Lectură de 2 min

Nu e o soluție magică. Trebuie să pui întrebările corecte și să găsești singur răspunsuri

Abonează-te pe  
Până de curând am fost perfect convinsă că un mentor cu care povestești de afacerea ta este persoana care stă puțin și ”rumegă” informațiile pe care i le dai și apoi îți întoarce o foaie cu niște detalii și strategii, ca un roboțel, pe care tu mai apoi le iei și le pui în practică și stai doar și privești cum business-ul tău crește în mod miraculos.
Nu e o soluție magică. Trebuie să pui întrebările corecte și să găsești singur răspunsuri

Acest text a fost publicat prima oară în newsletter

Fii la curent cu lucrurile scrise de noi în fiecare zi la ora 9.00 dimineața prin newsletter-ul start-up.ro

Abonează-te aici

Acest articol a apărut inițial ca Nota Redacției în newsletter-ul start-up.ro din data de 13 august. Abonează-te și tu pentru a primi zilnic cele mai noi știri, cele mai bune sfaturi!


Într-o discuție pe care am avut-o săptămâna trecută, și pe care o puteți citi pe larg (dacă aveți 21 de minute libere – veți găsi în material cu bold sau scoase în prim plan elementele pe care trebuie să le rețineți musai), viziona sau asculta ca podcast într-un material pe care-l găsiți începând cu dimineața aceasta pe site – am aflat că lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Că un mentor nu vine cu o soluție magică pentru problemele și dilemele pe care le ai. Dar că te poate ajuta, prin întrebările corecte pe care ți le adresează, să găsești singur răspunsuri.

Am mai aflat că un mentor este cel care-ți spune adevărul verde-n față, oricât de dificil ar fi pentru tine să auzi acele lucruri, când poate familia, prietenii și cunoscuții te-au bătut pe spate și ți-au spus ce treabă bună faci, dar de fapt realitatea business-ului e alta.

Alături de un mentor poți stabili niște obiective clare de care să te ții pentru a vedea cum evoluează parcursul afacerii tale.

Așa cum spunea unul dintre interlocutorii mei, un mentor nu este principalul supererou în relația voastră. Nu va veni să salveze startup-ul în timp ce tu doar privești de pe margine. Mentorul este un partener, un sidekick, ca să păstrăm analogia cu supereroii, și tu ești principalul erou.

De ce? Pentru că, de fapt, este afacerea ta, iar pentru a continua are nevoie de tine și de amprenta ta, viziunea ta. Mentorul te poate ghida, își poate oferi niște sfaturi, poate să-ți pună acele întrebări la care poate tu nu te gândești și-ți poate oferi o viziune din afară, atât de utilă în momentele în care suntem prea prinși de ceea ce facem și nu mai vedem ”the big picture” cum spun americanii.

Ceea ce este cu adevărat important este ca tu să lași deoparte prejudecățile, să nu-ți mai protejezi startup-ul ca și când ar fi copilul tău – știu, e greu – și să-ți deschizi mintea, să accepți feedback-ul omului pe care l-ai ales să-ți fie mentor și să muncești mult. Poate chiar mai mult decât ai face-o dacă ai fi un simplu angajat.

Poate că sunt anumiți antreprenori, din afară și de la noi, care fac ca lansarea și creșterea unui startup să pară ceva ușor. Nu-ți spune nimeni să adopți un stil de viață ca Elon Musk – și colegii mei au mai vorbit în alte scrisori despre acest lucru.

Însă dacă aduci alături de tine un mentor, nu-l lăsa pe el să facă toată treaba. Nu este acesta scopul lui. Tu trebuie să fii Batman și să salvezi orașul și să rezolvi problema.

Abonează-te la start-up.ro

Ca sa primesti prin email cele mai noi articole.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: