Totodată, 63% dintre români își doresc ca guvernul să implementeze identitatea digitală considerând că adoptarea ei poate reduce considerabil birocrația în serviciile publice din România.

Birocrația (69.7%), nesoluționarea problemelor cetățenilor (37%) și lipsa interconectării (36%) sunt principalele motive invocate de români pentru ineficiența serviciilor publice.

Mai mult, din sondaj reiese că sistemul de sănătate este serviciul public pe care cei mai mulți românii și-l doresc digitalizat (67%) prin programări online, telemedicină și fișe medicale electronice, urmat de serviciile de taxe și impozite (54.1%) și cele de securitate socială (30.8%) prin portaluri online pentru cereri de pensie și asistență socială.

Andrei Cruceru, cofondator şi preşedinte Metaminds, a declarat că “suntem la începutul unei noi etape de dezvoltare pe termen lung. Și pentru a putea vorbi despre viitor, e nevoie să înțelegem foarte bine prezentul. Tocmai de aceea am ales să facem acest sondaj, pentru a vedea unde suntem și pentru a avea o predictibilitate mai mare asupra nevoilor viitoare. Având această oglindă, care ne arată percepția cetățenilor asupra digitalizării României, ne putem concentra eforturile în direcțiile în care resimt și ei nevoia de schimbare la nivel de digitalizare. Vedem că una dintre marile probleme este lipsa interconectării serviciilor, ea generează multă frustrare, neîncredere și ineficiență.

Andrei Roman, fondatorul Atlas Intel, a explicat că “digitalizarea serviciilor publice este un element vital în evoluția societății noastre către o administrație mai eficientă și transparentă. Acest studiu, realizat de AtlasIntel la comanda Metaminds, este un pas important în înțelegerea nevoilor și preocupărilor cetățenilor noștri în ceea ce privește acest proces de transformare digitală. Studiul relevă că românii, într-o proporție covârșitoare de mai bine de 90%, consideră că digitalizarea serviciilor publice este imperativă pentru dezvoltarea economică în contextul în care birocrația rămâne un impediment extrem de grav. În același timp, studiul demonstrează că avansurile din ultimii ani, atât din punctul de vedere al modernizării statului cât și din punctul de vedere al aptitudinilor digitale ale propriilor cetățeni, sunt insuficiente. Mai bine de jumătate dintre români, aprox. 52%, declară că interacțiunea cu serviciile digitale publice disponibile în prezent nu le-a îmbunătățit experiența personală cu acestea. Suntem în continuare la început de drum.

Metaminds investește 3 milioane de euro în identitate digitală

Metaminds va aloca aproximativ 3 milioane de euro în următorii ani pentru a crea și extinde departamente dedicate arhitecturii, dezvoltării si operaționalizării de noi soluții de tehnologie, dar și pentru a consolida expertiza prin stagii de pregătire pentru echipe specializate cum ar fi computing, stocare, virtualizare, arhitectură de comunicații și securitate.

În plus, compania va investi în propria academie menită să transforme pregătirea profesională în domeniul tehnologiei. Prin această academie, Metaminds se angajează să stabilească noi standarde în educația de profil și să devină lider în formarea și dezvoltarea specialiștilor din industria digitală. Acest program va permite Metaminds să ofere clienților nu doar soluții tehnice avansate, ci și acces la un corp de profesioniști bine pregătiți.

Toate aceste investiții vor permite companiei Metaminds să dezvolte și să implementeze soluții avansate în domeniul identității digitale, să optimizeze și să inoveze în gestionarea,analiza și valorificarea volumelor mari de date și să îmbunătățească măsurile de securitate cibernetică pentru a proteja datele și infrastructurile digitale ale clienților.