Pe 17 aprilie la Belgrad a avut loc lansarea regională a telefoanelor din seria Edge 50 și a căștilor moto buds și moto buds+. Telefoanele Moto Edge 50 ocupă a plajă largă de prețuri cu 50 Fusion de la 1800 de lei, 50 Pro de la 3000 de lei și 50 Ultra de la 4000 de lei. Pentru a se remarca în ochii consumatorilor, Motorola a realizat un design special și a adus elemente interesante precum lemn pe 50 Ultra și un alb perlat similar marmurii pe 50 Pro și piele vegană foarte fină pe 50 Fusion.

De asemenea, pentru această serie de telefoane a fost aleasă integrarea discretă a modului de cameră în restul corpului pentru un aspect unitar mai plăcut. Majoritatea producătorilor din prezent aleg module de cameră foto foarte mari, care ies în evidență de la o poștă. Mie îmi place abordarea motorola și am semnalat designul distinctiv în review-ul lui Moto Edge 50 Pro.

Există un model de Edge 50 Ultra cu lemn pe spate, ceea ce îi conferă un look aparte și se simte interesant în mână. Acum va depinde de consumatori dacă asta caută și dacă sunt interesați de astfel de designuri. Eu zic că au făcut alegerea bună cu această serie.

Un alt mod de diferențiere în piață pentru Motorola este partenerierea cu diferite companii care pot aduce un plus valoare în ecuația deciziei de achiziție. Poate cel mai important parteneriat este cu Pantone, doar că anul acesta se duce dincolo de aspectul exterior al telefonului (de exemplu, Edge 50 Ultra este disponibil în culoarea anului 2024 Peach Fuzz).

Pentru Edge 50 Pro și Edge 50 Ultra Motorola a obținut certificare Pantone pe display, dar și pe camerele foto. Asta înseamnă că Pantone a validat display-urile și camerele și garantează că display-urile afișează culorile Pantone în mod corect, iar camerele surprind culorile naturiste Pantone. Mai mult există o certificare Pantone SkinTone și astfel tonurile de piele ale subiecților fotografiați de aceste două telefoane să arate cât mai natural.

Un alt parteneriat important este cel cu Gorilla Glass, cel mai cunoscut producător de sticlă pentru protecția display-urilor, iar astfel toate telefoanele Motorola, indiferent de model din 2024, vor beneficia de protecție Gorilla Glass.

Chiar și pentru packaging există un parteneriat cu o companie producătoare de parfum pentru a parfuma cutia și a oferi o experiență de unboxing senzorială. Personal îmi place foarte mult acest parfum și mi se pare foarte cool.

Un alt pas în față foarte important este realizarea căștilor moto buds+ în parteneriat cu celebra companie Bose pentru a oferi un sunet de calitate. Majoritatea companiilor producătoare de telefoane au în ofertă și căști wireless, iar acum Motorola se poate diferenția prin oferirea unui produs cu sunet de calitate, dar la un preț mai mic, buds+ având un preț recomandat în Europa de 149 de euro.

Un alt lucru important este aducerea unui sistem foto performant în mai multe categorii de preț. Toate cele trei modele au camere de 50 MP, deși ușor diferite, iar versiunea Pro și Ultra au camere telefoto cu zoom optic 3x. În cadrul evenimentului, un fotografi profesionist a demonstrat cum poate fi folosit telefonul în diferite scenarii pentru a face portrete care să arate bine, dar și cum poate folosi funcții noi precum expunerea lungă pentru a crea imagini creative.

În România, cel puțin, Motorola vine cu o strategie care pare să fie câștigătoare: aduce telefoanele la un preț mai mic decât cel recomandat în regiune și doar versiune cu cea mai mare capacitate de stocare. Edge 50 Fusion și Edge 50 Pro vor fi disponibile în versiune cu 512 GB stocare, ceea ce e impresionant mai ales pentru Fusion care se vinde la 1800 de lei, iar Edge 50 Ultra va fi vândut în versiunea cu 1 TB spațiu de stocare.

De asemenea, atât Edge 50 Pro, cât și Edge 50 Ultra vor avea un pachet complet format din încărcător foarte rapid la 125 de wați și husă în cutie, iar ambele modele vor avea încărcare wireless foarte rapidă la 50 de wați. Asta face ca încărcatul să devină mult mai convenabil.

Totuși, lansarea nu a fost fără controversă cu decizia companiei de a echipa aceste telefoane cu procesoare mai slabe decât cele din seria Edge 40. Diferența nu este uriașă, însă cei care se uită doar la cifre și procesoare este posibil să fie dezamăgiți de aceste noi telefoane.

Dacă vrei să afli mai multe despre Edge 50 Pro te invităm să urmărești review-ul nostru, iar Edge 50 Ultra și moto buds+ urmează să le testăm cât de curând și vom reveni cu păreri pe start-up.ro și pe canalul nostru de YouTube.