiși și mai stresați se simte imediat în alegeri. Oamenii cumpără altfel când sunt nesiguri.

Și nu în ultimul rând, ne preocupă propriile greșeli de management. Suntem oameni, luăm decizii în condiții de incertitudine și uneori greșim. Să rămâi lucid și să recunoști asta e, cred, primul pas spre a limita impactul unor astfel de greșeli.

Prevenția: mentalitate în toate liniile de business

Cum vă pregătiți pentru situații neprevăzute: defecțiuni, accidente, întreruperi de activitate, pierderi de marfă sau probleme juridice?

Pregătirea pentru situații neprevăzute începe, paradoxal, cu ceea ce poți măsura și anticipa.

Totul pornește de la cifre și date concrete. Fără informații clare nu poți construi modele, nu poți estima riscuri și nu poți stabili priorități. Datele sunt fundația, fără ele, gestionezi crize la întâmplare.

Dar datele singure nu sunt suficiente. A doua componentă esențială este flexibilitatea: capacitatea de a rezolva probleme în timp real, de a te adapta rapid când situația o cere. Și flexibilitatea reală nu poate exista fără descentralizarea deciziei.

Dacă orice decizie trebuie să urce și să coboare o scară ierarhică complicată, viteza de reacție nu mai este un reflex, se transformă într-un bolovan rostogolit la deal. Iar în criză, un bolovan rostogolit la deal nu ajunge niciodată la timp

Ce măsuri de protecție ați luat pentru compania voastră – oameni, echipamente, bunuri, procese? (ex. asigurări de sănătate, proprietăți, răspundere, cargo etc.)

Avem toate tipurile de asigurări: proprietăți, echipamente, cargo, răspundere și chiar asigurare pentru deciziile managementului. Dar asigurările rezolvă doar pierderile directe.

Pierderile indirecte: oprirea activității, întârzierea sau anularea livrărilor, efectele în lanț ale unei crize - nu se rezolvă cu o poliță. Se rezolvă prin prevenție.

De aceea, dincolo de asigurări, am investit în proceduri clare, în tehnologie aleasă special pentru a adresa riscurile identificate și într-un proces continuu de îmbunătățire a echipelor și a proceselor. Prevenția nu este un departament sau o bifă, este o mentalitate prezentă în toate liniile noastre de business.

O asigurare îți acoperă paguba după ce s-a întâmplat. Prevenția face ca unele lucruri să nu se întâmple deloc și asta nu are preț.

Aveți un plan de continuitate pentru compania voastră? Ce rol joacă partenerii externi în acest plan (inclusiv cei din zona de protecție financiară)?

Nu avem un plan de continuitate într-un document formal și o spun cu toată onestitatea. Dar am construit ceva poate mai valoros decât un document: o structură care funcționează independent de noi.

Avem un director general pe care ne bazăm enorm, o echipă care se autoreglează, procese descentralizate și proceduri clare. Dacă mâine am lipsi brusc amândoi, activitatea ar continua. S-ar simți, nu o să pretindem că nu, dar nu s-ar opri.

Cred că acesta e, de fapt, testul real al unui business sănătos: nu că are un plan frumos pe hârtie, ci că poate merge mai departe fără să depindă de o singură persoană sau de doi fondatori

O activitate care vă face un lider mai bun este…

O activitate care mă face un lider mai bun este să ascult: cu adevărat, nu ca să răspund. Fie că e o conversație cu un coleg de pe linia de producție, cu un partener de afaceri sau cu cineva din familie, fiecare perspectivă îmi oferă ceva ce nu aș fi găsit singur.

La fel de importantă este și reflecția, să mă opresc din alergat și să întreb sincer: ce a mers, ce nu a mers și de ce am reacționat cum am reacționat.

Și nu în ultimul rând, hobby-urile. Fiecare dintre noi are activități în plan personal care ne ajută să ne detensionăm, să ne reîncărcăm cu răbdare și să câștigăm puțină perspectivă. Uneori cea mai bună decizie de business se conturează când ești departe de birou.

Oamenii - singura constantă în incertitudine

Ce înseamnă pentru voi un business sănătos? Dar o echipă sănătoasă?

Un business sănătos este unul care își atinge obiectivele în mare măsură și, poate mai important, nu depinde de o singură persoană. Dacă businessul tău se oprește când tu lipsești, nu ai construit un business, ai construit un job foarte complicat.

O echipă sănătoasă este una care se autoreglează. Nu are nevoie să fie împinsă sau monitorizată constant: identifică problemele, găsește soluții și merge mai departe din propria energie. Pentru mine, asta e cel mai clar semn că ai construit ceva durabil

Ce sfat ați da altor antreprenori despre cum să-și protejeze afacerea și echipa?

Primul și cel mai important sfat: investește în oameni. Nu în ultimul rând, nu când îți rămân resurse, ci primul. Doar cu oamenii potriviți alături poți depăși orice criză și orice furtună.

Echipamentele se strică, piețele fluctuează, legislația se schimbă: oamenii sunt singurul lucru care rămâne constant în incertitudine.

Al doilea sfat: fii un lider echilibrat, coerent și prezent. Echipa ta se uită la tine în momentele grele. Dacă tu ești ancorat, și ei vor fi.

Și din punct de vedere practic - asigură tot ce poți asigura. Mi-aș dori să existe o asigurare pentru orice. Nu există, dar cu cât acoperi mai multe riscuri, cu atât dormi mai bine și iei decizii mai clare când lucrurile merg prost.