Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Vezi în avanpremieră
Putem spune că și de data aceasta randările apărute înainte de CES au fost adevărate, iar OnePlus 10 Pro va arăta întocmai ca acele imagini. În primul rând, vedem acel modul de cameră dreptunghiular care se îmbină cu marginea telefonului, similar cu gama S21 de la Samsung, iar acolo putem observa trei senzori foto și brandul Hasselblad, acesta fiind al doilea an de parteneriat al celor două companii.
Ce mă bucură în mod special este faptul că spatele telefoanelor este unul mat, ceea ce înseamnă că nu vom mai avea amprente pe sticlă. În rest, avem aceleași elemente de design cu care ne-am obișnuit, sliderul pentru sunet, butoane de volum, buton de pornire, port de încărcare USB-C, sertar pentru SIM și difuzoare. Telefonul are o grosime de 8,55 de milimetri.
OnePlus 10 Pro - specificații
La interior avem cel mai nou și cel mai performant procesor de la Qualcomm, anume Snapdragon 8 Gen 1, până la 12 GB RAM și spațiu de stocare până la 1 TB UFS 3.1. Display-ul este unul AMOLED de 120 Hz cu tehnologie LTPO 2.0, ceea ce înseamnă că rata de refresh a ecranului poate varia în funcție de conținutul afișat.
Bateria telefonului va fi de 5000 mAh și se va încărca incredibil de rapid la 80 de wați pe fir și la 50 de wați wireless. Avem un sistem dual stereo, Bluetooth 5.2, Wi-Fi 6 și o cameră de selfie de 32 MP.
Pe spate avem o cameră foto principală de 48 MP, una ultrawide de 50 MP și alta telefoto de 8 MP. Pentru acest an, parteneriatul cu Hasselblade aduce câteva noutăți.
Camere foto OnePlus 10 Pro
OnePlus 10 Pro este primul dispozitiv OnePlus echipat cu un sistem de cameră care filmează și fotografiază pe 10 biți pentru a oferi o afișare a culorii mai naturală. Datorită puterii OnePlus Billion Color Solution, OnePlus 10 Pro are o creștere cu 25% a acoperirii gamei de culori DCI-P3 și poate procesa de 64 de ori mai multă culoare decât predecesorul său - OnePlus 9 Pro. Culoarea pe 10 biți este acceptată pe fiecare dintre cele trei camere ale OnePlus 10 Pro.
OnePlus 10 Pro este echipat cu modul de fotografiere Hasselblad Pro, care poate fi folosit pe toate cele trei camere din spate și permite fiecăreia să captureze fotografii în RAW pe 12 biți.
O altă noutate este introducerea unui mod de filmare numit Movie Mode, unde poți face ajustări la ISO, viteza de declanșare și poți filma în format LOG pentru a capta mai multă informație și astfel beneficiezi de mai multă flexibilitate când editezi.
De asemenea, OnePlus 10 Pro va putea realiza fotografii ultrawide cu un unghi de cuprindere de 150 de grade, mai mare decât tradiționalul 110 grade. De asemenea, există și un mod de fotografiere fisheye pentru cadre creative.
În acest moment nu știm când telefonul se va lansa și cât va costa.