Discuția cu Mălin Ștefănescu a avut loc în cadrul Tigers Summit la Vodafone Innovation Corner, locul de discuție pentru inovatorii României.


Mălin Ștefănescu este antreprenor de peste 20 de ani, fiind fondatorul companiei EEU Software, a fost președinte al TechAngels, cea mai mare comunitate de angel investors de la noi.

E investitor cu vechime în startup-uri tech, iar în portofoliul său se află nume precum Typing DNA, Smart Dreamers sau Tokinomo. Acum, Mălin este vicepreședinte al TechAngels și își continuă munca de antreprenor tech și de susținător al ecosistemului local.

Am discutat cu el la Tigers Summit 2024 despre rolul tehnologiei și despre viitorul startup-urilor din țara noastră.

Urmărește interviul video pe care l-am realizat cu el în cadrul Tigers Summit, prima ediție a unui eveniment în care am discutat cu firme mari, românești și străine, cu investitori, cu industria de ecommerce, cu antreprenori în ascensiune, și am văzut și prezentări despre cele mai noi tehnologii care sunt create în România. Mai jos poți citi principalele concluzii ale interviului.

Întrebările pe care i le-am adresat lui Mălin Ștefănescu, VP TechAngels:

  • Care a fost inovația care te-a uimit cel mai mult de-a lungul vremii?
  • Suntem într-un moment în care luăm tehnologia de-a gata?
  • Ce le transmiți oamenilor care consideră că tehnologia este un lucru rău?
  • Ce îi trebuie României ca să devină un ”tigru” al Europei?
  • Trei domenii esențiale pentru dezvoltarea României?
  • O recomandare de afacere care te-a impresionat.

Principalele concluzii ale discuției cu Mălin Ștefănescu:

  • Tehnologia este o unealtă care ar trebui să fie folosită pentru a ajuta, nu pentru a încurca, evitând să vedem doar aspectele negative precum pierderea locurilor de muncă.
  • Tehnologia poate aduce și provocări, dar acestea pot fi convertite în oportunități; de exemplu, anumite task-uri sunt acum realizate de tehnologie, dar asta permite oamenilor să se orienteze spre alte domenii, cum ar fi social media, care nu exista acum 20 de ani.
  • Este important să inovăm și să avem curajul de a visa; în România, ecosistemul de startup-uri este sănătos și bazat pe criterii corecte, fără a fi perturbat de factorul politic, iar deschiderea către tehnologie este mare.
  • Există exemple de start-up-uri din România care s-au internaționalizat și au ajuns să fie listate pe bursa din New York, ceea ce arată potențialul mare de inovare din țară.
  • România nu a fost mai activă în domeniul inteligenței artificiale. Avem nevoie să fim mai activi și inovatori în acest sector pentru a ține pasul cu schimbările globale.
  • Sunt multe oportunități în IT și calculatoare. Programarea poate fi fascinantă și oferă numeroase posibilități. Este un domeniu la care trebuie să ne raportăm și să fim activi pe plan internațional.