Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Vezi în avanpremieră
Evenimentul ar urma să fie momentul când vor fi prezentate iPhone 18 Pro, iPhone 18 Pro Max și a modelului pliabil, care s-ar putea numi iPhone Ultra.
iPhone 18 Pro și iPhone pliabil, așteptate la evenimentul Apple
Cele trei modele noi de iPhone ar urma să folosească cipul A20 Pro, construit pe un proces de 2 nm. Modelele iPhone 18 Pro ar putea primi o cameră principală cu diafragmă variabilă, iar în rest ar urma să fie similare cu modelele iPhone 17 Pro. MacRumors anticipează și creșteri de prețuri pe fondul deficitului de memorii.
iPhone-ul pliabil ar reprezenta primul nou format introdus de Apple după lansarea iPhone X din 2017. Dispozitivul ar avea un design asemănător unei cărți și aproximativ 5,5 inch când este închis, respectiv 7,6 inch când este deschis. Telefonul ar fi mai lat decât înalt, iar utilizarea în poziție deschisă ar fi similară cu cea a unui iPad.
Din cauza grosimii reduse, modelul pliabil ar folosi Touch ID în loc de Face ID și nu ar include o cameră telefoto.
Apple nu ar urma să lanseze un iPhone 18 standard în acest an. Modelele mai accesibile ar fi programate pentru primăvara anului 2027.
Apple Watch Series 12 și noile versiuni de software
Apple ar urma să prezinte și Apple Watch Series 12 și Apple Watch Ultra 4. Există și posibilitatea apariției unor noi dispozitive pentru locuințe inteligente, inclusiv centrul de control pentru casă despre care au existat informații anterior, un nou Apple TV 4K și o versiune actualizată HomePod mini.