Compania estimează creșteri și în 2023, cu focus pe regiunea DACH, respectiv dezvoltarea avantajelor competitive, atât din punct de vedere tehnic, cât și a metodologiilor de implementare a proiectelor.

mindit.io a livrat anul trecut peste 140 de soluții, dedicate unor industrii variate, precum retail, banking, fintech, foodtech, healthcare, pharma, hospitality, publishing și real estate, atât pentru companii de dimensiuni mari, precum Swisscom, precum și pentru companii medii, din zona DACH, România și SUA. În prezent, mindit.io își concentrează atenția pe implementarea unor soluții dedicate industriei de travel retail, unde are ca partener unul dintre cei mai mari jucători de pe piață la nivel global, derulând, totodată, proiecte și pentru sectoarele de healthcare, banking și fintech.

În 2022, pentru a susține creșterea volumului și a calității proiectelor livrate, compania și-a extins echipa cu peste 140 de noi colegi, ajungând, în prezent, la un număr de 250 de specialiști. Compania își continuă și anul acesta procesul de creștere, mizând pe învățare continuă, un element deosebit de important pentru mindit.io, ce se traduce prin proiecte din industrii diverse, tehnologii noi, scalarea proiectelor existente prin procese care să le permită partenerilor avantaje competitive.

De asemenea, 2023 este un an în care mindit.io explorează inițiativele europene atât în zona de securitate cibernetică, cât și în partea de identitate digitală, pentru a putea susține în continuare clienții nu doar în industriile lor, dar și în a fi aliniați cu reglementările europene.

„Ne bucurăm de o creștere constantă a portofoliului de clienți și noi proiecte. Totodată, întrucât cultura noastră organizațională promovează autonomia și stimulează asumarea provocărilor, ne încurajăm oamenii să-și aleagă rolurile dorite și suntem alături de ei la orice pas în parcursul profesional. Valorile comune, precum abordarea centrată pe client, profesionalismul, autenticitatea și spiritul de echipă, sunt cel mai important aspect pentru noi”, a declarat Lucia Stoicescu, CEO mindit.io.

Compania estimează o creștere a afacerilor pentru anul curent prin consolidarea și întărirea poziției pe piața din zona DACH (Germania, Austria și Elveția). La începutul anului trecut, mindit.io a deschis un birou în Elveția, pentru a explora mai ușor oportunitățile de pe piața externă, în contextul în care o parte relevantă a portofoliului companiei se află în zona DACH.

Potrivit reprezentanților mindit.io, industria locală de software avansează foarte rapid - dacă la nivel european sectorul IT se dezvoltă cu cca. 17% de la an la an, în România înregistrează creşteri de 1,2 ori mai mari.

Totodată, pe plan local, acest segment se dezvoltă de trei ori mai accelerat decât economia naţională.

mindit.io este o companie românească, specializată în dezvoltarea de software, fondată în 2015 de Irina Arsene.

În prezent, mindit.io numără peste 250 ingineri software, cu un nivel ridicat de expertiză în peste 50 de tehnologii, care operează pe un portofoliu de peste 200 de proiecte naționale și internaționale. Compania are în prezent patru locații din România – în București, Cluj, Iași și Sibiu – și un birou în Elveția, deschis în 2022. Principalele industrii deservite de mindit.io sunt: retail, fintech & wealth management, healthcare, banking și foodtech.