Astfel, atât valoarea cât și numărul investițiilor de tip private equity (este un termen care se traduce prin deținerea de acțiuni la companii private, care nu sunt listate la burse) au crescut semnificativ, scrie seekingalpha.com. Pe bătrânul continent au fost raportate 804 deal-uri în trimestrul 2 din 2018, cu o valoare totală de 88,5 miliarde de euro.

În ceea ce privește tranzacțiile de peste 1 miliard de euro, compania de consultanță precizează că au fost 13 astfel de deal-uri, aproape dublu față de primul trimestru din 2018 (au fost 7). Una dintre cele mai mari tranzacții a fost în valoare de 4,6 miliarde de euro pentru un pachet de 57,8% din acțiunile AccorInvest (compania fiind evaluată, astfel, la 8 miliarde de euro).

Tot la nivel european au fost 219 exituri în trimestrul 2 al acestui an, iar 17 companii s-au listat pe bursă.

În ceea ce privește sectoarele pe care investitorii le-au considerat a fi atractive, în capul listei se află cel tehnologic. Sectorul IT a atras 21% din investițiile de tip private equity din prima jumătate a anului în curs.

Brexitul a speriat puțin companiile și investitorii, Marea Britanie și Irlanda pierzându-și din atractivitate în fața Franței și a Beneluxului, care au atras 29% din deal-urile din Europa.