Scopul lansării acestui proiect este de a ajuta la dezvoltarea competențelor digitale, atât în rândul studenților cât și al profesorilor. Totodată, laboratorul de cloud le va oferi studenților posibilitatea de a experimenta cele mai noi inovații în tehnologia informației.
”Mă bucur să lucrez într-o companie care pune educația pe primul loc. Microsoft investește anual 1 mld. dolari în educație. Aici am investit și noi peste 1 milion de dolari în educație. Trăim într-o economie digitală și avea competențe digitale nu mai e un moft. E unul dintre laboratoarele de cloud din România, iar prin el ne dorim să dăm viață misiunii Microsoft: să împuternicim orice organizație și om să obțină mai mult”, a declarat în cadrul unui eveniment de presă Violeta Luca, general manager Microsoft România.
Aceasta a precizat faptul că, în România, astăzi, 9 din 10 companii își propun implementarea unei strategii digitale. ”Acest lucru cere resurse și oameni capabili. Însă, mai puțin de 3% din companiile din România sunt în AI: mult mai puțin decât în SUA sau alte părți. De aceea vrem să sporim aceste competențe de inteligență artificială. Ne propunem să fim alături de mediul economic, de învățământ, să contribuim la curricula de cursuri. Chiar dacă nu vor merge în IT, vor contribui la dezvoltarea de business”, a mai spus Violeta Luca.
În cadrul laboratorului de cloud inaugurat de Microsoft în ASE vor preda 11 ingineri de sistem de la Microsoft România, fiecare dintre ei urmând să acopere câte o noțiune specifică cuprinsă în curriculă.
Primul curs va începe în luna martie, frecvența fiind săptămânală, cursurile urmând să se încheie în luna mai.
Oficialii ASE au precizat faptul că, deși ținta principală este pe atragerea studenților de la Cibernetică, se pot înscrie studenți din tot ASE-ul.
”În laborator au loc 25 de studenți în medie pe curs. Cursul va fi săptămânal, cu o cerere se va pune sala la dispoziția celor care doresc să participe la curs, dacă vor fi mai mulți înscriși pe listă care doresc să participe”, au spus reprezentanții Academiei.
Utilizatorii laboratorului au acces la infrastructuri virtuale scalabile în funcție de proiectul la care lucrează, de la un procesor la putere de calcul de ordinul zecilor de mii de procesoare. Aceștia pot crea și testa algoritmi de inteligență artificială, machine learning, pot simula orice mediu de test de pe aproape orice platformă sau sistem de operare, pot stoca și gestiona volume practic nelimitate de date și nu în ultimul rând, pot dezvolta ei însăși noi aplicații și platforme.
11 experți în cloud din partea Microsoft România vor susținte cursuri prin care studenții își pot dezvolta atât aptitudinile tehnice, cât și cele de inovație in business. Tema principală a primului curs susținut în laboratorul de cloud, începând cu luna martie, se va concentra pe ultimele inovații în tehnologia informației prin intermediul Azure, platforma de cloud computing a Microsoft. Vor urma apoi cursuri în care accentul este pus pe inteligența artificială, astfel că studenții de la ASE vor putea veni cu idei și proiecte noi.
Totodată, rectorul ASE a precizat faptul că se va discuta în consiliul de administrație și se va înainta spre Senatul ASE o cerere privind posibilitatea ca absolvenții acestui curs să primească credite.
”Abordăm ideea de infrastructuri hibride și edge computing. Cursul va conține noțiuni despre bazele cloud, principii cloud, machine learning. Începem de la anul 1: e o bază de cloud computing fundamentals, deci pot veni studenți din orice an”, au mai spus oficialii ASE.
În același timp, rectorul ASE, Nicolae Istudor, a precizat faptul că laboratorul de cloud este cea de-a 14-a sală deschisă în cadrul ASE cu sprijinul companiilor private, investiția în acestea ridicându-se la circa 600.000 de euro.
”Un lucru foarte bun pentru studenți are loc de prin 2008: implicarea companiilor în mediul academic. Ne deschidem către o relație mai bună cu ei. Noi putem da expertiza și dăm specialiști pentru piața muncii. Văd acest liant foarte bine venit. Înainte ne arătam unii cu alții cu degetul. Așa că ne-am zis că trebuie să ne unim”, a declarat Istudor.
Acesta a adăugat că există 3 categorii de parteneriate pe care ASE le-a încheiat cu firmele din țară: strategice (aici este vorba despre investiții de mai mult de 50.000 euro), medii (nu implică componentă financiară, dar experți din companii sunt invitați la cursuri și împărtășesc din cunoștințele lor), practica studenților (în acest moment, în cadrul ASE sunt 3.500 de locuri de practică luate prin contract cu diverse companii din țară).
Proiectul „Cloud-Enabled Laboratory” dezvoltat de Microsoft s-a lansat anul trecut prin deschiderea primului laboratul de tehnologii în cloud din România la Universitatea de Vest din Timișoara și vine să completeze această paradigmă prin crearea unui laborator de informatică în cloud ce poate răspunde oricăror nevoi de curriculum sau cercetare. Anul acesta, inițiativa a fost dusă mai departe prin deschiderea celui de-al doilea laborator în cloud, la ASE, caracterizat de o infrastructură hardware minimală formată din puncte de acces către resurse cloud și inteligență artificială. Acesta poate fi folosit cu succes atât pentru desfășurarea procesului de predare clasic, pentru implementarea de proiecte de cercetare cât și pentru start-up-uri de tehnologie care vor să prototipeze și să dezvolte platforme noi, având acces la cele mai moderne tehnologii.