Redbee Software se ocupă cu dezvoltarea de aplicații software, mobile și web, urmărind ghidarea startup-urilor de la concept la lideri de piață. Fondată în 2018 de către Vlad Marușca, firma are parte de o creștere exponențială de-a lungul anilor la nivel de clienți și recunoaștere.
Aceasta a reușit să ajute până în prezent zeci de proiecte și idei către atingerea potențialului deplin, fără a mai fi îngrădite astfel de complexitățile tehnice.
Anterior fondării Redbee Software, Vlad Marușca a participat și la tabăra de antreprenoriat Startup Elites, organizată de către start-up.ro.
Câștigătorii programului “Deloitte Technology Fast 50” reprezintă companii publice și private din sectorul tehnologic care transformă industria prin serviciile oferite.
În 2023, programul a avut aproape 400 de aplicanți, selecția companiilor fiind realizată de un juriu alcătuit din experți Google Cloud și Deloitte.
Competiția se desfășoară simultan în 18 țări din Europa Centrală, respectiv Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Kosovo, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia, și oferă atât companiilor mature, cât și celor aflate în etapa de dezvoltare, o platformă prin care își pot evidenția poziția de lider în domeniul lor de activitate.
Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală este un program care evidențiază cele mai dinamice 50 de companii din regiune în domeniul tehnologiei, în funcție de creșterea procentuală a veniturilor din ultimii patru ani (2019-2022) și include companii din toate sectoarele conexe – comunicații, tehnologii pentru mediu, fintech, hardware, sănătate și științe medicale, media și divertisment, software.
Pentru a fi considerate eligibile în topul Fast 50 Europa Centrală, companiile trebuie să îndeplinească mai multe criterii financiare. Astfel, acestea trebuie să aibă venituri operaționale anuale de minimum 50.000 de euro în primii trei ani (2019-2021) și de cel puțin 100.000 de euro în 2022, să aibă sediul central într-o țară din Europa Centrală și să dezvolte sau să producă tehnologii patentate sau să dețină drepturile de proprietate intelectuală asupra acestora.
Din 2008, mai mult de 40 de start-upuri locale au fost incluse în clasamentul Fast 50, fie printre companiile care au înregistrat cea mai mare creștere din Europa Centrală, fie în categorii speciale, precum „Most disruptive innovation” sau „Impact Star”.
Printre acestea se numără UiPath, lider global în automatizarea robotizată a proceselor, companie recunoscută în 2017 cu premiul „Most disruptive innovation”, și agenția de voiaj Vola.ro, premiată pentru „Cea mai mare creștere din Europa Centrală” în 2011 și deținătoarea poziției de lider pentru următorii doi ani consecutivi.
În 2022, Wave Studio, compania locală de tehnologie specializată în dezvoltarea de aplicații mobile pentru Android și iOS, ocupa locul 22 în topul principal „Fast 50”, cu o rată de creștere de 1.319% a veniturilor înregistrate în perioada 2018-2021.
De asemenea, două companii de tehnologie din România au fost recunoscute în rândul start-upurilor care au înregistrat cea mai rapidă dezvoltare în perioada 2019-2021, Pentest-Tools.com, care a creat o platformă bazată pe servicii de tip cloud cu ajutorul căreia se pot efectua teste de penetrare și evaluare a vulnerabilităților, ocupând locul 17 în rândul celor 25 de companii incluse în categoria „Companies to Watch”, cu o rată de creștere de 441%, și DRUID, specializată în dezvoltarea de asistenți virtuali inteligenți dedicați proceselor complexe din organizații, ocupând locul 19, cu o creștere de 345%. În plus, trei companii românești – Hermix, Kinderpedia și Tokinomo – au fost recunoscute în cadrul competiției Deloitte Technology Fast 50 din Europa Centrală la categoria „Impact Stars”.